Se afișează postările cu eticheta eseurile lui montaigne. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta eseurile lui montaigne. Afișați toate postările

3 iunie 2022

Cărți de și despre #MicheldeMontaigne

Cărți de și despre Michel de Montaigne apărute în ultimii 3 ani în România. 
Sunt bucuros că apariția primelor patru mi se datorează, a treia și-a patra fiind traduse chiar de mine ;)


 

6 aprilie 2022

„o vară cu montaigne“ de antoine compagnon


antoine compagnon, o vară cu montaigne
 editura cartea românească educațional, iași, 2022, 140 36 lei 

când în 2016, băgat în citirea și traducerea lui Montaigne, citisem și cărțulia criticului antoine compagnon un été avec montaigne și când, tot în același an, îl ascultam pe autor în direct la humanitas cișmigiu și institutul francez, nu mă gândeam că, cinci ani mai târziu, voi traduce această carte în românește.

căci, în concediul de vară al anului trecut, m-am apucat de plăcere la această traducere, încurajat de editoarea simona modreanu de la iași. nu mai spun cu ce bucurie am făcut-o, admirându-l atât pe autor - între timp membru al academiei franceze, specialist în proust și montaigne - cât și pe cel despre care vorbește.

cartea este transpunerea unei emisiuni de vară la postul de radio france inter, (varianta radiofonică a cărții poate fi ascultată aici) pe câteva teme - în capitole scurtisime - pe care eseistul renașterii le tratează în Eseurile sale: conversație, schimbare, canibalii indieni, călărit, căderea unui dinte, despre un hermafrodit, coșmar, război și pace, cititoare, prieteni, cărți etc.

probabil reușita cărții constă în comentarea scurtă, AMUZANTĂ și pe înțelesul tuturor a acestor teme.  

cartea a avut un tiraj care-a depășit 250 000 de exemplare!
Să aleg în jur de patruzeci de pasaje formate doar din câteva rânduri, cu scopul de-a le comenta pe scurt, arătându-le în același timp și profunzimea istorică și relevanța actuală părea un pariu pierdut de la început. Trebuia oare să aleg pagini la-ntâmplare, așa cum făcuse Sfântul Augustin când deschidea Biblia? Sau să cer unei mâini necunoscătoare să le-aleagă? Să trec în galop prin marile teme ale operei? Sau să ofer o imagine de ansamblu a bogăției și varietății ei? Ori să mă mulțumesc a mă limita doar la unele din fragmentele mele preferate, fără să-mi fac prea multe griji despre unitate sau exhausitivitate? Așa încât, până la urmă, le-am făcut pe toate, fără ordine sau premeditare.

4 noiembrie 2020

Despre eseurile montaniene ale lui Vlad Russo (2)


continuare de aici

Dacă știi engleză și vrei să afli despre Montaigne, de pildă de pe GoogleBooks, din How to read Montaigne de Terence Cave (2007) sau măcar, de pe LibGen, din Cambridge Companion of Montaigne, 2006 (articolul lui André Tournon), dar și din alte lucrări - ANGLO-SAXONII ÎL RECUPEREAZĂ INTENS PE MONTAIGNE - poți găsi că, într-un capitol scurt (I, 8) există un fragment important, în care Montaigne își prezintă modul în care s-a apucat de scris Eseurile: în timp ce stătea la el acasă, lenevind (variantele românești spun "trândăvind"), mintea-i îi tot producea "himere și monștri fantastici".

Dacă mergem la originalul francez, chiar dacă nu știm franceză, putem să dăm de "chimeres et monstres fantasques". Dar dacă mergem la varianta românească de-acum peste 50 de ani, a Mariellei Șeulescu, dăm de "năluci și năstrușnice grozăvii". Și mai curioși, putem cumpăra cu 67 de lei și aspectuoasa ediție de la Humanitas, apărută zilele trecute; aici ce găsim?: "năluciri și arătări năstrușnice" - în vreme ce variantele engleze mențin termenii originali prin chimeras and fantastic monsters / monstruosities, iar cea italiană chimere e monstri fantastici

Dragă Humanitas, ce-ai făcut cu himerele și cu monștrii fantastici ai lui Montaigne? N-ai găsit acești termeni în limba română? Nu sună ei bine? Nu folosim în limba română de secol XXI aceste cuvinte? Ai presupus oare că, în vremea când Montaigne scria Eseurile - și când cărturarii români scriau în slavonă - e posibil ca aceste cuvinte să nu fi existat? Dar pentru cine ai tradus: pentru cărturarii aceia sau pentru cititorii de azi, care citesc cărți fantasy și văd filme cu monștri? Unde este acea "noua versiune, deopotrivă riguroasă și firească, care urmărește să-l aducă pe Montaigne mai aproape de spiritul vremii noastre" despre care tu, editură, trâmbițezi pe coperta a IV-a?  

