„curcubeul gravitației“ de thomas pynchon (2)

coprofagie à la pynchon

după prima parte, petrecută mai ales în londra bombardată de naziști, dar și în olanda sau berlin, m-așteptam ca partea a doua - o permisie la cazinoul hermann göring - să fie mai așezată: unul din personajele principale, slothrop, petrece cu prietenii săi o permisie pe riviera franceză, unde o salvează pe dubla spioană katje borgesius din tentaculele unei caracatițe dresate.

ca în tot romanul, totul se întâmplă din voința altora - se amestecă, desigur, psihologul behaviourist pavlovian pedofil edward pointsman - slothrop și katje vor trebui să se cupleze, să facă sex incendiar, iar slothrop intră la bănuieli, mai ales când e pus să învețe tehnologia rachetei V de la sir stephen dodson-truck.

când, iată o scenă sexuală urino-coprofagă (e posbil că femeia să fie chiar katja) - scenă ce i-a făcut pe cei din juriul premiului pulitzer să renunțe a i-l mai acorda, în 1974, așa încât anul a rămas fără premiu:

Umbra ei îi acoperă fața și partea de sus a trunchiului, cizmele ei de piele pârâie încetișor în timp ce mușchii ei abdominali și cei ai coapselor se mișcă, și dintr-odată ea începe să urineze șuvoi. El deschise gura să-l prindă, se sufocă, încearcă să continue să înghită, simte urina caldă scurgându-se pe la colțurile gurii și în jos pe gât și umeri, e scufundat în furtuna șuierătoare. Când ea termină, eș își linge ultimele picături de pe buze. Alte picături atârnă, limpezi aurii, de firele lucioase ale părului ei pubian.

... Acum intestinele ei miaună blând și-și simte fecalele începând să alunece afară. El îngenunchează ținând cu brațele ridicate mantia bogată. O bucată întunecată apare din crăpătură, din întunericul absolut dintre fesele ei albe. Își desface genunchii, nepriceput, până când simte pielea cizmelor ei. Se apleacă să cuprindă fecalele fierbinți cu buzele, sugând ușurel, lingând pe partea inferioară... se gândește, îi pare rău, dar nu se poate abține, la un penis de negru, da' știe că asta abrogă parte din setul de condiții, dar n-are cum să nege imaginea unei brute africane care o să-l facă să fie cuminte... Putoarea fecalelor îi inundă nasul, îl adună, îl împresoară. E mirosul de la Passchendaele, mirosul Ieșindului. Amestecat cu mâl și cu putreziciunea stârvurilor, a fost mirosul suveran al primei lor întâlniri și emblema ei. Bucata îi alunecă în gură și în jos pe gâtlej. Se îneacă, dar strânge brav din dinți. O pâine care altfel ar fi plutit în ape de porțelan undeva, nevăzută, negustată - crescută acum și coaptă în  amarul Cuptor intestinal într-o pâine pe care o știm, ușoară precum confortul casnic, tainică precum patul de moarte... Spaimele din gâtlej continuă. durerea e îngrozitoare. Zdrobește cu limba căcatul de cerul gurii și începe să mestece, gros, singurul sunet din încăpere...

Mai sunt două bucăți mai mici și, după ce le-a mâncat, mai sunt niște reziduuri de lins din anusul ei. Se roagă să dea drumul capei să-l acopere, să i se îngăduie, în întunericul căptușit cu mătase, să mai rămână o vreme cu limba lui supusă căznindu-se în sus în anusul ei. Dar ea se îndepărtează. Blana i se evaporă din mâini. îi poruncește să se masturbeze pentru ea. 
(traducere de rareș moldovan, pp. 279-280)

despre începutul romanului aici

„pasiunea domnișoarei s.“

anonim

pasiunea domnișoarei s.

