Incitat şi de opinia recentă a Andei despre această carte, mi-am întregit panoplia germană cu capodopera scriitorului german Siegfried Lenz, Ora de germană (Deutschstunde), mare bestseller al anilor '70.
Ce-am citit?
La fel ca Oscar Matzerath în închisoare, adolescentul Siegfried Jepsen e într-un centru de reeducare şi-şi compune o temă de pedeapsă pentru ora de germană, cu titlul Bucuriile datoriei. Tema este romanul însuşi şi va consta din amintirile lui din copilărie, pe când tatăl îi era poliţist de provincie într-un sat, în vremea celui de-al treilea Reich.
Tema unu
Alaturi de problema datoriei - pretenţie nejustificată şi oarbă -, expusă magnific în carte prin personajul tatălui, mi s-a părut importantă tema educării. Aflat în centrul pentru tinerii "greu educabili", adolescentul se întreabă de ce nu există aşa ceva şi pentru bătrânii greu educabili? Când încetează de fapt, educaţia, la optsprezece, la douăzeci şi cinci de ani? Ba mai mult: pentru viaţa de azi, nu e nici un om matur fără vină, toţi sunt vinovaţi, iar distrugerea Germaniei o confirmă.
Tema doi
Ce înseamnă a vedea? Siegfried răspunde: Numai copiii văd bine, chiar mult mai bine decât credem. "Lucrurile trebuie înfăţişate nude, în aşa fel încât nimeni de pe lumea asta să nu se poată declara ignorant". Şi, faţă de copiii romanelor româneşti recente ce privesc comunismul cu inocenţă şi detaşare - ca-n Băiuţeii sau Orbitor (apropo, şi-aici e vorba despre o moară dragă eroului) - copilul ia atitudine, acţionează, îşi înfruntă chiar tatăl, cu datoria lui cu tot. "Începi să vezi atunci când încetezi a juca rolul unui contemplator şi născoceşti ceva de care ai nevoie. Căci a vedea nu înseamnă a trece la dosar."
Ce-am citit?
La fel ca Oscar Matzerath în închisoare, adolescentul Siegfried Jepsen e într-un centru de reeducare şi-şi compune o temă de pedeapsă pentru ora de germană, cu titlul Bucuriile datoriei. Tema este romanul însuşi şi va consta din amintirile lui din copilărie, pe când tatăl îi era poliţist de provincie într-un sat, în vremea celui de-al treilea Reich.
Tema unu
Alaturi de problema datoriei - pretenţie nejustificată şi oarbă -, expusă magnific în carte prin personajul tatălui, mi s-a părut importantă tema educării. Aflat în centrul pentru tinerii "greu educabili", adolescentul se întreabă de ce nu există aşa ceva şi pentru bătrânii greu educabili? Când încetează de fapt, educaţia, la optsprezece, la douăzeci şi cinci de ani? Ba mai mult: pentru viaţa de azi, nu e nici un om matur fără vină, toţi sunt vinovaţi, iar distrugerea Germaniei o confirmă.
Tema doi
Ce înseamnă a vedea? Siegfried răspunde: Numai copiii văd bine, chiar mult mai bine decât credem. "Lucrurile trebuie înfăţişate nude, în aşa fel încât nimeni de pe lumea asta să nu se poată declara ignorant". Şi, faţă de copiii romanelor româneşti recente ce privesc comunismul cu inocenţă şi detaşare - ca-n Băiuţeii sau Orbitor (apropo, şi-aici e vorba despre o moară dragă eroului) - copilul ia atitudine, acţionează, îşi înfruntă chiar tatăl, cu datoria lui cu tot. "Începi să vezi atunci când încetezi a juca rolul unui contemplator şi născoceşti ceva de care ai nevoie. Căci a vedea nu înseamnă a trece la dosar."
Concluzia?
A VEDEA ÎNSEAMNĂ A TE IMPLICA, CU DISCERNĂMÂNT. Aceasta e lecţia pe care Lenz mi-a dat-o prin acest minunat roman, scris perfect, pe care l-am citit cu sufletul la gură.
Siegfried Lenz, Ora de germană, Ed. Univers, Bucureşti, 1972, traducere şi prefaţă de Ion Roman, 513 pagini legate
*
A VEDEA ÎNSEAMNĂ A TE IMPLICA, CU DISCERNĂMÂNT. Aceasta e lecţia pe care Lenz mi-a dat-o prin acest minunat roman, scris perfect, pe care l-am citit cu sufletul la gură.
Siegfried Lenz, Ora de germană, Ed. Univers, Bucureşti, 1972, traducere şi prefaţă de Ion Roman, 513 pagini legate *
Ori de câte ori voi sfârşi un roman tradus din germană, nu voi înceta să-mi declar admiraţia pentru literatura acestei limbi.
Când n-a fost vorba de romanele deja clasice şi arhicunoscute - Povestirile lui Franz Kafka, Doctor Faustus şi Povestirile târzii ale lui Thomas Mann, Jocul cu mărgele de sticlă şi Narcis şi Gură-de-aur de Herman Hesse, Omul fără însuşiri al lui Robert Musil, Moartea lui Vergiliu de Hermann Broch sau Orbirea de Elias Canetti, ultimele două din păcate mai puţin cunoscute cititorului cultivat român - am fost surprins de aceeaşi admiraţie şi când i-am citit pe Gunter Grass (Toba de tinichea), Martin Walser (Moartea unui critic), Stefan Heym (Relatare despre regele David), Max Frisch (Numele meu fie Gantenbeim), Bernhard Schlink (Cititorul, Evadări din iubire) sau pe foarte tinerii Daniel Kehlmann (Măsurarea lumii) şi Sasa Stanisic (Cum repară soldatul gramofonul) - fireşte, au fost omişi cei necitiţi. Despre nobelizaţii Böll şi Jelinek mă abţin - dar nu ştiu să zic dacă mi-au plăcut sau nu...
"Bucuria datoriei"; deci asa a fost tradusa "Die Freuden der Pflicht"!!! :-)) Nici nu stiam ca "Ora de germana" a aparut in Romania!!!
RăspundețiȘtergereMa bucur ca ti-a placut si ma bucur sa constat ca imi impartasesti preferintele pentru literatura germana.
Bine-ai revenit :-)
faptul că nu ştiu germana - mi se pare, din ce în ce mai des, un handicap. când eram la liceu, eram în stare să-mi dau seama dacă vreun cunoscut de-al meu ştia limba germană fără ca cineva să-mi fi spus asta. aveau cunoscătorii de limbă germană un aer aparte - să se fi datorat modului în care se exprimau? felului în care îşi alcătuiau un expozeu?
RăspundețiȘtergerehabar n-am. cert este, însă, că puteam să spun din primele cinci minute după ce cunoşteam o persoană: măh, uite, să ştii că ăsta ştie germană!
împărtăşesc impresiile a propos de literatura germana. n-am parcurs-o la modul serios şi sistematic, dar ce am citit m-a făcut să strâng din dinţi, de parcă mi-aş fi spus: ai naibii!
probabil ca la jelinek trebuie sa ai o priza personala ca sa iti placa... mai cunosc persoane care mi-au spus ca n-au suportat sa termine nicio carte (pianista & amantele) insa pentru mine pianista a fost un deliciu. asta nu neaparat pentru sexualitatea sau violenta cartii ci cat pentru farmecul si realismul izbitor al povestii. pe alti cativa enumerati de tine ii am pe lista. cat despre sasa, imi stii deja parerea...
RăspundețiȘtergereCitind lista ta, mi-am dat seama ca sunt un admirator inconstient al literaturii de limba germana. Cu exceptia Tobei de tinichia (pe care o caut de cateva luni, de cand incerc sa citesc lista propusa de Llosa in Adevarul minciunilor), toti ceilalti autori pe care i-ai mentionat mi-au placut foarte mult.
RăspundețiȘtergereL-as adauga listei tale pe Alfred Doblin (Berlin Alexanderplatz).
Pe Jelinek o consider cea mai buna (in ciuda faptului ca este dura) femeie scriitoare (cel putin din cate am citit eu pana acum).
Intotdeauna am considerat literatura de limba rusa cea mai buna literatura (cred ca suna cliseistic, dar e o parere personala, formata in timp). Poate sunt doua literaturi pe picior de egalitate, pe o scara valorica a coerentei, alegerii subiectelor si al continutului. Insa, cred ca literatura rusa nu poate fi depasita, datorita viziunii asupra sentimentelor, capacitatii rusilor de a pune pe hartie cele mai intime ganduri ale oamenilor, fara ca nimic sa para artificial, improvizat. Naturaletea in conturarea sufletului uman, raman inegalabile in literature rusa.
Literatura rusa este a sentimentelor, toate celelalte sunt literaturi ale formei.