12 noiembrie 2008

Reabilitarea livrescă a Adevărului

După gafa cu colecţia de lux James Clavell, Vintilă Corbul şi alţi scriitori de mâna a doua, cotidianul Adevărul are o surpriză livrescă pentru cititorii tineri sau cei bibliofili:
De mâine, joia, alături de ziar, va apărea o colecţie de 100 de volume (foto), la preţul de 9,99 lei fiecare. Primele două cărţi – Notre Dame de Paris de Victor Hugo şi volumul întâi din Marile speranţe de Charles Dickens vor fi oferite gratuit.
Vor urma:
- al doilea volum din Marile speranţe
- Un yancheu la curtea regelui Arthur de Mark Twain
- Ion de Liviu Rebreanu
- Cărţile junglei de Rudyard Kipling
- Ultimul mohican de J.F. Cooper
- Anna Karenina (2 volume) de Lev Tolstoi.
Alţi autori: Walter Scott, Jack London, Henri Charriere (cu două volume din celebrul Papillon), H.B. Stowe (cu volumul Coliba unchiului Tom), Sven Hassel (cu Gestapo), Bram Stocker (cu Dracula), Gustave Flaubert (cu Doamna Bovary) sau Emily Bronte (cu La răscruce de vânturi).
Trebuie să recunosc că, spre deosebire de volumele de la Cotidianul, astea arată mai bine. Copertele cică sunt ecologice (?). Traducerile cred că sunt cele clasice, nici gând unele noi. E bine şi aşa!

8 comentarii:

  1. sunt cărţi pe care le-am citit, dar dacă pomeneşti de coperta ecologică... e musai să le punem
    şi la murat! să le dăm care va să zică pe faţă!

    RăspundețiȘtergere
  2. Coperta ecologica - adicatalea imitatie de piele.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sven Hassel alaturi de Flaubert ? Hmm...

    RăspundețiȘtergere
  4. halal reabilitare pe criza. primele doua exemplare, gratuitele, vor disparea ca prin farmec inainte de primul tramvai, iar celelalte, volumele cu bani, vor zace pe tarabe pana la sfintii mihail si gavril :)

    altfel, socoteala adevarului era una buna - 400 de mii de lei de la cetateanul onorabil cu leafa indecenta de profesor :)
    targovetii de la gazeta si-au facut mari sperante (in mai multe volum degeaba insa. tot tragic, ca anna karenina, vor sfarsi pe sub tone de coperti ecologice, pe la intersectii si rascruci de vanturi (fasolite).

    RăspundețiȘtergere
  5. si ce aveti, domne, cu vintila corbul? eeee:)
    am vrut eu sa-mi iau ziarul astazi, dar se terminase deja la chiscul de langa mine; la ora 9 fara zece:(
    si n-am mai avut alt chiosc pe drum:(

    RăspundețiȘtergere
  6. mda...eu m-am lamurit.ce 9 fara zece? la 7 30 in drum spre munca am incercat la doua si la ambele le aveau la vedere dar raspunsul a fost "le am rezervate"

    RăspundețiȘtergere
  7. Io am avut noroc. La chioscul de ziare de langa mine. Am vorbit deja sa imi opreasca si numerele urmatoare, primul arata bine. Plus ca e tot traducerea lui Naum. Asa inlocuiesc editiile ferfenitite :)

    RăspundețiȘtergere
  8. bafta celor care au prins volumele... din cate am auzit pe la chioscurile de ziare de prin oras in ialomita nu a mai ajuns nici un volum :))

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...