 (mademoiselle s.)

editura trei, bucurești, 2016

 traducere de mihaela buruiană

 312 pagini broșate

 coperta de faber studio

multă pasiune și buciuleală

...Tu știi ce facem noi, Charles. Ne amestecăm, ne înlănțuim corpurile, nu mai avem decât o singură carne, nu mai suntem decât o singură ființă, iar când îmbrățișarea noastră se desface și tu ieși din mine, simt că eu sunt mai mult a ta, iar tu, mai mult al meu. Corpul meu l-a absorbit pe al tău și al meu ți-a oferit ce avea mai bun. (p.148)

s. vine de la simone, o tânără din anii 1920 care și-a întâlnit amantul, charles, în autobuz. babardindu-se cu el câte-o oră (omul e însurat), tânăra se-nvață ce însemnă perversiunea:

charles n-o posedă decât rareori „normal“, ci o biciuiește pe cur. își mai fac sex oral, se mai dezmiardă și se mai masturbează. ea e deschisă la așa ceva, se deschide și el. până când ea observă că amantu-său adoră să fie alintat la gaura brună, cum zice ea.

Dragul meu drag, grăbește-te să arunci pe jos toate aceste haine care ascund de mine corpul tău superb. Vezi, eu sunt deja goală și te aștept cu nerăbdare. În timp ce tu te dezbraci, reiau pentru tine gestul atât de pervers pe care îl fac departe de ochii tăi: îmi frec sexul cu un deget și îmi penetrez fundul. Privește, iubitule, privește! Pizda mea așteaptă mângâierea supremă a limbii tale. Ah, vino să-ți lipești gura de buzele mele! Vino să culegi seva care curge din abundență. O simți cum îți udă gâtul? suge, iubitul meu, suge-mă bine! Mângâierea ta e atât de dulce! Ia-mi butonul, ia-l, fă-mă să juisez pasional! Vreau să rămân fără forțe în brațele tale. Și-apoi, uite-mi fundul! Lucrează-l cu ardoare. Îți va primi pula țanțoșă imediat.

Și dă-mi-l pe al tău! Ah, ce gaură adorabilă, ce fese frumoase, cu ce plăcere îmi lipesc buzele fierbință, limba, degetele... Îmi place să simt în adâncul tău carnea asta călduță și moale care vibrează straniu. Îmi strânge degetul, juisează! În curând, la rândul meu, te voi poseda. Vreau ca mângâierea mea să fie înceată și reglată cu pricepere. Vreau ca juisarea să urce în tine puțin câte puțin. Dă-mi fundul tău frumos, iubitule! ... 

Vreau să juisăm împreună. Vreau să văd trupurile noastre unul peste altul. Vreau să smit cărnurile amestecându-ni-se, sexele confundându-ni-se. Vreau să-ți sărut fundul cu toată gura. Vreau să-mi simt sexul între buzele tale și mădularul tău în pizdă, în fund, peste tot. (pp.141-142)

secretul odată descoperit, simone a noastră îi tot scrie scrisori, în care îi tot explică ce ar vrea să facă împreună, și cum o să se ocupe ea de satisfacerea lui anală. este laitmotivul pe care îl tot repetă, inserat între multe pagini de erotism feroce, care nu se poate să nu încânte cititorul.

charles devine un zeu al sexului pentru ea, iar ea îi dedică totul - e înecată de-o așa patimă, încât își joacă cartea până la capăt. profită cât poate de satisfacerea amantului ei, până când, după ce se satură de dildău, se gândește să-i găsească și-un bărbat.

coperta ediției originale

deliciile livrești ale scrisorilor nu șed în limbajul licențios, ci în faptul că ele sună natural, în ardoarea legăturii pe care o tot îngroașe femeia. așteptarea ei dintre întâlniri e umplută cu imagini a ce vor fi fost și a ce vor fi. simone știe că charles o va părăsi (este, până la urmă, o amantă) și caută să tot creeze dependențe pentru el față de ea prin perversiuni și imaginații - ca o șeherezadă erotomană.

