un satan mizericordios

lumea reală a lui mihail bulgakov - indiferent că e cea sovietică a anilor '20 -  e o lume pierdută, e însăşi infernul. oamenii se beţivesc, se încurcă cu femei, profitând de poziţia pe care o au, toată ziua nu fac nimic şi nici nu pot face, pentru că habar n-au, nu se pricep defel la treaba care le-a fost încredinţată. şi-i duc cu preşul pe şefi. (p.92) este şi imaginea româniei de azi (poate dintotdeauna), însă în această lume - şi acesta este meritul cărţii lui bulgakov - poate fi căutată (şi găsită) salvarea individuală. este, de fapt, şi mesajul neotestamentar, însă aici cel care propovăduieşte oamenilor este diavolul: totul va fi drept, aşa e construită lumea. (p.422)

probabil că scena biblică - al cărei realism socialist e justificat prin argumentul operei unui maestru nebun, al unui poet nebun şi al unui diavol asemenea - a fost cea care i-a încântat pe admiratorii romanului, însă, după părerea mea, e mult sub cea dostoievskiană din karamazov, chiar sub cea aitmatoviană (ca să mă opresc doar la ruşi). însă necesară literar pentru sugerarea sacrului. căci acel sacru de sorginte malefică - drăciile diavolului şi a cohortei sale - trebuia să aibă o contrapondere. de care, ca să mă leg iar de un rus, geniul lui gogol n-a avut nevoie.

satana îi spune lui levi matei:

ce s-ar fi făcut binele tău, dacă n-ar fi existat răul, şi cum ar fi arătat pământul dacă l-ar fi părăsit umbrele? că doar obiectele şi oamenii dau naştere umbrelor... nu ai vrea cumva să jumuleşti globul pământesc, măturând de pe faţa lui toţi copacii şi tot ce este viu, numai dintr-un capriciu al tău, din dorinţa de a te desfăta xu lumina nudă? eşti un nătâng. (p.400)

ritmul drăcesc al cărţii te ia, ca cititor, repede ca o cascadă şi nu-ţi dai seama de prea multe. nu insist asupra corpusului simbolurilor anticristice sau cristice care vor fi făcut deliciul împătimiţilor livreşti - a se vedea postfaţa lui ion vartic, spre exemplu, care merge până acolo şi interpretează romanul prin viaţa scriitorului, nepermis în secolul 21. ci aş vrea să spun câteva lucruri despre margareta/margarita, personajul cel mai interesant al romanului.

pentru dânsa - demnă urmaşă a reginei navarrei (care, apropo, e margherita) - dragostea înseamnă totul, (ea însăşi iubind afirmă sibilinic "am văzut totul, ştiu totul" p.415). ea este varianta feminină a lui faust, şi, neinteresată de viaţa casnică cu soţul ei, preferă să facă pactul cu diavolul ca să-l poată reîntâlni pe bărbatul iubit. însă pactul ei e unul conjunctural, de vrăjitoare zburătoare şi amfitrioană de bal demonic. lucru ce va fi răsplătit (şi aici generozitatea satanei este una care completează justiţiarismul pe care îl face printre oamenii răi) cu îndeplinirea unei dorinţe. iar margareta, de-abia după ce alege mizericordios salvarea altcuiva - o păcătoasă sub blestem - şi la insistenţele diavolului îşi va cere fericirea, întoarcerea la ceea ce a fost, la ceea ce trăise cu iubitul ei - creaţia şi savoarea lecturii în subsolul unei case amărâte. şi liniştea. pe un limb  de odihnă, între 2 lumi.
spre deosebire de cei care se salvează "religios" - pilat, bezdomnîi (poate), maestrul, margareta se salvează prin dragoste. e soarta ei.

nu am înţeles prezenţa câtorva capitole în roman, şi desfid împătimiţii romanului, care, din blogosferă sunt destul de mulţi, să-mi spună ce părere au despre unele personaje care mie mi s-au părut superflue, prezente doar să facă aluzie la vreun personaj contemporan cu scriitorul şi de care acesta a vrut cu tot dinadins să facă mişto.

despre romanele anti-sovietice, cum îl caracterizează occidentalii, maestrului şi margaretei îl prefer de departe pe cevengur. cât despre bulgakov, voi insista mai degrabă pe diavoliada şi roman teatral.

mihail bulgakov, maestrul şi margareta (mа́стер и mаргари́та), editura univers, bucureşti, 1996,  traducere de natalia radovici, 473 pagini

coperta de vasile socoliuc








 
poza face parte din expoziţia fotografică a lui jean-daniel lorieux închinată romanului, cu favorita mea, isabelle adjani, interpretă şi a reginei navarrei margot - de pe blogul romanului, aici.