Incă un über-roman nemţesc

Nu stiu dacă, din cele ce-am citit din literatura germană, m-a dezamăgit ceva. Poate puţin Goethe, pe-ale cărui Afinităţi elective şi Ani de ucenicie ai lui Wilhelm Meister le-am simţit îndepărtate şi reci. În rest, cam tot ce-am citit – fie Nietzsche, fie Mann, Hesse, Böll, Benjamin, Grass, Walser, Schlink, Süskind (fără a-i numi pe austrieci) – a fost minunat.
La fel s-a întâmplat cu Daniel Kaufmann (foto), al cărui roman Măsurarea lumii a apărut tradus în acest an de către Corina Bernic. Bestseller cu tiraj de un milion de exemplare, după cum aflăm de pe coperta cărţii, merită. Autorul, un tânăr de 32 de ani de formaţie filozofică, a scris atât de bine, într-un limbaj atât de simplu, încât m-am minunat – cum am spus mai-nainte. Propoziţiile, mai mult simple decât încârligate-n fraze, m-au luat, încă de la-nceput, în stăpânire.
Ce-am găsit?
2 personaje: exploratorul Alexander von Humboldt şi metematicianul Carl Gauss. Din copilărie, aceştia îşi duc viaţa, între cele două coperţi ale cărţii, până la senectute. Invitându-mă să explorez alături de ele: teoretic (ca Gauss), dar şi practic (ca von Humboldt). Cu acest prilej, aflu cum e viaţa geniilor, aflu câte ceva despre viaţa privată a lui Kant sau Goethe; şi cum, în cele 244 de pagini, ia naştere ştiinţa modernă.
1) Humboldt, rod al unui experiment educaţional, ia hotărârea să cerceteze natura, străbătând oceanul şi Lumea Nouă. Impreunăcu un francez, medicul Bonpland, pornesc în America de Sud, de-a lungul Orinocco-ului, să descopere nu doar tărâmuri noi, ci şi plante, animale şi oameni noi. Dar cum destinul îl face s-ajungă celebru, nu va mai reuşi decât o călătorie simulată – simbol al modernităţii noastre – în stepa Rusiei.
2) Lui Gauss, fiu al unui grădinar, i se descoperă geniul matematic, iar el îl descoperă pe celal astronomiei. Mizantrop şi afemeiat, uimeşte prin geniu, dar şi prin conştiinţa propriei valori. În noaptea nunţii, de pildă, nu ezită să se scoale de pe nevastă să-şi noteze orbitele planetare.
1+2) Cei doi se întâlnesc la maturitate, pentru a participa la o conferinţă, dar nu reuşesc să se împace, din pricina spiritelor prea asemenea. Se despart, dar influenţele ce rămân sunt vizibile. Totuşi, sfârşesc preocupându-se cu ceea ce i-a preocupat întreaga viaţă.
Ce-am mai găsit?
Multe, multe informaţii, întâmplări hazlii şi vorbe de duh di culisele ştiinţei. Iată mostre:
- denumirea latinească a puricelui e pulex penetrans, iar, pe un bărbat despre care s-ar şti că c-a avut purici nimeni nu l-ar lua în serios;
- există plăcintă de furnici;
- un câine poate fi mort în mai multe feluri: mort, cât se poate de mort, peste poate de mort, cel mai mort câine din toate vremurile;
- europenii credeau despre sălbatici că au mai multe capete, sunt nemuritori şi vorbesc limba pisicească;
- proştii au un idion al lor, pe care să-l poţi învăţa ca pe o limbă străină;
- goethe e măgarul care şi-a permis să corecteze teoria luminii a lui Newton;
- conform estimărilor, fiecărui om îi revin 1 milion de insecte de căciulă;
- altitudinea poate fi măsurată cu ajutorul punctului de fierbere;
- dagherotipul e inventat de asistentul lui Humboldt, francezul Dagerre;
- şi altele. 

Daniel Kehlmann, Măsurarea lumii, Humanitas