iar așteptările ei, experiențele numeroase, inversiunile - ea e uneori bărbatul, iar el femeia - vocabularul ei libertin și frumos - toate m-au făcut să merg cu cititul mai departe, ca într-o intrigă livresc elaborată.
nu prea știi la un moment dat ce e adevăr și ce e imaginație în scrisorile franțuzoaicei. nu știi dacă nu e grafomană nevrotică. însă, în ceea ce privește limbajul, tipa e maestră cum puțini scriitori cu ștaif por fi.

chestii tari
1. am auzit pentru prima oară în cartea asta despre sexul anal cu țâța :
Apoi am avut îndrăzneala nemaivăzută în gaura fundului tău adorat vârful roz al țâței mele mari! Îți masturbam fundul cu năsturelul ăsta. Cred chiar că intra puțin în carnea brună! Îți scotoceam carnea tulburată și cu limba, iar tu juisai deja! (p. 208)

2. simone îi propune următorul mijloc de despărțire:
Nu pot să cred că doi ani de amintiri ca ale noastre se pot termina așa, dintr-un capriciu. Cearta noastră aș prefera să se termine cu o limbă în fundul sau pe mădularul tău. (p. 294)

***

se cuvin laude editurii trei, ce oferă, prin intermediul acestei colecții (probabil singura de la noi), eroscop, așa literatură (erotică) bună.

scrisorile originale

columb, descoperitorul clitorisului

în afară de descoperirea circulației pulmonare, anatomistul italian matteo realdo colombo (1515/6-1559) este socotit și descoperitorul clitorisului, mai precis a rolului acestuia în sexualitate. Cunoscută fiind descrierea clitorisului ca amor veneris, vel dulcedo appelletur.

în cuceritoarea sa carte, anatomistul – excelent tradusă de ileana scipione în 2003, la editura rao (2005) -, iată cum scriitorul spaniol federico andahazi imaginează descoperirea efectelor mădularului la onorabila văduvă doña inés de torremolinos, ce-l avea mai mare:

Mateo Columb n-a încetat să frământe înde degete cornul, de parcă ar fi frecat o creangă de o piatră pentru a scoate scântei. Fără veste, ca și cum, în sfârșit, ar fi reușit să aprindă scânteia unui rug, întreg boiul lui Inés s-a cutremurat într-o perpelire fără margini, ce i-a săltat și arcuit șoldurile, lăsând-o sprijinită doar în călcâie și ceafă. Picătură cu picătură, a dat să-și legene mijlocul în tactul ce ritmic bătea anatomistul cu degetele. Suflarea i s-a turbat; părea că inima îi galopa în piept, iar întregul ei boi a fulgerat sub sudoarea ce-a coperit-o întru totul, îngânând, strașnic plămădită de anatomist, toate rușinoasele simțiri ce pe Inés o făceau să tresalte pe întreg răgazul nopții. Dar, deși Inés se ținea tot cu simțirile pierdute, nu s-ar fi spus că grijirea ce-i da anatomistul i-ar fi făcut neplăcere. Pe chipul ei fără vlagă s-a-ntins o schimonoseală dezmățată: pe jumătate deschisă, gura a lăsat vederii limba ce se zbătea între colțurile buzelor. Bertino, învățăcelul, și-a făcut din nou cruce. Nu a răzbit să se dumirească dacă sub ochi avea un exorcism ori dacă, dimpotrivă, maestrul vârâse pe necuratul în boiul lui Inés. (pp.101-102)

postare apărută inițial pe blogul sex reader.

ilustrațiile lui paul avril la „manualul de erotologie clasică“

să învățăm sexul de la antici

în 1824, clasicistul neamț friedrich karl forberg editează și publică o antologie de surse grecești și latine pe teme erotice, cu pretenții obiective și așezate pe teme cum ar fi:

