Scris pe la 70 de ani, înaintea capodoperelor Părintele Serghi şi Hagi Murad, a atins în mine un hot botton: Tolstoi arată cum să-i iubeşti pe oameni, când viaţa e de căcat. Sau ce faci când îţi dai seama de felul rău în care e orânduită lumea. Afli rar aşa ceva de la un scriitor – aceştia se opresc la a denunţa şi apoi a tăcea. Chiar şi Dostoievski.
Nu şi Tolstoi. El dă şi soluţii. Deloc ridicole.
Personajul Dmitri Ivanovici Nehliudov suferă o înviere morală, chiar în floarea vârstei. Hotărăşte de aceea să abandoneze viaţa de boier desfrânat de pân-atunci şi să trăiască în acord cu conştiinţa lui, adică în răspăr cu lumea. Împarte moşia ţăranilor, lasă huzurul şi alege să se ânsoare cu o prostituată, în temeiul unei greşeli faţă de acesta din tinereţe.
Cum se poate lupta omeneşte cu lumea fără să-ţi pierzi viaţa, ba chiar s-o câştigi – aceasta e lecţia universală a genialului scriitor rus.
După publicarea acestei cărţi, Tolstoi e excomunicat până la moarte de biserica ortodoxă rusă.
Evident, ni se arată lumea rea din Rusia perioadei ţariste – sistemele judecătoreşti, penitenciare şi instituţionale - nu într-un mod ştiinţific, cum avea s-o facă Cehov, ci artistic, emoţional. Însă fondul rămâne acelaşi – că aşa cum comunitatea e născută pentru om, de cele mai multe ori aceasta îl poate duce la pieire.
Puţine cărţi mi-au cutremurat sufletul cum a făcut-o cartea aceasta...
"Credinţe-s multe, dar duhul este numai unul singur. Şi în mine, şi în tine, şi în el. Aşadar, mai bine să creadă fiecare în duhul care-i în el şi aşa o să fie uniţi cu toţii. Fiecare să creadă în sine, şi toţi vor fi ca unul singur.
Cum mă cheamă? Om. Câţi ani am? Nu i-am numărat şi nici n-am cum să-i număr, pentru că întotdeauna am fost şi voi fi întotdeauna. Cine ţi-e tată, zic ei, cine ţi-e mamă? N-am, zic eu, nici tată, nici mamă, afară de Dumnezeu şi de pământ. Dar pe ţar îl recunoşti? De ce să nu-l recunosc? El e ţar pentru el şi eu mi-s ţar pentru mine."
Lev Nicolaevici Tolstoi, Învierea, Ed Adevărul Holding, Bucureşti, 2008, traducere de Ştefana Velisar-Teodoreanu şi Ludmila Vidraşcu, 508 p
Lev Nicolaevici Tolstoi, Învierea, Ed Adevărul Holding, Bucureşti, 2008, traducere de Ştefana Velisar-Teodoreanu şi Ludmila Vidraşcu, 508 p
Cum adica Dostoievski nu da solutii? Credeam ca Printul Miskin sau Aliosa Karamazov tocmai asta fac; de fapt, in fiecare roman al sau exista o solutie: iubirea fata de aproape (si am uitat de parintele Zosima, de Sonia Marmeladova, Tihon s.a).
RăspundeţiŞtergereTot m-am apucat sa recitesc Tolstoi, urmatoarea pe lista este Invierea. M-a emotionat cand am citit-o acum 10 ani dar nu mai stiu precis de ce. Doar ca m-a emotionat si m-a micsorat (eram un adolescent ingamfat:))
RăspundeţiŞtergere@blogescu - in sfarsit s-a sesizat cineva.:)
RăspundeţiŞtergere@silviu - si pe mine m-a miscat mult cum demult n-a mai facut o carte.
eu am citit "idiotul" in liceu si imi amintesc ca mi-a placut extraordinar de mult. poate o sa o recitesc la un moment-dat, pentru senzatia pe care mi-a lasat-o. si anume de bine :)
RăspundeţiŞtergerehei! nici nu era nevoie sa ma convingi sa citesc Tolstoi, dar ai scris foarte emotional, si eu mor dupa chestia asta, inseamna ca te-a atins!...nu stiu cum se face, insa Invierea mi-a scapat...trebuie sa rectific rapid!
RăspundeţiŞtergerecapricornk - si eu ma mir ca mi-a scapat o asa carte! nimeni nu-mi spunea de ea, era si ea ceva acolo, fara importanta. citeam anna karenina si razboi si pace, dar invierea ioc!
RăspundeţiŞtergereDostoievski dă soluții (a se vedea soluția din Crimă și pedeapsă).
RăspundeţiŞtergerePe de altă parte, soluția Tolstoi este universalistă, simpatică, foarte umanistă, aproape deloc aplicabilă. Să crezi în tine? E ok, pentru oameni decenți, dar dacă încep criminalii în serie să creadă în ei? Dacă Raskolnikov credea în el însuși, în duhul lui care-i spunea că e un mic Napoleon?