acum

nu mai ştim exact ce-i teama de Dumnezeu, nu ne mai pasă de dreptate, de atotputernicul Destin din simfonia a cincea. locul lor l-au luat accidentele de circulaţie, digurile care se prăbuşesc din cauza greşelilor de contrucţie, exploziile uzinelor unde se fabrică bomba atomică, explozii cauzate de neglijenţa vreunui tehnician, de vreun generator prost reglat. goana noastră precipitată şi comercializată este pândită doar de teama unei defecţiuni mecanice, ne aducem aminte de Destin numai când vedem micile pietre de mormânt ce ne amintesc de victimele anterioare. în lumea noastră modernă au mai rămas doar câteva povestiri de scris, în care omenia mai poate fi surprinsă pe faţa unui om obişnuit, în care o supărare neînsemnată ajunge în mod întâmplător să capete o semnificaţie universală şi în care judecata, dreptatea şi chiar iertarea sunt încă prezente, oglindite întâmplător, o trecătoare clipă, în monoclul unui tânăr beţiv. (friedrich dürrenmatt, pana de automobil, 1956, trad. radu lupan)