Dar hai să ne liniștim și să credem că traducătorul nostru, la cei 70 de ani ai săi, doar din nostalgie, dorește să omagieze vechea traducere. Și să prezentăm acest fragment important in extenso, așa cum îl găsim în această variantă Humanitas, realizată de Vlad Russo:


Varianta de traducere românească din 1966 (Eseuri, Ed. Științifică), este aceasta:


Iar originalul este acesta (Montaigne, Les Essais, Gallimard, 2007): 



În varianta așa-zis nouă de la Humanitas, așa-zis "deopotrivă riguroasă și firească", avem un turcismbidiviu, în loc de simplul cal (cheval), turcescul abitir în loc de o sută de ori (cent fois) și cuvântul în plus frâu, care nu există în original. Iar sintagma din original il se donne cent fois plus de carriere à soy mesmes, qu'il n'en prenoit pour autruy - tradusă de către Mariella Șeulescu în varianta românească din 1966 - în traducerea Humanitas e fușerită în două cuvinte: decât încălecat

Se mai reia din prima traducere de-a valma, în loc de unul după altul, și așterne pe hârtie în loc de mettre en role, ultimul traducându-se, de fapt, a scrie în registru, a înregistra, precum se-arată fie în nota ediției după care se revendică traducerea (Gallimard, 2007), fie în nota ediției din care-a fost preluată prefața lui Michel Onfray (Robert Lafont, 2019). A înregistra presupune obiectivitate, a pune pe răboj, cum bine - dar desuet - alege să folosească prima traducătoare, Mariella Șeulescu. 

Recitim întregul paragraf și - ups! - nu înțelegem clar cine plăsmuiește: bidiviul, sau mintea? Dacă textul lui Montaigne are o comparație clară (faisant le cheval = [mintea], făcând asemenea calului), la Humanitas calul pare o metaforă implicită, care nu doar că se-avântă, dar și plăsmuiește năluciri și arătări iar scriitorul îl va face pe-acest cal de rușine.

În speță, spre deosebire de vechea traducere (era să zic tălmăcire) românească, plină de termeni cărturărești, dar corectă - "noua" traducere de la Humanitas pare c-o ameliorează, ca o discipolă demnă, dar o și re-creează literar. Fără însă să se întrebe cum vrea să-l înțeleagă pe Montaigne cititorul din secolul al XXI-lea, mai ales cel tânăr, necunoscător de franceză, dar cu varianta engleză cel mai la îndemână (gratis, de pe LibGen). Căci dacă acolo află despre chimeras and fantastic monsters / monstruosities, aici se procopsește cu năluciri și arătări năstrușnice (mă întreb, de ce nu fistichii)? 

Ce ghinion pentru Montaigne să fie tradus, a doua oară (integral, se promite), "într-o limbă română retroproiectată, ca mobilele antichizate artificial", cum spunea undeva Bogdan Ghiu despre prima traducere - și nu într-o limbă pe care-o vorbim toți, acum, în secolul al XXI-lea! Ediția atât de frumos tipărită la Humanitas ar fi avut șansa să-l aducă pe Montaigne din secolul al XVI-lea - printr-o limbă vie - la cititorii de-acum. Și nu să-i îndepărteze, arhaizând cu turcisme și slavisme, doar pentru că dlui traducător acestea i se vor fi părut "mai frumoase", de pe vremea când, în tinerețe, citea din Sadoveanu sau din Budai Deleanu. Sau, tot din Ghiu, "dacă nu schimbi pînă la nerecunoaştere originalul înseamnă, pesemne, că nu traduci!" 

Evident că nu putem judeca un întreg după un fragment. Însă dacă fragmentul e unul esențial pentru înțelegerea autorului, aceasta lasă mari umbre de îndoială asupra întregului. Una e să te tai în vârful degetului, alta să te tai la venă. Personal, n-am timp să colind traducerea pentru-a o confrunta cu textul original: ar fi fost treaba redactorului. Ca iubitor de Montaigne, traducerea e însă dezamăgitoare.    

Dau mai jos cele două variante în engleză (Donald Frame și M.A. Screech), precum și cea italiană (Fausta Garavini). Nota bene: Varianta originală după care s-a tradus în engleză, în italiană și în prima versiune românească diferă cu un cuvânt (d'affaire în loc de carriere), față de cea după care s-a tradus acum.  





