31 august 2009

ur-orbitor

doar visul îmi mai rămăsese de citit din proza lui mircea cărtărescu, debutul în proză din 1989 (nuvele), premiat atunci cu premiul academiei române, reluat mai apoi ca roman în zeci de ediţii, inclusiv cele internaţionale, sub titlul diferit de nostalgia (roman).

am făcut rău că l-am citit înaintea orbitorului, pentru că nu mi s-a părut la fel de bun, de pildă ca aripa stângă (după mine, cel mai bun roman de după '90). pentru că am descoperit teme comune - dublul, descoperirea puerilă a sexualităţii, moara şi blocul din ştefan cel mare, dunărea îngheţată, actul sexual ca intersectare a mai multor dimensiuni etc. - acelaşi stil, aceleaşi obsesii, aceeaşi viziune.

totuşi, mi-a plăcut mult volumul, poate şi aflând aici nuvele, ce-i drept, cu legături firave între, dar fiecare câte-o capodoperă mică, fericit apărută - în ultima ediţie de la humanitas - separat.

piesa de rezistenţă a volumului, după mine, e REM. Realitatea frustă – un tânăr ajunge în garsoniera unei babe să se acupleze cu ea – trece încet în (i)realitatea onirică, jucăuşă a lumii REM – alephul lui cărtărescu, camera lui sambo – din amintirile din copilărie ale babei.

dar favorita mea a fost organistul, despre un arhitect ce reia, fără s-o ştie, istoria muzicii universale, la o orgă montată într-o amărâtă de dacie, pe ştefan cel mare. povestirea super-ironică, cu rezonanţe kafkiene ia proporţii nebănuite, şoseaua ştefan cel mare devine centru al lumii, ba chiar al galaxiei, arhitectul fabricilor de ulei devine arhitect al unei noi galaxii armonice.

ceea ce îl face pe cărtărescu un scriitor mare, după mine, sunt două lucruri:

1. îşi construieşte propria lume pe care o dăruieşte celorlalţi, formată din obsesiile, amintirile, şocurile, dragostele şi urile proprii, lume reală şi ireală, căreia-i conferă adevăr şi coerenţă (îşi construieşte propriul, unicul şi irepetabilul inimitabil limbaj privat, ar spune rorty). se poate vorbi îndreptăţit despre un univers cărtărescian la propriu, care-şi întinde aripile şi-şi scutură peste lume solzii de cuvinte (cine şi ce aş fi fost dacă n-aş fi scris niciodată: o javră urlând în cor cu javrele - scrie în jurnal).

2. cărtărescu spune ceea ce simte, aşa cum simte – deseori obscur, pentru că simte/visează obscur (visele nu pot fi interpretate întotdeauna) – şi se canoneşte să răspundă la întrebările-scop ale romanului (după kundera): „ce este existenţa omenească şi unde-i este poezia – pentru care începe, ca un păianjen, să-şi ţeasă poveştile atât de des suprarealiste şi acaparatoare: „totul are un înţeles... visele tale şi jocul tău, împletite între ele, alcătuiesc plasa ta de păianjen, ţesută de tine nu ca să prinzi ceva, ci ca să fii prinsă, îi spune alungitul egor nanei/svetlanei.”

*

offtopic:
nu înţeleg şi pace de ce românul priveşte cu invidie când spune cărtărescu: la scriitorul care câştigă bani din scris (de parcă i-ar fura), la legătura lui "ocultă" şi “conspiraţionistă” cu "boierul minţii" liiceanu, la succesul "comercial" al volumaşului de ce iubim femeile ("jenant", după unii), la bârfe şi cancanuri politice şi personale. cu alte cuvinte, cărtărescu trezeşte rea-credinţă şi nicidecum admiraţie sau măcar ceva critică.

puţini sunt cei care-au trecut măcar o dată prin trilogia orbitorului, nu mai zic de celelalte volume de poezie, jurnale şi eseuri. şi-mi pare rău că opera lui cărtărescu nu e mult citită şi mult comentată - probabil încă nu şi-a găsit comentatorul în românia - ca de obicei, aprecierea e în altă parte... de pildă, afară de marius chivu cu prea scurta şi insuficienta sa recenzie, nu ştiu vreun critic care să se poziţioneze nesuperficial faţă de conţinutul prozei lui cărtărescu. (şi tare-aş vrea să ştiu – paul cernat? terorista?).

o opinie despre gemenii, aici, iar despre începutul orbitorului, aici.

mircea cărtărescu, visul, ed. cartea românească, buc, 1989, 290 p
agini
coperta dan stanciu

7 comentarii:

  1. de data asta urate coperti de versiuni straine. parca sunt de carti de gramatica de la teora :))

    RăspundețiȘtergere
  2. eu asa l-am descoperit pe cartarescu, cu visul (volumul meu se cheama "nostalgia", dar contine aceleasi povestiri) si orbitor a venit ca o continuare fireasca a acestui univers de care zici tu. parca prima data mi s-a aratat o mica bresa (mai ales cu REM) iar cu orbitor s-au deschis larg portile :)

    PS am intrat si eu in jocul de-a tarantino, pt ca la sebastian am cam tras clapa :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi se pare interesant că ai citit toată proza lui Cărtărescu, e bine, dar nu ştiu de ce pe mine nu mă fascinează în mod deosebit. Poate am nevoie de mai mult exrciţiu pe opera lui.

    RăspundețiȘtergere
  4. Visul e varianta cenzurata a Nostalgiei, comunistii vegheau la sanatatea natiunii...
    iar Nostalgia e o carte perfecta.
    nu e vorba de teme comune, ci de faptul ca in Orbitor, Cartarescu reia/rescrie toate cartile lui anterioare.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si la mine primul Cartarescu a fost Visul, pe vremea cand nu era asa de cunoscut/promovat, si a fost un soc, in sensul bun. Nici nu aparuse inca primul volum din Orbitor :) Cand am pus mana pe Nostalgia, ceva mai tarziu, si am vazut ca la cenzura cazusera cateva scene colosale, parca mi-a placut si mai mult.

    Mare carte, foarte mare. White Noise are dreptate, chiar e perfecta.

    RăspundețiȘtergere
  6. Am citit Visul/Nostalgia prima oara in clasa a opta, mi-o cumparasem de la targul de carte din anul ala si ma dusesem cu ea si la semnat la standul lui Cartarescu. A ajuns sa fie o carte foarte "de suflet" pentru mine, de departe cartea care mi-a placut cel mai mult de la el. Cred ca a contat mai mult impresia pe care a avut-o asupra mea atunci, pentru ca altfel recunosc ca Orbitorul e mult mai complet, ambitios...

    RăspundețiȘtergere
  7. despre Orbitor a mai scris si Matei Calinescu, intr-un articol din Dilemateca din ianuarie 2008, republicat in Observator cultural in iulie 2009, se cheama "Recitiri"- si chiar ca exista prea putine cronici, asa e...
    Orbitorul isi solicita mult cititorul si se citeste al naibii de greu, dar ceea ce primesti e mult peste asteptari; stiu oameni de altfel destul de interesati de literatura, care nici nu-si propun sa-l citeasca vreodata, si habar n-au ce pierd..

    P.S. te salut, Dragos, te citesc foarte des (aproape zilnic, doar cind nu am timp deloc nu intru pe aici) :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...