24 septembrie 2009

virtuţile bordelului

o nouă discuţie despre legalizarea prostituţiei (încă una!) mi-a amintit cât de normală părea această activitate pe vremea bunicilor noştri, cu ce nonşalanţă erau descrise scenele de bordel în poezie, proză, amintiri şi jurnale - experienţa făcea parte din ritualurile de iniţiere în viaţă.

cu ipocrizia ei, comunismul a negat fenomenul, neocomuniştii de azi fac la fel, deşi se afişează ostentativ cu amante tinere pe la otv, antena 1, click şi libertatea. într-o societate care permite bârfele la televizor, obscenitatea, înjurătura şi grobianismul, stabilimentele cu condicuţă mi se par reînvieri ale unor virtuţi apuse.

prin occident (germania, finlanda, anglia, spania, grecia), bordelurile (sau prostituţia) nu sunt incriminate, sunt oarecum normale, la noi nu. iar poziţia bisericii - care nu are aceeaşi poziţie când unii membri ai ei iau şpagă de la absolvenţii de teologie, care nu are aceeaşi poziţie când află că alţi membri ai ei au turnat pe aproapele lor - de a se opune mi se pare de la sine înţeles - e rolul ei.

revenind, mi se pare un semn de decenţă şi de forţă a unei societăţi să ia act despre un fenomen existent de când e lumea şi să-l ţină sub control. până la urmă, e tot un ritual de iniţiere. în democraţie.

şi cum mai spuneam undeva, nici o labă, oricât de bună, nu se compară c-un futai.

voi ce credeţi?

17 comentarii:

  1. sa se faca bordel dar sa se respecte cota unica de impozitare de 16%. Altfel va aparea si in acest sector munca la negru!!! iar noi doar ne vom uita!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. eu cred ca ar trebui sa fii mai nuantat atunci cand spui "in occident, bordelurile sunt un lucru normal". Unde in Occident? In SUA? Nu cred. In Suedia? E OK sa fii prostituata dar nu e ok sa fii client. Franta? Italia? Problema e mult mai nuantata.

    Un rezumat al reglementarilor privind prostitutia in EU:

    http://www.europarl.europa.eu/hearings/20040119/femm/document1_en.pdf

    si un articol foarte interesant despre prostitutia in India (unde fetitele sunt inchinate unei zeite si devin prostituate):

    http://www.newyorker.com/reporting/2008/08/04/080804fa_fact_dalrymple

    RăspundețiȘtergere
  3. @silviu - corect! :)
    @lb - am corectat, multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. depinde, dak faci laba precum dali, s-ar putea sa iasa ceva :)
    eu nu sunt de acord cu aruncarea temei pe piata in acest moment, cand stau sa ne cada pe/in cap atatea legi cu toate imperfectiunile lor
    sau poate ca exagerez, la urma urmei, orice moment e bun pentru a te gandi la sanatatea hormonala si psihica a natiunii
    despre popi, numai de bine :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Bordelul era o institutie necesara intr-o societate patriarhala in care masturbarea era considerata daunatoare sanatatii, fetele se maritau obligatoriu fecioare, o aventura cu o femeie maritata se putea sfarsi cu un glont in duel sau in flagrant (lucru pentru care sotul era inteles si achitat - vezi "Sonata Kreutzer" a lui Tolstoi) iar vaduve tinere si vesele erau mai multe ca azi dar nu suficiente ca sa acopere "cererea". Da, pe vremea aceea bordelul era o etapa aproape obligatorie in viata unui elev de liceu si un parinte de adolescent s-ar fi ingrijorat mai tare afland ca fiul sau e onanist decat ca merge la bordel, desi sifilisul era incurabil pe atunci.

    Prostitutia si bordelul au fost create intr-o lume in care barbatii erau mai importanti decat femeile si era deci acceptabila sacrificarea catorva femei pentru satisfactia barbatilor (si pentru pastrarea "puritatii" restului femeilor). Dar intr-o lume in care femeile si barbatii sunt egali in drepturi, bordelul si prostitutia sunt inadecvate. Femeile alea, oricat de legal ar fi totul, nu pot avea o viata normala, respectabila. Doar daca bordelurile ar fi dotate, in loc de femei in carne si oase, cu "real dolls".

    RăspundețiȘtergere
  6. ABSOLUT de acord cu dezincriminarea prostitutiei (si a drogurilor)!

    ps cit dspr cei care sustin k bordelurile ar fi un semn al 'inegalitatii' femeilor cu barbatii: dar cine spune k tbuie sa existe numai bordeluri pt barbati?! s-ar putea face - pt egalitate - si unele pt femei! ;P

    RăspundețiȘtergere
  7. io stiu o alta zicere: "o laba la timpul ei face cat zece femei futute" :)

    RăspundețiȘtergere
  8. cre ca depinde mult de laba si de futai.

    oricum lasand placerea la o parte tre sa fii d'accord ca o laba e muult mai comoda.

    RăspundețiȘtergere
  9. @Pobby - nu sunt de acord, cica ne gandim la sex la 2 minute jumate.

    @bughimamborag - din pacate, prostitutie exista angro si acum, pe strazile de noapte ale bucurestiului, intr-o ilegalitate acceptata. in ceea ce priveste sanatatea fetelor si a celor ce apeleaza la, nimeni nu garanteaza nimic. ele stau pe domeniul public, dar publicul nu face nimic, ignora...
    bordelul - e pentru cei care n-au masina - si mi se pare o chestie practica. daca exista prostitutie, de ce sa nu fie controlata, ci lasata asa, de izbeliste.

    @als - ABSOLUT de acord! :)

    @anonim - n-o stiam. e tare!

    @strelnikov - si cu sata sunt de acord. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. 100% pentru legalizarea bordelurilor! Prostitutia exista si asa si va exista mereu, ce atata mascarada?

    Pe de alta parte, atunci cand nu esti had de tot sau nu ai o suta de ani, nu e un pic cam trist sa dai bani ca sa faci sex?? Intreb si eu.

    RăspundețiȘtergere
  11. pai dc presupui k tu esti ala care plateste?! poate k esti ala/aia care se 'daruieste'/vinde... ;P

    dar, cum spunea si cel de mai sus: nu
    e un extra-kick sa platesti pt sex... dominare pe toata linia - incl financiara :)

    RăspundețiȘtergere
  12. haha. pai nici cei care au deschis subiectul - adica el, basescul - nu sunt chiar asa de interesati de legalizare, o folosesc tot ca diversiune, as usual. dar n-au s-o legalizeze, ca-si ridica preotimea in cap.

    si, offtopic, dragos, vezi ca ai o leapsa pe blogul meu.

    RăspundețiȘtergere
  13. Chestia asta cu egalitatea femeilor cu a bărbaţilor nu mai are de-a face cu legalizarea prostituţiei. Adică nu se încalcă niciun drept, din contră: se uzează dreptul la sănătate, la o practică salubră. Nu pot să fiu de acord cu varianta bordelurilor "inadecvate". E chiar pudoare sau un eufemism când se foloseşte termenul ăsta? Prin indignarea asta inutilă, femeia se plasează singură în inferioritate. Eu, una, respect mai mult o prostituată dacă o ştiu în legalitate şi cu carnetul de sănătate la zi. Plus că sunt atâtea cazuri de escapade extraconjugale, încât nici dacă eşti Eva nu-ţi poţi permite naivitatea de a le ignora. Perfect de acord cu Dragoş.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...