rostul inefabil al artistului

în urma unei discuţii amicale cu silviu, am recitit de curând una dintre puţinele opere fenomenale despre drama creatorului, urmăritorul de julio cortázar.

pe scurt, povestirea este despre un cântăreţ de jazz, ale cărui câteva momente de viaţă sunt urmărite şi descrise de biograful său.

dincolo însă de ceea ce se "vede" la prima mână - incapacitatea criticului de a vedea mai mult decât omul - pe mine m-a zguduit felul cum cortázar caută să sur-prindă inefabilul trăirii artistice, acel daimon al creaţiei. şi nu o face decât tot printr-o creaţie - povestirea însăşi.

mai precis:

saxofonistul de culoare johnny carter este un excentric. el nu se adaptează lumii acesteia, pentru că e cu ochii la alta. de exemplu, el percepe timpul altfel (un minut de călătorie cu metroul înseamnă 15 de trăire intensă); când cântă, pe neaşteptate, se petrec nişte chestii ciudate; el vede şi urmăreşte ceea ce alţii nu văd sau mai bine zis, nu vor să vadă - himera.

johnny urmăreşte în loc să fie urmărit, tot ceea ce i se întâmplă în viaţă ţine de destinul vânătorului şi nu al animalului hăituit. nimeni nu poate şti ce anume urmăreşte johnny, dar aşa e, e acolo, în amorous, în marijuana, în discursurile-i absurde despre atâtea lucruri, în recidive, în cărţulia lui dylan thomas, în tot acel amărât care e johnny şi care-l înalţă şi-l preface într-un absurd dăruit cu viaţă, într-un vânător fără braţe şi fără picioare, într-un iepure care fuge după un tigru adormit. (p.134)

iar himera aceasta, pentru artist, "se vede" numai prin creaţie, în cazul ăsta, prin muzica de câteva clipe a saxofonului. e singurul mod de "a deschide uşa", metafora lui cortázar a dorinţei de a depăşi contingentul vieţii.

am început şi eu, am închis ochii, zburam. bruno, îţi jur că zburam... mă auzeam ca şi cum aş fi fost undeva, foarte departe, dar cumva dinlăuntrul meu, de lângă mine, cineva stătea în picioare... nu chiar cineva... şi lângă mine eram parcă eu însumi, dar fără să ocup nici un loc, fără să mă aflu la new york şi, mai les, fără timp, fără ca apoi... fără să existe apoi... preţ de-o clipă n-a existat decât veşnicia... (p.155)

o povestire sublimă, perfectă. ce reuşeşte să surprindă inefabilul. să deschidă uşa.

julio cortázar, urmăritorul, în armele secrete, ed. humanitas, buc., 2007, trad. de tudora şandru mehedinţi

coperta ionuţ broştianu