pornache? sau fornicator?

văzduhul nu avea să se scurgă pe pământ şi nici pământul să se urce la cer, vreodată, oricâte locuri cu aură ar fi existat într-o parte şi într-alta, oricâte naivităţi sau perversiuni de percepţie, oricâte franjuri de vide haşurate cu dorinţele şi râvnele muritorilor. fornicator era o formulă lizibilă prin care puteam să mă manifest, dat fiind că femeile aduceau cu nişte pâini proaspete tocmai scoase din cuptor. nu era o boală, ci o bătălie împotriva indiferenţei. (p.21)

îmi ziceam iată, în sfârşit, am în mână un roman pornografic "greu", faţă de care băgău e poate mizilic, dar dădusem peste-o carte fin erotică: un tip îşi scoate din carne străbunica moartă - o cocotă franţuzoaică de lux -, o depune pe hârtie şi revarsă manieristic asupra ei toate obsesiile şi fanteziile sale sexuale. meta-sexualizează:

pliurile cărnii străbunicii de lux se îndoiau şi se dezdoiau după cum le porunceam cuvintele şi gândurile mele, fiindcă aveam ambiţia să fiu un taumaturg. corpul ei conţinuse sânge destul şi îndeajuns de multe sudori, dar eu îl despărţisem, prin construcţia pe care o făcusem asupră-i, de licorile sale normale. devenise un corp nou, solidificat şi, în acelaşi timp, ondulat după proiecţia mea. poate că doar astfel puteam dori şi iubi acel corp, fără să fiu un incestuos clasic, fără vreo pudoare după reţeta de rigoare. (p.90)

m-a delectat efortul scriitorului maxim crocer - desigur, un pseudonim - de a-şi seca/epuiza întreaga imaginaţiecreativitateirealitate: "îmi plăcea enorm să mă joc astfel, să glosez pe marginea unui trup ridicat la rangul de cosmos manipulabil şi manipulant în acelaşi timp" (p.104) m-a delectat poezia "grea" a frazei, chiar dacă uneori "şchioapătă", dar o face nu din cauza vreunei inabilităţi scriitoriceşti, ci datorită nevoii înseşi de materializare a gândurilor.

una-ntr-alta, crearea unui asemenea personaj, voinţa de a-i epuiza resursele, îngemănarea cu subiecte conexe ca savoarea unui tatuaj, importanţa părului pubian, clasificarea săruturilor, poezia erotică a lui guillaume (apollinaire?), catalogul de poziţii al străbunicii - admirabil ilustrat de felix aftene, dar, din păcate cel mai slab fragment al cărţii -, mi-ar fi plăcut şi mie să scriu aşa ceva, spre deliciul cititoricesc al celor puţini.

o prezenţă insolită în peisajul editorial al editurii humanitas, asemănătoare cărţii pupa russa din 2004. o carte frumoasă. cât despre autor, acesta a mai scris o carte (cavitatea), inclusă - motivat sau nu - de alex ştefănescu în antologia sa de 25 de cărţi proaste.

maxim crocer, amo(u)r, editura humanitas, bucureşti, 2010, 173 pagini

blogul autorului aici.
saitul pictorului / desenatorului felix aftene aici.