necrofilul de gabrielle wittkop

twitterezumat: 

poţi găsi cadavrele sexy.

gabrielle wittkop 

necrofilul

 (le nécrophile)

 editura trei, bucurești, 2007

 traducere de doru mareș

 136 de pagini broșate

 coperta de faber studio

nu pot vedea pe stradă o femeie chipeșă ori vreun bărbat agreabil fără a nu-mi dori imediat să fie morți. (p.45) așa începe un capitol din romanul gabriellei wittkop, necrofilul.

dar nu este vorba despre un criminal, ci doar de un parizian, anticar, ce caută prin cimitire cadavre proaspete, pe care le duce acasă, cu chevroletul, ca să se împreuneze cu ele. chit că sunt femei, bărbați, tineri, bătrâni sau copii, cadavrele sunt doar niște marionete moi ce se zbat după mișcările fornicării patologice. dar adevărate.

serbarea anului nou într-o companie de bună calitate: o portăreasă din strada vaugirard moartă de embolie. bătrânica asta cu siguranță nu este vreo frumusețe, însă este extrem de plăcută, ușor de transportat, suplă și silențioasă, agreabilă, în pofida ochilor căzuți în adâncul capului, ca aceia ai unei păpuși. îi scoseseră placa dentară, ceea ce îi cam scofâlcise obrajii, dar, când am dezbrăcat-o de cămașa aceea groaznică de nailon, m-a surpins cu doi sâni tinerești, tari, mătăsoși, absolut intacți. cadoul ei de revelion pentru mine. (p.40)

de ce gabriella wittkop te face să mergi mai departe? pentru că, spre deosebire de jocul ironic al marchizului de sade, romanul e unul psihologic (conține jurnalul psihopatului lucien), psihologie care te face să "simpatizezi" cu el, să vezi lumea prin ochii săi "bolnavi". începi să tremuri odată cu aventurile sale morbide prin cimitir, odată cu desele sale escapade pe pont de sèvres, unde scapă de cadavre, odată cu călătoriile sale italiene la napoli, poarta hadesului. 

orașul napoli a mai fost descris în două romane pielea și gomora.

ba chiar să te și îndrăgostești, odată cu el, de suzanne (evident, o tânără tot moartă):

pielea suzannei, Crinul meu cel frumos, începea să pară de marmură din cauza petelor violacee. am pus și mai mulți saci cu gheață. aș fi vrut s-o păatrez pe suzanne pentru totdeauna. și am păstrat-o aproape două săptămâni, dormind pe apucate, hrănindu-mă numai cu ceea ce găseam prin frigider, uneori bând prea mult. tic-tacul pendulelor, trosnetele mobilelor aveau o marcă specială, ca de fiecare dată când era prezentă Moartea. căci ea e marea matematiciană care dă valoarea exactă a datelor problemei. (p.59)

e bine că romanul e foarte scurt, se citește într-o oră, și zic eu că e de-ajuns. pentru a-ți pune sub fața ochilor și a minții un caz patologic, dar nu mai puțin uman. iar meritul gabriellei wittkop este că nu ia partea personajului, nici nu-l condamnă, doar încearcă să ofere o viziune ciudată a lumii. sub ochii noștri. și, literar, literar. 

carte care pe mine a reușit să mă și excite.

viața autoarei e interesantă: homosexuală declarată, se căsătorește din pasiune intelectuală cu un dezertor neamț din al doilea război mondial, și el homosexual, cu 20 de ani mai mare decât ea. el e eseist și istoric, ea scrie în franceză, dar și în germană, colaborează la frankfurter allgemeine zeitung. locuiesc în germania. bolnav de parkinson, soțul se sinucide, cu sprijinul ei. la fel și ea, la 82 de ani, în 2002, bolnavă de cancer pulmonar.