2 noiembrie 2020

Despre eseurile montaniene ale lui Vlad Russo (1)

M-am aplecat asupra Eseurilor (în franceză) ale lui Michel de Montaigne vreo cinci ani de zile. Unele capitole, de care m-am îndrăgostit - mai ales cele din ultima Carte, a III-a - după ce le-am rumegat zile și nopți întregi, mi-au schimbat viața. Am citit de asemenea, zeci de materiale despre filozoful francez, franțuzești și englezești și m-am încumetat, pentru prima oară în viața mea, chiar să traduc și eu ceva.

Mai poate fi vorba, deci, despre cât sunt de bucuros că o variantă în românește promite să transpună toate cele trei cărți în românește? Așa c-am înșfăcat primul volum apărut în aceste zile și-am pornit în căutarea lui Montaigne în noua românească. 

Iată câteva lucruri la o privire de ansamblu.

Mai întâi câteva merite:

  1. Faptul că cineva din România se încumetă să traducă TOT Montaigne merită multe aplauze (eu însumi n-aș face așa ceva).
  2. Faptul că fraza lui Montaigne în actuala traducere curge - cum nici în franceza veche în care-a scris Montaigne nu sună - este un merit care poate duce la o primă înțelegere a textului montanian de către cititorul român.

Câteva prime nereușite:

Așa cum bănuiam - și așa cum a fost și cealaltă traducere în românește, de-acum 50 de ani - este o traducere a unui literat. Pare că dl. Vlad Russo (VR) a omagiat-o pe prima traducătoare,  Mariella Seulescu (MS) - împrumutându-i mulțime de arhaisme care să 'sune frumos', mai degrabă decât să traducă pentru un public de secol XXI. 

Să trecem la exemple, trăgând cu ochiul și la traducerile citate de VR în prefață: traducerea americană a lui Donald Frame și cea italiană a Faustei Garavini. 

  • Capitolul I, 20, De la force de l'imagination devine la VR Despre puterea închipuirii, după ce la MS era Despre tăria închipuirii. Dar unde este imaginația (din greaca phantasia), termen modern care a intrat deja în vocabularul nostru și pe care-l folosim uzual? Unde este al cincilea simț intern conform filozofiei medievale moștenite de la Aristotel și pe care Montaigne o cunoștea: „simțul comun“ (sensus communis, corespunzător celor cinci simțuri „externe“), „imaginația“ (imaginatio), „fantezia“ (phantasia), rațiunea sau „estimarea“ (estimatio) și „memoria“? Pare că dl VR n-a dorit să caute noțiunile în vreo carte de gândire renascentistă, ci numai vetustețea cuvântului. Ba, atât i-a plăcut cuvântul închipuire, încât și fantezia a tradus-o prin același cuvânt. Unde-o fi rigurozitatea lăudată pe coperta a IV-a? Și iată și variantele străine: în engleză On the Power of the Imagination iar în italiană Della forza dell’immaginazione.
  • Să mai luăm un exemplu, al faimoasei expresii dedicate prieteniei (dintre Montaigne însuși și Étienne de La Boétie): 'parce que c'estoit luy: parce que c'estoit moi' (I, 28): la VR este Fiindcă era el, fiindcă eram eu iar la MS, ceva similar, Pentru că era el, pentru că eram eu. În engleză traducerea e cea mai potrivită: Because it was he, because it was I. Dar ideea frazei nu este acest truism - normal că el e el și eu sunt eu - ci că acolo era ceva (c'estoit, it was) unde eram amândoi laolaltă. Puțin mai înainte, Montaigne spune: En l'amitié dequoy je parle, elles se meslent et confondent l'une en l'autre, d'un melange si universel, qu'elles effacent et ne retrouvent plus la couture qui les a jointes (traducerea mea - În prietenia despre care vorbesc, <sufletele noastre> se amestecă și se confundă unul cu altul, într-un amestec atât de total, încât cusătura care le-a unit se șterge și nu mai poate fi găsită.) Chiar și autorul unui best seller ecranizat prinsese ideea: Strigă-mă (pe mine) pe numele tău. Dar se pare că dl VR n-a citit cartea. Mă întreb: n-ar fi fost oare mai în spiritul lui Montaigne formularea: Pentru că el era eu însumi, pentru că eu eram el?
  • Mai dăm un titlu de capitol: Cap I, 24, Du pedantisme devine la VR Despre ifosele dascălilor, în vreme ce în engleză se păstrează On Pedantry iar în italiană Della pedagogia. Se pare iar că traducătorul de secol XXI omagiază vechea traducere Despre înfumurarea dăscălicească a MS. Din fericire, avem în românește cuvântul foarte bine folosit și azi pedant ce denumește, pe lângă faptul de a fi pedant – om cu pretenții de erudiție și competență deosebită – și substantivul pedagog, educator, având ca etimologie (cf. Dicționarul Littré) grecescul paidagôgos sau cuvântul pedare din latina vulgară - deci un cuvânt care înseamnă atât ifosele lui VR, cât și pedagogie. Mai e nevoie să spun că Montaigne nu se referă nicidecum la dascăli, ci la filozofi? 
În toate edițiile antume și cea postumă a Eseurilor din franceză alineatele lipsesc (inclusiv din Ediția Gallimard Pleiade 2007 din care VR spune că a tradus): voia lui Montaigne însuși către editor era ca textul să curgă fără ele, ca într-un stream of consciousness modern, pe care-l va folosi și Francis Bacon în eseurile sale. Întreruperile sunt făcute doar de citatele latinești. Dar traducătorul pare c-a uitat și-a introdus alineate așa cum i s-a părut lui - sau poate cum i s-au părut altor editori.

