avem paie-n cap cu toţii

unde mergem, tata?

dacă nu v-aţi gândit cum ar fi să fiţi tatăl unui copil handicapat, ei bine, scriitorul jean-louis fournier s-a gândit. ba mai mult, şi-a imaginat cum ar fi să ai nu unul, ci chiar doi copii handicapaţi.

dincolo de primul şoc al unei asemenea ipoteze, scriitorul oferă în romanul unde mergem, tata? ceea ce caut eu în fiecare roman, adică o perspectivă cu totul nouă, a vieţii, a gândirii, a morţii. mai precis, una optimistă, chiar amuzantă, vizavi de pacostea (dublă) ce i se poate întâmpla oricui. iar această persectivă - mai ales în lumea corectitudinii politice - şochează. cu alte cuvinte, scriitorul francez aduce normalitatea.

un exemplu:
într-o emisiune teve, tatăl celor doi copii handicapaţi - matei şi toma - povesteşte cum şi copiii lui îl fac să râdă atunci când fac prostii:
când un copil se murdăreşte cu cremă de ciocolată, toată lumea râde; dacă e un copil handicapat, nu mai râde nimeni. copilul acesta n-o să facă niciodată să râdă pe nimeni, n-o să vadă niciodată feţe care se uită la el şi râd...
la difuzare, faza cu râsul e tăiată. argumentul realizatorilor: "trebuie să ne gândim la părinţi. i-ar putea şoca." (p.37)

alte situaţi amuzante au rolul să ne pună în faţă realitatea aşa cum e ea, şi să ne scoată din cap paiele îndesate de alţii chiar şi nouă.

ce răspunzi când eşti întrebat la magazinul de jucării - pentru ce vârstă să fie jucăria? - iar fiul tău are 11 ani, dar mintea de 2?
ce faci de Crăciun, când copiii nu pot înţelege de Isus şi Moşul?
ce meserie te gândeşti să aibă mai încolo?
ce visează aceşti copii când dorm?
dacă le pui ochelari, te poţi gândi că într-o zi ar putea citi?
s-ar putea vreodată bărbieri singuri?
te-ai gândi vreodată să-i arunci pe fereastră? sau să-i gâtui ca pe nişte pisoi?
la zoo, ce faci când, obişnuiţi să îmbrăţişeze pe toată lumea, se reped să sărute tigrii?
în ce fel te mai raportezi la Dumnezeu ce te-a categorisit cu aşa "daruri"?
etc.

când vorbim de copii handicapaţi, luăm un aer de circumstanţă, ca şi când vorbim despre o catastrofă. măcar o dată, aş vrea să încerc să vorbesc despre voi zâmbind. m-aţi făcut să râd, şi nu întotdeauna involuntar.

producător, scenarist şi regizor, autorul jean-louis fournier a primit pentru umorul, cultura si francheţea acestui roman premiul femina în 2008. o mare surpriză literară pentru mine! chiar mi-ar fi plăcut să traduc eu romanul, dar am aflat că e în curs de apariţie la editura nemira.

jean-louis fournier, où on va, papa?, editura stock, paris, 2010, 145 pagini

o altă carte cu idioţi aici.