• despre copulație
• despre pederastie
• despre irrumație (felație)
• despre masturbare
• despre cunilingus
• despre tribadism (lesbianism)
• despre sexul cu animale
• despre spintrianism (sexul cu prostituate)

cartea se numește de figuris veneris (despre chipurile lui venus) și conține o listă de peste 90 de poziții. a fost tradusă în câteva limbi străine ca manual de erotologie. în america a apărut de abia în 1964. ediția în franceză a fost garnisită de ilustrații elocvente ale lui édouard-henri avril (supranumit paul avril) din care expun, întru încântarea ochiului și simțurilor, aici.

desigur vă las vouă plăcerea de a ghici ce fac gudulașii de mai jos:

ilustrațiile de aici.

cărți pizdoase :)

sursa donnietsunami

„unduiri“ de geo bogza

nud de paul s. brown, sursa

Picioarele tale mi-au umplut gura cu rotund
noaptea mi se scurge puroi peste pieptul lat
și mă dor în fiecare vis cu locul unde au stat
amestecate în suflet, mereu mai profund

anumite puncte pe cer unde soarele moare
le desface de toată mătasea lor din jur
și îmi revarsă muzica albă a piciorului pur
cântând din epidermă ca o privighetoare

de-a lungul lor inima mă scoate seara la vânat
și mâinile-mi rătăcesc deasupra cu duhuri rele
fiecare deget țipă bucuria găsirii sub piele
fructului cerut de foamea sângelui crispat

linia care le împrejmuiește în rostul lor trupesc
frânge undeva unghiul genunchiului dulce
pe sfera lui mâna vrând să se culce
pulpele tale trezite ca pomii foșnesc

geo bogza, jurnalul invectivă și alte poeme, ed. litera, bucurești, 2010, p.55

o partidă ratată de sex conjugal

una dintre cele mai amuzante scene de sex ratat este din orbirea lui elias canetti, în care un profesor sociopat și virgin, peter kein, savant sinolog de renume mondial, e păcălit de servitoare să se însoare cu ea, aceasta simulând o adevărată pasiune pentru cărți. în noaptea nunții, în timp ce savantul studiază, se trezește cu femeia înfierbântată, ce intră la el în birou să-și consume amorul.

     Therese se apropie, legănând din șolduri. Nu alunecă, se leagănă ca o rață. Impresia de alunecare vine așadar numai de la fusta scrobită. Therese spune bucuroasă:
     - Așa de gânditor? Mda, bărbații ăștia!
     Îndoaie degetul, amenință și arată cu el spre divan: trebuie să mă duc lși eu într-acolo, gândește Kien și, fără să-și dea seama cum, se trezește lângă ea. Ce trebuie să facă acum - s-o culce peste cărți? Tremură din toate mădularele de frică, se roagă cărților, ultima piedică. Therese îi surprinde privirea, se apleacă și, dintr-o lovitură învăluitoare cu brațul stâng, mătură toate cărțile, aruncându-le pe jos. Kien schițează o mișcare neputincioasă spre ele, vrea să răcnească, oroarea îl gâtuie, înghite în sec și nu poate scoate nici un sunet. O ură îngrozitoare crește încet în el: Therese a îndrăznit una ca asta. Cărțile!
Femeia își scoate juponul, îl împăturește cu grijă și-l pune peste cărți. Apoi se instalează comod pe divan, îndoaie degetul mic, rânjește și spune: 
     - Așa!
     Kien se repedem cu pași mari, afară din cameră, se încuie în closet, singura încăpere fără cărți din apartament, își lasă mecanic pantalonii în jos, se așază pe colacul de lemn și plânge ca un copil mic.
(elias canetti, orbirea, editrua polirom, iași, 2008, p.63)

evident, el plânge după cărțile doborâte. tocmai a realizat că s-a înșelat: pentru sex, proaspăta nevastă s-a purtat necuviincios cu cărțile lui iubite. și ăsta e de-abia începutul infernului pentru kien.

