15 septembrie 2009

scrisori către un tânăr cititor. scrisoarea IV

dragă prietene cititor,
ţi-am promis încă de la prima scrisoare că vom discuta despre cum să te fereşti de cărţile kitsch. iată că a venit momentul, mai ales că se apropie anul şcolar, din păcate, şi acesta cam kitsch.

dar ce e kitsch-ul?
n-aş vrea să-ncep cu niscaiva teorii de estetică, să-ţi povestesc despre ce spunea abraham moles că înseamnă kitsch-ul - măsluire, înşelare, impostură şi surogat -, ci vreau să trec la milan kundera care, în arta romanului, spunea de kitsch că înseamnă traducerea prostiei ideilor primite în limbajul frumuseţii şi a emoţiei. că a scrie kitsch înseamnă să scrii ceva care să placă cu orice preţ şi unui număr cât mai mare de cititori, să confirmi ceea ce toată lumea vrea s-audă, după principiul lui marx - oamenii determină producţia.

ei bine, ce cărţi sunt kitsch?
cele care nu sunt trecute prin exigenţele culturale sau măcar literare. cele facile, care te prind încă de la început şi o ţin aşa până la sfârşit, fără să te lase să te gândeşti, să meditezi, fără să-ţi spună altceva decât banalităţi şi "idei primite".
e numele trandafirului kitsch? desigur, sub aparenţa erudiţiei şi a copleşitoarelor informaţii istorico-filozofico-semiotice, nu te alegi cu nimic în afara "emoţiei" detectivistice. borges însuşi, cât e el de borges, are şi el câteva povestiri kitsch. după mine, şi moartea la veneţia a lui thomas mann e de un kitsch total. nu mai zic de romanele contemporane, poliţiste, sefe, pentru copii, tineret care umplu azi librăriile, ce doză de kitsch au.

de ce apare kitsch-ul?
părerea mea e că apare din grabă şi superficialitate. ne-apucăm să scriem şi să edităm fără nici o exigenţă, în afara celei de-a produce mult şi eficient. fără zăbavă, fără muncă, fără cenzură. pentru popularitate, celebritate, bani.

ce putem face?
din păcate, şi eu, uneori, prefer să mă las dus de cărţi kitsch, facile, pe unele le categorisesc aici chiar cărţi excelente. pentru că toţi avem o predispoziţie pentru aşa ceva, şi nu ştiu dac-aş putea încadra noţiunea de kitsch în genuri de bine sau rău: el există, şi tot ce putem face e să-l atenuăm.

cum atenuăm kitsch-ul?
prin efortul creării unei educaţii literare, a unei sensibilităţi pentru valoare, mai ales la vârste mai fragede, cum e a ta. lectura susţinută a cărţilor care au făcut cultura lumii - nu doar occidentale - este unul dintre mijloace, "ochiul" critic este al doilea.

dar cum să ne ferim de kitsch înainte a ne pierde timpul citindu-l?
e cam greu:
1. primul semn e celebritatea. referinţele de pe coperta 4 neasumate şi ascunse după publicaţii celebre - best-seller internaţional, tipărit în milioane de exmplare, paralelele cu alte kitsch-uri etc. - sunt câteva semne.
2. al doilea semn e bârfa. dacă toată lumea - chiar şi cocălarii - vorbesc despre acea carte, e clar.
3. apoi este vorba de selecţia informaţiilor. păreri ale unor critici, ale unor scriitori, ale unor cititori cărora le-ai confirmat gustul literar, recomandările de încredere.
4. totuşi. dacă-ţi place o carte când eşti în librărie şi vrei s-o iei, ia-o! vezi tu dup-aceea. poate fi chiar kitsch. şi poate să-ţi placă. omul din greşeli învaţă :).

à bon entendeur, salut!

10 comentarii:

  1. Da' si scrisoarea asta e cam kitsch-oasa... mult.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Aspoiu - asa, ca-ntre cunoscatori :)

    RăspundețiȘtergere
  3. eu am impresia ca tu pui semn de egal intre 'pop culture' si 'kitsch'. :(

    RăspundețiȘtergere
  4. si care ar fi povestirile kitsch ale lui borges?

    RăspundețiȘtergere
  5. ma provoci sa dau titluri :) o sa vad si-o sa-ti raspund!

    RăspundețiȘtergere
  6. Absolutismul tau Dragos ma infioara... :-)
    Prefer prima definitie pe care ai citat-o, fiind un relativist absolut, mi-e mai usor parca sa cern... :-)

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce coincidență! Chiar aseară am început „Scrisorile către un tînăr romancier” ale lui M.V.Llosa :) Azi dau peste blogul acesta și peste parafrazarea titlului, făcută chiar de către un pește..Oare toți peștii suntem atît de sensibili..? :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Hmmm....Pentru prima data aud ca de exemplu romanul Dune al lui Frank Herbert e un kitsch...Te rog nu spune ca e o exceptie....Ai spus romanele nu anumite romane.....

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...