ce este critica literară?

situaţiunea
pe marginea unui top al romanelor româneşti ale deceniului, top apărut recent în adevărul literar şi artistic -
1. orbitor de mircea cărtărescu - 23 de puncte (sic!)
2. asediul vienei de horia ursu - 17 puncte (sic!)
3. teodosie cel mic, de răzvan rădulescu - 16 puncte (sic!)
4. pupa russa de gheorghe crăciun - 15 puncte (sic!)
5. povestea marelui brigand de petru cimpoeşu - 10 puncte (sic!)
- am ajuns la întrebarea ce criteriu comun al respondenţilor a fost urmărit? valoarea (care anume)? esteticul? viziunea? inovarea? răzvrătirea?

ei bine, această apreciere cantitativă de tipul "dacă 5 critici au zis că X e o carte bună, atunci e o carte bună" mi se pare tare nocivă pentru un domeniu care ţine de gust. dacă aşa ceva s-ar fi întâmplat pe bloguri, aprecierea era ignorată, ba chiar ridiculizată, dar în cazul de faţă, dacă ea coţine nume ca dan c mihăilescu, ion bogdan lefter, alex. ştefănescu, marius chivu sau paul cernat, atunci ea e permisă (mă miră lipsa lui manolescu).

problema
sesizând viciul, scriitorul mircea cărtărescu n-a sărit în sus de bucurie că romanul lui a "ieşit" primul, ba chiar a luat poziţie:
astfel de anchete sunt zona de „little talk", de bârfă şi de jocuri de societate a actului critic. interesante, pentru că uneori, ca în cazul de faţă, spun ceva despre starea criticii (mai curând decât despre starea literaturii) la un moment dat, despre felul în care e configurat spaţiul literar, despre idiosincraziile şi bursa zvonurilor din lumea literară. dar în niciun caz demne de a fi luate în serios ca diagnoză literară.

nu discut despre celelalte opinii ale scriitorului, faţă de anumiţi critici - pe care-i numeşte şi categoriseşte făţiş, cum nu prea se-ntâmplă pe la noi - de mulţi doar am auzit, făr-a citi ceva.
ci mă întreb: în condiţiile de astăzi, când presa culturală e-n moarte clinică, când îşi vor reconsidera criticii literari discursurile, altele decât cele prăfuite învăţate-n facultate, multe dintre ele, aşa cum spune şi cărtărescu, resentimentare şi ne-etice?

un exemplu este lipsa în acest top a romanului oameni şi umbre, glasuri, tăceri a lui alexandru george - un roman proustian cum nu s-a scris la noi, o capodoperă cu tot ce-i trebuie. n-am prea auzit discutându-se despre, pe când la franţuji sau engleji ar fi primit repede vreun goncour sau booker.


criteriul
n-am nimic cu criticii (literari), mulţi îmi par simpatici, uneori le îmbrăţişez opiniile. dar în ceea ce-i priveşte, am aşteptări mari, pe urmele neprăfuitului baudelaire care spunea:

ca să fie dreaptă, ca să-şi aibă adică propria ei raţiune de a fi, critica trebuie să fie părtinitoare, pasionată, politică, cu alte cuvinte făcută de pe o poziţie exclusivistă, dar o poziţie care să deschidă cela mai largi orizonturi. (s.m.)*

sau tot baudelaire povesteşte că Balzac, nimerindu-se o dată în faţa unui tablou frumos, un peisaj de iarnă plin de melancolie şi de chiciură, prefirat cu case de ţară şi ţărani pirpirii - după ce a privit îndelung o căsuţă din care ieşea un firicel de fum, a exclamat: "ce frumos! dar ce-or fi făcând oamenii în casa aceea? la ce s-or fi gândind ei, ce necazuri or avea?" recolta o fi fost bună? cu siguranţă că au de plătiti datorii." **

îi vedem pe criticii noştri cugetând astfel?
_______________________
*charles budelaire, curiozităţi estetice, editura meridiane, 1971, p.11
**idem, p.79