elias canetti, sursa

cărți de prostituate :)

„mama“ de christophe honoré

hiper-erotisme cinematografice

după ce tânărul pierre (louis garrel) pleacă de la bunici - cei care l-au crescut - la mama lui (isabelle huppert) pe o insulă, tatăl său moare într-un accident. iar el va trebui să afle că mama sa e o curvă. una profesionistă și perversă, de trotuar. pân-aici pare un scenariu de houellebecq. însă nu. ci este după un roman omonim de george bataille.

ei, și iată că începe pentru eroul nostru educația sa sexuală. v-am spus că înainte frecventa biserica și se ruga des la Dumnezeu?  vă spun acum: înainte frecventa biserica și se ruga des la Dumnezeu.

și pierre se supune săruturilor în cur pe care i le aplică prietena mamei, réa; acceptă călăritul concupiscent în public al aceleiași; împarte sado-masochismul cu hansi și loulou (ăsta e băiat) - totul în cadre apropiate cu multă piele goală ce-nroșesc orice pudibonderie spectatoricească. cadre care cam excită. îngrozitor acuma, vara, dacă nu ești în vamă.

curul lui hansi m-a făcut să-mi dau seama că nu l-am iubit niciodată cu adevărat pe Dumnezeu. că mi-a plăcut doar ideea de a fi iubit de Dumnezeu. iubind-o pe hansi, sper să-mi pierd încet-încet mințile. încet-încet, dar nu lipsit de viață.

evident că punctul culminant al filmului (dar și cel mai slab, după părerea mea) este incestul, culminat cu moartea. când pierre își dă seama că libertatea pe care i-a dat-o mamă-sa (răpindu-l, prin desfrâu, de la Dumnezeu) înseamnă și moarte.

și totul pe corul muzicii lui samuel barber (agnus dei). deci, musai de văzut, măcar pentru eroticisme.

imdb și trailer:

cum ar trebui să citim anumite cărți

paulo coelho, alchimistul:

 

lewis carroll, alice în țara minunilor:

andersen, povești:

nabokov, lolita:

richard brautigan, povestiri:

vian, spuma zilelor:

james joyce, ulise:

de aici.

„crize“ cu temă gay

m-am dus curios la piesa crize, după mihai ignat, desfășurată la subsolul hotelului banat de la rosetti. abordarea a fost următoarea: se ia o piesă despre crizele în cuplu (hetero) și se aplică la cupluri homo: unul de băieți, altul de fete. se adaugă muzică, costume deșucheate, dans cu doi băieți în slip și bocanci, câteva reflectoare colorate curcubeu și gata! 

m-așteptam la ceva șocant, nu știu de ce. probabil că îmi imaginam cum cu toții, actori și spectatori, sfârșesc într-o orgie underground, într-o încolăcire amorală, dar profund artistică. a fost un spectacol obișnuit, dar nu îndeajuns de obișnuit ca să plictisească. pentru că trebuie să spun că n-am hăhăit deloc la poantele din text. în schimb am căutat cu ochii să văd ce mă mai surprinde: vreo melodie? vreun dans? vreun cântec? 

am remarcat-o pe lăcrămioara bradoschi, perfectă în rolul gagicuței vulgare și înnebunitoare. și pe alec secăreanu, reușit în ipostaza partenerului sfios și fițos. trebuie musai amintiți cei doi dansatori, pe care inițial i-am crezut culeși din vreun bar gay, fiind de fapt, doar doi actori talentați ce și-au însușit temeinic lecțiile de coregrafie: bogdan iacob și alexandru marin. 

nimic scandalos, doar o îndrăzneață perspectivă a unei piese de teatru. trailer-ul aici.

