
Nu are sens sa descriu structura romanului - 3 volume a 3 parti, titlul in 3 silabe, ci ca are forma unui fluture. La fel ca V-ul lui Pynchon, scriitorul fetis al postmodernilor, unde pe tot parcursul apare obsesiv femeia woman, Venus, vagin etc., la Cartaresscu apare fluturele. Dar ceea ce la Pynchon e realitate si simbol, la Cartarescu e fantastic, oniric. Mi-am pus la un moment dat intrebarea ce cauta fluturii acestia in roman, cand ti-e lumea mai draga, care-i scopul aparitiei lor in roman, ce inteles ar avea, ce mister ascuns, ce simbol ar ascunde. Nu-mi dadeam seama natura lor foarte comuna, "slaba" (Vattimo), pur estetica. Fluturele, fie ca sade ascuns urias sub ghiata, mana pentru neamuri bajenite, fie ca coboara dintr-un lift suspendat in timp, este real, intr-o lume posibila, aceea sin creierul autorului, din manuscris si din carte, pana in mintile noastre, ale ttutror celor care citesc.
"Metafizica" lui Mircea Cartarescu, atat cat se poate spune despre metafizica la postmoderni, este una estetic-onirica. imi vine in minte fragmentul mantuirii, din volumul 2 parca, mantuirea ca ejaculare de fluturi, alergand toti catre sfera dragostei, din care numai un singur fluture ajunge din fiecare lume posibila.
PS. In plus, iata o introducere la Orbitor.
ce frumos a fost.
RăspundețiȘtergere