Orlando, o capodoperă mică şi graţioasă a Virginiei Woolf

Apostrofat fiind de Emil Brumaru că n-am citit aproape nimic de Virginia Woolf - începusem de vreo câteva ori Valurile, dar n-am reuşit să continui - m-am executat şi am citit Orlando. Ce-am găsit? Un roman minunat, de recitit neapărat.

Să spun ce mi-a plăcut?
Zice autoarea: Am scris cartea aceasta mai repede decât pe toate celelalte şi totul nu-i decât o glumă. Totuşi, cred că e o lectură veselă şi uşoară. Vacanţa unui scriitor. Orlando este, fireşte, o carte sprintenă şi sclipitoare..., a fost rezultatul unui imbold foarte precis, chiar irezistibil. Am dorit amuzament. Am dorit fantezie. Am dorit (şi acest lucru a fost important) să împrumut lucrurilor valoarea lor caricaturală. (1)

Despre ce e vorba?
Despre un singur personaj, Orlando, care trăieşte de două ori: O dată - viaţa interioară, A doua – viaţa de-afară. În vreme ce viaţa interioară se scurge pe câteva sute de pagini, cea de-afară se scurge pe câteva secole de istorie a Angliei, de la epoca elisabetană până în 1928. Orlando are şi două trupuri: Unul de bărbat, la început. Şi unul de femeie de pe la mijloc. E când om de lume, când intelectual solitar. Şi, sub pre-textul biografiei acestui personaj, iată, Virginia Woolf e liberă să insereze – cu amuzament şi fantezie - panseuri lirice şi filozofice, alcătuind jucăuş un roman splendid.

Acţiunea pe scurt: Băiatul Orlando, singuratic, stârneşte pasiunea reginei Elisabeta (I, fireşte, şi bătrână pe deasupra), care-l îmbogăţeşte şi-l aduce la Curte; unde, după moartea reginei, se îndrăgosteşte iremediabil de prinţesa rusoaică Saşa; aceasta-l părăseşte şi-l face să-şi înece corăbiile la moşia lui; unde se înneacă, la fel ca şi Quijote, în cărţi; ocazie cu care se împrieteneşte cu un scriitor celebru; dar vai, e din nou trădat – acesta îi răsplăteşte prietenia ridiculizând-l într-un pamflet notoriu, astfel că lui Orlando nu-i rămâne decât să se retragă în sine la 30 de ani - When a man has reached the age of thirty, as Orlando now had, time when he is thinking becomes inordinately long; time when he is doing becomes inordinately short. - Când un bărbat a atins vârsta de treizeci de ani, cum i s-a întâmplat acum lui Orlando, timpul dedicat cugetării devine neobişnuit de lung; timpul dedicat acţiunii neobişnuit de scurt.(2)
Îl vedem pe Orlando colindând natura şi îngrijindu-şi palatul. Romanul nu e însă la sfârşit, aşa că Orlando pleacă ambasador al regelui Carol, la Constantinopol; unde intră în legendă şi este înnobilat. Dar trebuie să devină femeie şi fuge cu o şatră de ţigani. Chemarea civilizaţiei însă învinge şi se întoarce în Anglia. Unde respinge avansurile bărbaţilor şi intră - with some splash and foam at that, upon the waters of London society; unde îi întâlneşte pe Pope, Swift şi Addison. Ba chiar îşi ia un caiet în care să-şi noteze vorbele de neuitat ale acestor oameni, dar paginile rămân până la urmă goale... Vine apoi epoca victoriană şi e timpul ca Orlando să se îndrăgostească din nou, ba chiar se mărită cu Marmaduke Bonthrop Shelmerdine; dar îi e sortit de autoare să rămână, în ultimul capitol, singură, chit că devene chiar mamă.

Un singur personaj, dar mai multe individualităţi - built up, one on top of another, as plates are piled on a waiter’s hand, iar a biography is considered complete if it merely accounts for six or seven selves, whereas a person may well have as many thousand.

Totuşi, Orlando nu e singurul personaj principal. Mai există unul. Timpul. Nu, nu unul obiectiv, „natural”, pe care-l simţim cu toţii. Nu. E un timp subiectiv, al conştiinţei, fie a lui Orlando, fie a autoarei. Timpul acesta este altfel, lucrurile într-însul se petrec altcum, el se strecoară insidios printre lucruri, modificând, a la Proust, modul în care noi le percepem. Şi timpul acesta curge lin, fără veste, la fel ca viaţa, şuvoi întunecat - dark stream - astfel încât - the body and mind were like scraps of torn paper tumbling from a sack. El curge asemeni celuilalt, dar câteodată ce salturi face, atunci când vrea personajul/autoarea. Este timpul ficţional, livresc, chiar dacă la un moment dat trebuie să conţină şi regi şi regine, şi pe Shakespeare, şi pe Swift - acestea ca să înţelegem noi, cititorii, mai bine. Cel mai izbutit capitol al romanului, după părerea mea, este ultimul, al şaselea. Fastidios pe alocuri, ce-i drept, este minunat. Este aşa o densitate a amănuntelor ce înconjoară stările sufleteşti/poetice ale personajului/autoarei.

Iată câteva citate minunate:

Memory is the seamstress, and a capricious one at that. Memory runs her needle in and out, up and down, hither and thither. We know not what comes next, or what follows after. Thus, the most ordinary movement in the world, such as sitting down at a table and pulling the inkstand towards one, may agitate a thousand odd, disconnected fragments, now bright, now dim, hanging and bobbing and dipping and flaunting, like the underline of a family of fourteen on a line in a gale of wind. Instead of being a single, downright, bluff piece of work of which no man need feel ashamed, our commonest deeds are set about with a fluttering and flickering of wings, a rising and falling of lights.

I have sought happiness through many ages and not found it; fame and missed it; love and not known it; life—and behold, death is better…

Some wild notion she had of following the birds to the rim of the world and flinging herself on the spongy turf and there drinking forgetfulness, while the rooks’ hoarse laughter sounded over her.

For it has come about, by the wise economy of nature, that our modern spirit can almost dispense with language; the commonest expressions do, since no expressions do; hence the most ordinary conversation is often the most poetic, and the most poetic is precisely that which cannot be written down. For which reasons we leave a great blank here, which must be taken to indicate that the space is filled to repletion.

______________

(1) Virginia Woolf, Jurnalul unei scriitoare, Editura Univers, 1980, trad. Mihai Miroiu, p.148, 162-163

(2) Traducerea îi apaţine Verei Calin din Virginia Woolf, Orlando, EPLU, 1968.

Virginia Woolf, Orlando, Penguin Books