4 noiembrie 2020

Despre eseurile montaniene ale lui Vlad Russo (2)


continuare de aici

Dacă știi engleză și vrei să afli despre Montaigne, de pildă de pe GoogleBooks, din How to read Montaigne de Terence Cave (2007) sau măcar, de pe LibGen, din Cambridge Companion of Montaigne, 2006 (articolul lui André Tournon), dar și din alte lucrări - ANGLO-SAXONII ÎL RECUPEREAZĂ INTENS PE MONTAIGNE - poți găsi că, într-un capitol scurt (I, 8) există un fragment important, în care Montaigne își prezintă modul în care s-a apucat de scris Eseurile: în timp ce stătea la el acasă, lenevind (variantele românești spun "trândăvind"), mintea-i îi tot producea "himere și monștri fantastici".

Dacă mergem la originalul francez, chiar dacă nu știm franceză, putem să dăm de "chimeres et monstres fantasques". Dar dacă mergem la varianta românească de-acum peste 50 de ani, a Mariellei Șeulescu, dăm de "năluci și năstrușnice grozăvii". Și mai curioși, putem cumpăra cu 67 de lei și aspectuoasa ediție de la Humanitas, apărută zilele trecute; aici ce găsim?: "năluciri și arătări năstrușnice" - în vreme ce variantele engleze mențin termenii originali prin chimeras and fantastic monsters / monstruosities, iar cea italiană chimere e monstri fantastici

Dragă Humanitas, ce-ai făcut cu himerele și cu monștrii fantastici ai lui Montaigne? N-ai găsit acești termeni în limba română? Nu sună ei bine? Nu folosim în limba română de secol XXI aceste cuvinte? Ai presupus oare că, în vremea când Montaigne scria Eseurile - și când cărturarii români scriau în slavonă - e posibil ca aceste cuvinte să nu fi existat? Dar pentru cine ai tradus: pentru cărturarii aceia sau pentru cititorii de azi, care citesc cărți fantasy și văd filme cu monștri? Unde este acea "noua versiune, deopotrivă riguroasă și firească, care urmărește să-l aducă pe Montaigne mai aproape de spiritul vremii noastre" despre care tu, editură, trâmbițezi pe coperta a IV-a?  

Dar hai să ne liniștim și să credem că traducătorul nostru, la cei 70 de ani ai săi, doar din nostalgie, dorește să omagieze vechea traducere. Și să prezentăm acest fragment important in extenso, așa cum îl găsim în această variantă Humanitas, realizată de Vlad Russo:


Varianta de traducere românească din 1966 (Eseuri, Ed. Științifică), este aceasta:


Iar originalul este acesta (Montaigne, Les Essais, Gallimard, 2007): 



În varianta așa-zis nouă de la Humanitas, așa-zis "deopotrivă riguroasă și firească", avem un turcismbidiviu, în loc de simplul cal (cheval), turcescul abitir în loc de o sută de ori (cent fois) și cuvântul în plus frâu, care nu există în original. Iar sintagma din original il se donne cent fois plus de carriere à soy mesmes, qu'il n'en prenoit pour autruy - tradusă de către Mariella Șeulescu în varianta românească din 1966 - în traducerea Humanitas e fușerită în două cuvinte: decât încălecat

Se mai reia din prima traducere de-a valma, în loc de unul după altul, și așterne pe hârtie în loc de mettre en role, ultimul traducându-se, de fapt, a scrie în registru, a înregistra, precum se-arată fie în nota ediției după care se revendică traducerea (Gallimard, 2007), fie în nota ediției din care-a fost preluată prefața lui Michel Onfray (Robert Lafont, 2019). A înregistra presupune obiectivitate, a pune pe răboj, cum bine - dar desuet - alege să folosească prima traducătoare, Mariella Șeulescu. 

Recitim întregul paragraf și - ups! - nu înțelegem clar cine plăsmuiește: bidiviul, sau mintea? Dacă textul lui Montaigne are o comparație clară (faisant le cheval = [mintea], făcând asemenea calului), la Humanitas calul pare o metaforă implicită, care nu doar că se-avântă, dar și plăsmuiește năluciri și arătări iar scriitorul îl va face pe-acest cal de rușine.