________________________________________________________________

necrofilul de gabrielle wittkop

twitterezumat: 

poţi găsi cadavrele sexy.

gabrielle wittkop 

necrofilul

 (le nécrophile)

 editura trei, bucurești, 2007

 traducere de doru mareș

 136 de pagini broșate

 coperta de faber studio

nu pot vedea pe stradă o femeie chipeșă ori vreun bărbat agreabil fără a nu-mi dori imediat să fie morți. (p.45) așa începe un capitol din romanul gabriellei wittkop, necrofilul.

dar nu este vorba despre un criminal, ci doar de un parizian, anticar, ce caută prin cimitire cadavre proaspete, pe care le duce acasă, cu chevroletul, ca să se împreuneze cu ele. chit că sunt femei, bărbați, tineri, bătrâni sau copii, cadavrele sunt doar niște marionete moi ce se zbat după mișcările fornicării patologice. dar adevărate.

serbarea anului nou într-o companie de bună calitate: o portăreasă din strada vaugirard moartă de embolie. bătrânica asta cu siguranță nu este vreo frumusețe, însă este extrem de plăcută, ușor de transportat, suplă și silențioasă, agreabilă, în pofida ochilor căzuți în adâncul capului, ca aceia ai unei păpuși. îi scoseseră placa dentară, ceea ce îi cam scofâlcise obrajii, dar, când am dezbrăcat-o de cămașa aceea groaznică de nailon, m-a surpins cu doi sâni tinerești, tari, mătăsoși, absolut intacți. cadoul ei de revelion pentru mine. (p.40)

de ce gabriella wittkop te face să mergi mai departe? pentru că, spre deosebire de jocul ironic al marchizului de sade, romanul e unul psihologic (conține jurnalul psihopatului lucien), psihologie care te face să "simpatizezi" cu el, să vezi lumea prin ochii săi "bolnavi". începi să tremuri odată cu aventurile sale morbide prin cimitir, odată cu desele sale escapade pe pont de sèvres, unde scapă de cadavre, odată cu călătoriile sale italiene la napoli, poarta hadesului. 

orașul napoli a mai fost descris în două romane pielea și gomora.

ba chiar să te și îndrăgostești, odată cu el, de suzanne (evident, o tânără tot moartă):

pielea suzannei, Crinul meu cel frumos, începea să pară de marmură din cauza petelor violacee. am pus și mai mulți saci cu gheață. aș fi vrut s-o păatrez pe suzanne pentru totdeauna. și am păstrat-o aproape două săptămâni, dormind pe apucate, hrănindu-mă numai cu ceea ce găseam prin frigider, uneori bând prea mult. tic-tacul pendulelor, trosnetele mobilelor aveau o marcă specială, ca de fiecare dată când era prezentă Moartea. căci ea e marea matematiciană care dă valoarea exactă a datelor problemei. (p.59)

e bine că romanul e foarte scurt, se citește într-o oră, și zic eu că e de-ajuns. pentru a-ți pune sub fața ochilor și a minții un caz patologic, dar nu mai puțin uman. iar meritul gabriellei wittkop este că nu ia partea personajului, nici nu-l condamnă, doar încearcă să ofere o viziune ciudată a lumii. sub ochii noștri. și, literar, literar. 

carte care pe mine a reușit să mă și excite.

viața autoarei e interesantă: homosexuală declarată, se căsătorește din pasiune intelectuală cu un dezertor neamț din al doilea război mondial, și el homosexual, cu 20 de ani mai mare decât ea. el e eseist și istoric, ea scrie în franceză, dar și în germană, colaborează la frankfurter allgemeine zeitung. locuiesc în germania. bolnav de parkinson, soțul se sinucide, cu sprijinul ei. la fel și ea, la 82 de ani, în 2002, bolnavă de cancer pulmonar. 

