o poveste cu o fantomă

ca să-mi piară din elitism, v-am spus cât de încântat am fost de romanul rebecca al englezoaicei daphne du maurier, fiind una dintre cărţile mele preferate? ei bine, susan hill (saitul ei aici), tot o englezoaică (de-o seamă cu mama mea), a scris şi o continuare (dar nu despre asta va fi vorba în continuare). ci asta ca să vă imaginaţi genul.

femeia în negru este un roman cu o fantomă. (apropo, după roman s-a turnat un film, se joacă chiar pe scena londoneză...) un tânăr avocat e trimis într-un ţinut de ceaţă şi mlaştini să lămurească actele unei bătrâne decedate. iar aici o întâlneşte pe femeia în negru şi are parte de experienţe terifiante.

mie romanul mi-a plăcut, mai ales că se concentrează pe trăirile personajului arthur kipps. de asemenea, e construit foarte bine, primul şi ultimul capitol încoronează bine acţiunea. stilul sec (sau poate traducerea e de vină) creează o atmosferă înspăimântătoare, de la ceţoşenia londrei (aici dickens e pastişat bine) la smârcoşenia comitatelor nordice.

într-adevăr, niciodată în viaţa mea nu am fost aşa de copleşit de spaimă, niciodată nu mi-au tremurat atât de tare genunchii şi carnea de pe mine, ca apoi să devin rece ca stânca, niciodată inima nu mi-a zvâcnit aşa de puternic, gata să-mi sară în gura uscată, apoi să înceapă să-mi bubuie în piept cum bate un ciocan pe nicovală, niciodată nu m-am simţit cuprins atât de strâns de o groază, o spaimă şi o presimţire a răului aşa de mari.parcă paralizasem. de spaimă, simţeam că nu pot să mai stau acolo, dar nici nu îmi mai rămăsese vreun strop de putere să mă întorc şi să o iau la fugă, şi eram din cale afară de sigur că, în orice moment, voi da ortul popii pe acea cărare nenorocită. (p.69)

ce mai! mi-a făcut mare plăcere citirea acestei cărţi, chiar şi în cele două ore!

susan hill, femeia în negru, editura leda, bucureşti, 2009, traducere de andrei oprea, 171 pagini
coperta iulian frăţilă & guliver/getty images