În speță, spre deosebire de vechea traducere (era să zic tălmăcire) românească, plină de termeni cărturărești, dar corectă - "noua" traducere de la Humanitas pare c-o ameliorează, ca o discipolă demnă, dar o și re-creează literar. Fără însă să se întrebe cum vrea să-l înțeleagă pe Montaigne cititorul din secolul al XXI-lea, mai ales cel tânăr, necunoscător de franceză, dar cu varianta engleză cel mai la îndemână (gratis, de pe LibGen). Căci dacă acolo află despre chimeras and fantastic monsters / monstruosities, aici se procopsește cu năluciri și arătări năstrușnice (mă întreb, de ce nu fistichii)? 

Ce ghinion pentru Montaigne să fie tradus, a doua oară (integral, se promite), "într-o limbă română retroproiectată, ca mobilele antichizate artificial", cum spunea undeva Bogdan Ghiu despre prima traducere - și nu într-o limbă pe care-o vorbim toți, acum, în secolul al XXI-lea! Ediția atât de frumos tipărită la Humanitas ar fi avut șansa să-l aducă pe Montaigne din secolul al XVI-lea - printr-o limbă vie - la cititorii de-acum. Și nu să-i îndepărteze, arhaizând cu turcisme și slavisme, doar pentru că dlui traducător acestea i se vor fi părut "mai frumoase", de pe vremea când, în tinerețe, citea din Sadoveanu sau din Budai Deleanu. Sau, tot din Ghiu, "dacă nu schimbi pînă la nerecunoaştere originalul înseamnă, pesemne, că nu traduci!" 

Evident că nu putem judeca un întreg după un fragment. Însă dacă fragmentul e unul esențial pentru înțelegerea autorului, aceasta lasă mari umbre de îndoială asupra întregului. Una e să te tai în vârful degetului, alta să te tai la venă. Personal, n-am timp să colind traducerea pentru-a o confrunta cu textul original: ar fi fost treaba redactorului. Ca iubitor de Montaigne, traducerea e însă dezamăgitoare.    

Dau mai jos cele două variante în engleză (Donald Frame și M.A. Screech), precum și cea italiană (Fausta Garavini). Nota bene: Varianta originală după care s-a tradus în engleză, în italiană și în prima versiune românească diferă cu un cuvânt (d'affaire în loc de carriere), față de cea după care s-a tradus acum.  





2 noiembrie 2020

Despre eseurile montaniene ale lui Vlad Russo (1)

M-am aplecat asupra Eseurilor (în franceză) ale lui Michel de Montaigne vreo cinci ani de zile. Unele capitole, de care m-am îndrăgostit - mai ales cele din ultima Carte, a III-a - după ce le-am rumegat zile și nopți întregi, mi-au schimbat viața. Am citit de asemenea, zeci de materiale despre filozoful francez, franțuzești și englezești și m-am încumetat, pentru prima oară în viața mea, chiar să traduc și eu ceva.

Mai poate fi vorba, deci, despre cât sunt de bucuros că o variantă în românește promite să transpună toate cele trei cărți în românește? Așa c-am înșfăcat primul volum apărut în aceste zile și-am pornit în căutarea lui Montaigne în noua românească. 

Iată câteva lucruri la o privire de ansamblu.

Mai întâi câteva merite:

  1. Faptul că cineva din România se încumetă să traducă TOT Montaigne merită multe aplauze (eu însumi n-aș face așa ceva).
  2. Faptul că fraza lui Montaigne în actuala traducere curge - cum nici în franceza veche în care-a scris Montaigne nu sună - este un merit care poate duce la o primă înțelegere a textului montanian de către cititorul român.

Câteva prime nereușite:

Așa cum bănuiam - și așa cum a fost și cealaltă traducere în românește, de-acum 50 de ani - este o traducere a unui literat. Pare că dl. Vlad Russo (VR) a omagiat-o pe prima traducătoare,  Mariella Seulescu (MS) - împrumutându-i mulțime de arhaisme care să 'sune frumos', mai degrabă decât să traducă pentru un public de secol XXI. 