- va urma -

3 aprilie 2019

JURNAL CU MONTAIGNE

20 oct 2018 

în avionul București - Bordeaux, care mă va duce la castelul lui Montaigne 


Mă înarmez cu Jurnalul de călătorie al lui Montaigne.
În avion, chiar în spatele meu, 3 țigani: unu trântește de miros - pare nespălat de 6 luni -, un altul vorbește tare cu glas baritonal.

Încep EXERCIȚIUL SPIRITUAL AL TOLERANȚEI lui Montaigne - și mă gândesc că poate eu sunt diferit cu obișnuința mea de a mirosi frumos și nu țiganul care-și menține felul lui obișnuit.
Reușesc să fac abstracție de miros și mă cufund în descrierile montaniene ale Romei.


5 ianuarie 2018

propria-mi traducere din „eseurile“ lui montaigne

pentru că, în martie 2018, voi face trei ani de când m-am apucat de tradus „eseurile“ lui michel de montaigne (din franceza veche), am făcut o numărătoare și mi-a ieșit așa:
  • 3 ani 
  • aproximativ 500 de pagini de carte traduse în primă variantă
  • 350 pagini A4 = 168 000 cuvinte
  • „eseurile“ sunt împărțite în 3 cărți însumând aproximativ 1050 de pagini de carte (am tradus deci aproape jumătate din întreaga operă) 
  • cartea I tradusă aproape complet (300 de pagini de carte)
  • cartea III tradusă pe jumătate (150 de pagini de carte din 300)
  • cel mai puțin din cartea II (60 de pagini de carte din 450) - însă capitolul important (netradus), Apologia lui Raymond Sebond, are 170 de pagini de carte
  • traducerea acoperă capitolele reprezentative - ce figurează în orice selecție respectabilă

intenția personală inițială (de a finaliza singur o traducere rezonabilă a a „eseurilor“ lui montaigne) aproape îndeplinită


de făcut (anul 4) - pentru o eventuală publicare:
  • revăzute (pentru a doua variantă) capitolele ce ar putea fi publicate într-o selecție reprezentativă
  • întocmit un studiu introductiv prietenos pentru cititorul de secol 21

24 septembrie 2015

traducând montaigne 2

odată cu montaigne, încep să reiau tema dragă mie - descoperirea propriei persoane.
prin ceilalți, el căuta să se descopere  pe sine.

uimitor câtă energie consumăm cu ceilalți (de pildă, ce li se întâmplă acum emigranților), în loc a ne gândi la noi înșine.

montaigne învăța din istorie. se mira de nebuniile oamenilor de până la el, și parcă el însuși nu se mai vedea chiar așa rău. sau ăsta îi era, de fapt, scopul?

in illo tempore. montaigne sare din timp, cum poate doat kant a mai făcut-o. în afara limbajului (franceza era încă prematură), poate fi contemporan cu orice om.

dacă ivan ilici al lui tolstoi l-ar fi descoperit pe montaigne, n-ar mai fi urlat atâta trei zile.

la 39 de ani, montaigne a scris primul rând din eseuri.
la 39 de ani, eu m-am apucat să traduc eseurile. ‪

Drama Germaniei este că n-a avut un Montaigne. Ce șansă pentru Franța - să fi început cu un sceptic! emil cioran, demirugul cel rău



17 august 2015

traducând montaigne 1

sunt la capitolul 14. de fapt l-am terminat după aproape o lună. aseară, am stat pana la ora 2 noaptea, preocupat sa termin de verificat traducerea, să adaug traducerile din latină (după ediția veche) și să adaug notele care sunt musai.

remarcând cât mi-a luat capitolul ăsta, îmi reevaluez timpul terminării proiectului - la finalul anului, să termin prima carte. mă bucur de scurtimea unor capitole, dar mă îngrijorează lungimea altora, multe foarte importante, prezente în toate antologiile - a filozofa înseamnă a învăța să mori, despre canibali, despre forța imaginației, despre educația copiilor, despre incertitudinea judecăților noastre.

