Urmasii veseli ai lui Ivan Ilici

Aţi citit extraordinara nuvelă a lui Tolstoi. Iar dacă credeţi că ideile nu se sfârşesc odată cu autorul lor, ci că ele se împrăştie în univers ca praful de stele şi că e de-ajuns ca cineva să se gândească un pic, că ideile se întorc şi se-adună în jurul lui ca un Maelstrom.

Ideea lui Tolstoi s-a reîntors într-un film şi într-o carte - pe unul l-am vazut, pe cealalta am citit-o. Şi mi-au plăcut, căci în ultima vreme mă cam depresasem...

Filmul

Se cheamă Ultimele dorinţe şi e un film american. Cu multe clişee hollywoodiene - familia, bunăstarea, cultura generală de quizshow - dar plăcute, în context.

Ce context? Al unor doi bătrâni ce mai au şase luni de trăit. De aceea îşi propun să-si îndeplinească câteva din dorinţele pe care nu şi le-au împlinit, din varii motive, până acum. Aşa că şi le îndeplinesc. Apoi, fireşte, mor.

În spatele insă a acestei acţiuni, stau doi actori: Jack Nicholson şi Morgan Freeman, doi monştrii sacri ai cinema-ului american. Ei bine, fără ei, filmul ar fi fost unul fad, după părerea mea. Grimasele lui Nicholson, felul lui de a juca un milionar excentric e stupefiant, ca de fiecare dată (a fost recent pe ProCinema About Smith). La fel, rolul lui Freeman, a unui common man american, a cărui singură realizare e sancta familia, e uimitor! Cei doi reuşesc să salveze filmul, ba chiar să-l facă excelent.

Lecţia filmului?

Să ne facem repede şi noi o listă, să n-așteptăm atâta...

Cartea
Se cheamă Henderson regele ploii şi e scrisă de un autor pe care nu-l agreez, cel puţin pe cel din Darul lui Humboldt, ce m-a plicitisit şi pe care nu l-am terminat niciodată: Saul Bellow (bun prieten cu Eliade si cu Norman Manea).

Altceva a fost cu această carte.

Căci e una umoristi-ironică, împănată din plin nu doar cu poante, ci şi cu crâmpeie de înţelepciune presărate ici şi colo...

Eugene Henderson, un milionar american crescător de porci, aflat sub middle age crisis, chemat de un glas interior, nu-şi mai găseşte sensul în existenţa sa cotidiană. Îşi lasă deci traiul îndestulat şi pleacă teleleu în Africa.

Aici cunoaşte două triburi primitoare şi primitive. Iată-l iniţiat într-o altfel de viaţă, mai simplă şi mai profundă, desigur. De pildă, conducătorul unuia din triburi, Dahfu, frumos ca Alcibiade si înţelept ca Socrate, îl învaţă să-nveţe nu de la porci, capân-atunci, de la o frumoasă leoaică.

În fine, cartea mi s-a părut încântătoare...

Mi-aş fi dorit însă să fi fost scrisă de Rebreanu, adică re-re-scrisă de vreo două ori, ar fi devenit de-a dreptul excelentă!...