Să trecem la exemple, trăgând cu ochiul și la traducerile citate de VR în prefață: traducerea americană a lui Donald Frame și cea italiană a Faustei Garavini. 

  • Capitolul I, 20, De la force de l'imagination devine la VR Despre puterea închipuirii, după ce la MS era Despre tăria închipuirii. Dar unde este imaginația (din greaca phantasia), termen modern care a intrat deja în vocabularul nostru și pe care-l folosim uzual? Unde este al cincilea simț intern conform filozofiei medievale moștenite de la Aristotel și pe care Montaigne o cunoștea: „simțul comun“ (sensus communis, corespunzător celor cinci simțuri „externe“), „imaginația“ (imaginatio), „fantezia“ (phantasia), rațiunea sau „estimarea“ (estimatio) și „memoria“? Pare că dl VR n-a dorit să caute noțiunile în vreo carte de gândire renascentistă, ci numai vetustețea cuvântului. Ba, atât i-a plăcut cuvântul închipuire, încât și fantezia a tradus-o prin același cuvânt. Unde-o fi rigurozitatea lăudată pe coperta a IV-a? Și iată și variantele străine: în engleză On the Power of the Imagination iar în italiană Della forza dell’immaginazione.
  • Să mai luăm un exemplu, al faimoasei expresii dedicate prieteniei (dintre Montaigne însuși și Étienne de La Boétie): 'parce que c'estoit luy: parce que c'estoit moi' (I, 28): la VR este Fiindcă era el, fiindcă eram eu iar la MS, ceva similar, Pentru că era el, pentru că eram eu. În engleză traducerea e cea mai potrivită: Because it was he, because it was I. Dar ideea frazei nu este acest truism - normal că el e el și eu sunt eu - ci că acolo era ceva (c'estoit, it was) unde eram amândoi laolaltă. Puțin mai înainte, Montaigne spune: En l'amitié dequoy je parle, elles se meslent et confondent l'une en l'autre, d'un melange si universel, qu'elles effacent et ne retrouvent plus la couture qui les a jointes (traducerea mea - În prietenia despre care vorbesc, <sufletele noastre> se amestecă și se confundă unul cu altul, într-un amestec atât de total, încât cusătura care le-a unit se șterge și nu mai poate fi găsită.) Chiar și autorul unui best seller ecranizat prinsese ideea: Strigă-mă (pe mine) pe numele tău. Dar se pare că dl VR n-a citit cartea. Mă întreb: n-ar fi fost oare mai în spiritul lui Montaigne formularea: Pentru că el era eu însumi, pentru că eu eram el?
  • Mai dăm un titlu de capitol: Cap I, 24, Du pedantisme devine la VR Despre ifosele dascălilor, în vreme ce în engleză se păstrează On Pedantry iar în italiană Della pedagogia. Se pare iar că traducătorul de secol XXI omagiază vechea traducere Despre înfumurarea dăscălicească a MS. Din fericire, avem în românește cuvântul foarte bine folosit și azi pedant ce denumește, pe lângă faptul de a fi pedant – om cu pretenții de erudiție și competență deosebită – și substantivul pedagog, educator, având ca etimologie (cf. Dicționarul Littré) grecescul paidagôgos sau cuvântul pedare din latina vulgară - deci un cuvânt care înseamnă atât ifosele lui VR, cât și pedagogie. Mai e nevoie să spun că Montaigne nu se referă nicidecum la dascăli, ci la filozofi? 
În toate edițiile antume și cea postumă a Eseurilor din franceză alineatele lipsesc (inclusiv din Ediția Gallimard Pleiade 2007 din care VR spune că a tradus): voia lui Montaigne însuși către editor era ca textul să curgă fără ele, ca într-un stream of consciousness modern, pe care-l va folosi și Francis Bacon în eseurile sale. Întreruperile sunt făcute doar de citatele latinești. Dar traducătorul pare c-a uitat și-a introdus alineate așa cum i s-a părut lui - sau poate cum i s-au părut altor editori.

- va urma -
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...