Unui tip văduv nu-i mai rămâne decât să se ducă într-o staţiune de la mal de mare, unde să retrăiască amintirea primei lui iubiri pubere – mie mi-a amintit de prima iubire a lui Humbert H pentru Annabel, cum ar zice Nabokov „he skillfully re-creates an image in the laboratory of the mind, with eyes open.”
Şi-această re-descoperire puberă a sexualităţii alternează cu decăderea soţiei măcinate de cancer – despre dragoste deci şi colo şi colo. Două nostalgii adunate într-un suflet care vrea să-şi rostească replica finală cu decorul mării în spate. „Ceea ce aştept eu e un moment de exprimare pământească” (p.174)
Interesant e că tonul nu e tragic, ci stăpânit-nostalgic, chiar profund-scormonitor. Iar scriitura e una foarte bună, neobişnuită pentru un englez (mă rog, irlandez).
Dar cel mai frumos mi s-a părit finalul, cu punctul culminant, cu elementele surpriză, cu o ieşire din matcă uimitoare.
Concluzie – un roman de rafinament, parcă special scris pentru un premiu.
Booker Prize 2005.
John Banville, Marea, Editura Nemira, București, 2007, trad. Mihai Moroiu, 245 pagini
Imi cam atrage atentia cartea... macar si pentru titlu, daca nu pentru altceva.
RăspundețiȘtergereArana
Ma bucur ca ti'a placut. Vezi ca si englezii contemporani scriu carti worthwhile? ;)
RăspundețiȘtergerenu stiu daca este neaparat un roman scris pentru a primi un premiu (am citit carti premiate si multe nu puteam sa le termin) dar in mod sigur este o carte care nu a fost scrisa cu gandul la succes.
RăspundețiȘtergereE prea intima ca sa zic asa.