*

în ceea ce privește prefața, oscilez între una științifică (gen bădărău și grunberg, din edițiile românești) și una mai personală, mai eseistică (în genul eseurilor înseși). din păcate, mentalitatea românească pentru o așa carte (considerată la noi mai mult filozofică, decât literară - cum o consideră, de pildă, harold bloom în canonul său) impune o prefață riguros științifică. mi se pare însă inutil, bunăoară, să tot încadrăm gândirea lui m.m. în cât la sută e stoicism, cât scepticism, epicureism etc.
ci trebuie să ne bazam pe receptarea contemporană a acestei cărți, mai ales cum naiba să ne bucurăm și să profităm de materia eseurilor. mai degrabă ar trebui un ghid de lectura decât o "tratare" academică.
pentru că paginile lui m.m. sunt extrem de vii, neînchistate sistemic - doar sunt "încercări", nu? - iar filozofia sa e o filozofeală în sens bun, în sensul în care o făcea seneca, marcus aurelius etc., a practicării "dionisiace" a filozofiei, și nu a vorbi despre ea academic, steril și închistat.





9 martie 2015

traducerea „eseurilor“ lui montaigne. către cititor


eseurile lui montaigne sunt o raritate, căci s-au editat doar de trei ori: într-o primă ediție (singura completă) la editura științifică, în 2 volume. apoi la editura minerva, în 1983 (însă numai primul volum). ambele ediții aparțin aceleiași traduceri, a mariellei seulescu. iar în 2002, editura mondero publică o a doua traducere, însă selectivă, în doar 129 de pagini, a smarandei cosmin.

e uimitor cum într-o țară francofonă montaigne nu are decât două traduceri. una apărută la editura științifică, însă destul de putin „științifică“, mai mult arhaică decât fidelă conceptelor filozofice. iar o alta parțială, publicată la o editură mică, fără prea mare accesibilitate.

să ne oprim la singura ediție integrală, considerată canonică, în traducerea mariellei seulescu. ei bine, această traducere este una greoaie, și cred că singurul ei merit este că este cea dintâi. vocabularul voit cronicăresc strică buna înțelegere a unui cititor din secolul 21. se traduce spadă în loc de sabie, icoană în loc de imagine, stare omenească în loc de condiție umană, fire în loc de natură etc. habar nu am ce a fost în capul traducătoarei, în afara unei dragoste față de cronicarii noștri. pentru că, să nu uităm că, dincolo de literat, montaigne a fost și gânditor, că a folosit unele noțiuni, devenite ulterior adevărate concepte filozofice, preluate de filozofii de după el. de aceea e nevoie de atenție în alegerea cuvântului echivalent.

uimitor este că, citit în original, montaigne nu este de neînțeles. unele fraze sunt mai alambicate (e socotit întemeietorul stilului tăiat), însă este destul de clar. e adevărat, ai nevoie de răbdare și de efort - să nu uităm ca altfel se gândea în secolul 16 - dar oare nu asta cere orice capodoperă, răbdare și efort?

ediția editurii științifice fiind o raritate, prețul acesteia la anticariat sare de 150 de lei, deși e, totuși, o carte veche. la fel și ediția selectivă de la mondero, sare de 50 de lei. așa că, m-am înarmat cu ediția de la biblioteca pentru toți (20 de lei pe okazii) și, supărat pe traducerea greoaie, m-am apucat „sa-mi fac montaigne-ul meu“.

sursa franceză se citește la liber, pe net, și, având nevoie și de o variantă îngrijită editorial, am achiziționat (40 de lei) ultima variantă, a gallimard-ului, pe aceea din colecția folio, din 2009, a trei tineri cercetători, mai actuală chiar decât cea din colecția pléiade, din 2007.

sper să ma țină măcar să termin partea întâi a eseurilor. le voi pune pe blog și, cine știe, poate vreo editură se va încumeta să-mi preia acest demers livresc.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...