Benjamin Button - cel livresc

M-am oprit la timp înainte de-a vedea tot filmul. Şi m-am apucat să citesc povestirea lui Scott Fitzgerald. Am găsit-o foarte uşor aici (am văzut că au scos şi-ai noştri o traducere – piratată cică - la editura TKJ (cum s-o citi – tîcajî? – Nu vă supăraţi, aveţi Benjamin Button la editura tîcajî?).

Despre Marele Gatsby al aceluiași autor, aici.

Bun. Dar ce-a vrut să spună Francis Scott Fitzgerald în povestirea lui fantastică, în care personajul se naşte bătrân – cu minte senectă – şi moare bebe, fără amintiri?

• Să fie accentele umoristice – „bebeluşul” fumează cot la cot cu bunicul; „tânărul” e izgonit de la Yale la Harvard ca lunatic; iese la serate ca fratele propriului tată ca să-l creadă lumea; e pus la respect de propriul fiu; se-ntoarce acasă plângând ca general la 15 ani; merge la grădiniţă cu nepotul?
• Să fie tragicul personajului care rămâne fără amintiri, adică fără nimic?
• Să fie găselniţa timpului invers– grotescă şi neruşinată, cum spune doctorul după ce aduce pe lume un bătrân de-un metru jumate?

Indiferent. Povestea e foarte bună, convinge că dorinţa noastră secretă de-a întineri nu poate duce decât tot la o nefericire, poate şi mai mare.

Francis Scott Fitzgerald, The Curious Case of Benjamin Button in Tales of the Jazz Age, www.readbookonline.net