poemele porno ale lui emil brumaru

emil brumaru

 opere, 2 (submarinul erotic)

 editura polirom, iași, 2009
 472 de pagini legate
 coperta de radu răileanu

o mișcare bună a celor de la polirom să promoveze cartea cu poezii porno ale lui emil brumaru (volumul 2 al ediției de lux de opere) la 30 de lei. în vreme ce doar un volum din ea, separat, costă 25 (cel de la editura trei, "povestea boiernașului..."), avem aici cinci volume, inclusiv sonetele din "infernala comedie" (e-adevărat, fără ilustrațiile lui șerban foarță de la brumar).

enfin, dacă n-ați citit brumaru, citiți-i măcar poeziile porno (pudicii le numesc erotice), și nu doar că veți citi și savura cât de bine sună căcatul, pizda, lindicul și pula într-un sonet, dar chiar vă veți delecta cu o viziune jucăuș-nostalgică a amorului.

în curul tău căcatul stă moale și gălbui, 

beșica-ți este plină de al urinei ud, 

dar ochii, nori în gene, sunt ca ai nimănui, 

urechile, sub bucle, muzici cerești aud.

ți-e pizda puturoasă ca o scrumbie rea, 

lindicul ți se zbate întruna, scurt și gros, 

dar sufletul tău palid culcat e o lalea

în dup-amiaza blondă pe o mătasă roz.

și-n gură-ți putrezește sperma ce-ai supt-o ieri

și între sâni de-asemeni de spermă ești pătată, 

dar tu, cea mai moțată și zână-ntre muieri, 

pășești prin praful lumii ca de-un zefir purtată.

        și-n degete ții varga minunilor din rai

        deși ți-e gândul numai la pulele de cai!

(sonetul 14, p.118)

pe stilul amorului trubaduresc, brumaru imaginează alinturi poetice mozolind cuverturi, mătăsuri grele, milaneze, franjuri, broderii, pe care le simți  recuzită obligatorie trupului femeiesc, accesorii ale cărnii uneori obosite, lăsate, împuțite, dar întotdeauna excitante. mirosuri și texturi, așa e erosul trecut și prezent al lui brumaru.

erai nesimțit de frumoasă!

aveai căptușeli de mătasă

pe-acolo pe unde nu-i voie

să umbli decât la nevoie

cu mâinile, ba chiar cu gura,

în clipele date de-a dura

de îngeri ce-și lasă scriptura

și-o iau halandala prin lume, 

cu numbul și-aripile-n spume, 

când muști dintr-o pară zemoasă.

erai nesimțit de frumoasă...

(cântec naiv, p.209)

și, în fine, o poezie favorită, cu lolite, sonet școlăresc:

elevele se duc la școală, 

își pun chiloții în penar

și-apoi pe săli pizduța goală

și-o plimbă-n recreații mari.

și cad când trece-un diriginte,

ca el să le miroase-n cur

și să le fută fără minte, 

dacă nu-i numeni primprejur.

sau măcar dânsele să-l sugă

îngenuncheate pe ciment

în cea mai delicioasă rugă, 

pe capul pulei plimbând lent

        buzele groase, limba-n floare, 

        până când sună de intrare... (p.242)

blogul autorului aici.

două feluri de gelozie

1. cei care sunt geloși față de bărbații cu care amanta lor are relații departe de ei, dar care îi permit unui alt bărbat decât ei, dacă o fac cu autorizația lor, lângă ei și, dacă nu chiar sub ochii lor, cel puțin sub acoperișul lor. acest caz este destul de frecvent la bărbații vârstnici îndrăgoștiți de o femeie tânără.

2. alții nu-și lasă amanta să iasă singură fie și un minut într-un oraș pe care ei îl cunosc, ținând-o într-o adevărată sclavie, îi acordă favoarea de a pleca timp de o lună într-o țară pe care ei nu o cunosc, în care nu-și pot reprezenta ceea ce va face.

dacă ar fi doar aceste două categorii, eu mă încadrez în prima categorie.

voi în care v-ați încadra? 

 

text: marcel proust, prizoniera, trad. irina mavrodin, ed. univers, 1998, p.25

desen: edvard munch, gelozie (1896)