de fapt, întregul roman este un joc al limbii spaniole - joc tradus excelent de dan munteanu colán, profesor de filologie romanică la universitatea din las palmas de gran canaria. de la limba populară cu greşeli gramaticale, la argou şi pastişe după scriitorii cubanezi (josé martí, alejo carpentier), scriitorul se distrează de minune cu personajele sale, creionându-le după dialoguri, într-un spectacol livresc de zile mari. cuvinte răsucite, palindromuri, miştouri, nu poţi să nu zâmbeşti şi să te minunezi de geniul lingvistic al lui infante.
Amerigo Prepuţ şi Harun al-Haşiş şi Nefritis şi Antigripina, mama lui Negro şi Duns Scrot şi Contele Orgasm şi Gregory La Cavia şi epiditismul Panama Şi William Shakeprick şi Shapescare şi Chasepear şi Fuckner şi Scotch Fizz-gerald şi Somerset Mom şi Cleoputoare şi Carlomagul şi Alexandru cel Amar şi genialul compozitor saşiu Igor Strabinski şi Jean-Paul Sacru şi Thomas de Cinşpe şi George Bricabrac şi Vincent Bongos (în ciuda lui Silvio Ribot mai cunoscut ca Eribo graţie lui B.)... (p.238)
sunt şi câteva referinţe la eliade: de pildă, în vreme ce doi amici agaţă o fată, aceasta se prezintă: Numele meu este Mircea Eliade. Silvestre şi eu sărim în sus în acelaşi timp Cum? Mirta Secades repetă ea - auzisem prost, evident. (p.150)
mie mi-a plăcut un personaj feminin, o grasă neagră care cântă bolerouri, personaj principal al câtorva capitole. iat-o dansând:
dansatoarea rămânea în aer şi făcea nişte paşi ciudaţi, lungi, cu corpul ei formidabil şi întindea un picior de culoarea sepiei, pămâmtiu acum, ciocolatiu acum, tutuniu acum, de zahăr negru acum, de scorţişoară acum, de cafea acum, cafea cu lapte acum, miere acum, lucind de transpiraţie, întins datorită dansului, lăsând în clipa aceasta să i se ridice fusta pe deasupra genunchilor rotunzi şi şlefuiţi şi sepia şi de scorţişoară şi de tutun şi de cafea şi de miere, pe coapsele lungi, pline, elastice şi perfecte şi ăşi azvârlea capul pe spate, în sus, într-o parte, în alta, în stânga şi în dreapta, pe spate din nou, mereu pe spate, pe spate lovindu-se de ceafă, de spatele decoltat şi lucios şi tutuniu, pe spate şi în faţă, mişcându-şi mâinile, braţele, umerii cu o piele incredibil de senzuală, incredibilă mereu, trecându-şi-le peste sâni, aplecându-se, peste sânii plini şi tari, fără sutien evident, ţepeni evident, evident catifelaţi, dansatoarea de rumbă fără nimic pe dedesubr, Oliva, aşa se numnea, aşa i se spunea şi-acum prin brazilia, fără pereche acum, slobodă, liberă acum, cu faţă de fetiţă perversă incredibil de inocentă în acelaşi timp, inventând mişcarea, dansul, rumba acum în faţa ochilor mei; toată mişcarea, toată africa, toate femeile, tot dansul, toată viaţa, n faţa ochilor mei şi eu fără un nenorocit de aparat de fotografiat (p.69-70)
şi acuma, că v-aţi prins cum scrie cubanezul - adică magnific! -, o anecdotă de final:
un Pletos mergea pe stradă şi a văzut Moartea fără ca Ea să-l vadă pe el, şi a auzit că spunea, Azi trebuie să iau un pletos. A intrat repede într-o frizerie şi i-a spus frizerului, Tunde-mă zero. A ieşit pe stradă foarte mulţumit fără un fir de păr. Doamna cu coasa tot căuta şi căuta un pletos, şi cum era moartă de oboseală, când l-a văzut pe omul ras în cap a spus, Cumnu găsesc un pletos o să-l iau pe chelul ăsta.
Morala: Toţi oamenii sunt muritori, dar unii oameni sunt mai muritori decât alţii. (p.365)
roman sterne-ian, joycian, postmodern, revelaţie, cuba libre (cum îl aseamănă rushdie), şi oricum i-ai spune, o încântare!
guillermo cabrera infante, trei tigri trişti (tres tristes tigres), editura curtea veche, bucureşti, 2010, traducere de dan munteanu colán, 504 pagini
coperta de griffon & swans
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu