dragoste pierdută

vârsta inocenţei
am văzut de vreo câteva ori ecranizarea lui martin scorsese cu minunata michelle pfeiffer, nepotrivitul daniel day-lewis şi ingenua winona ryder.  însă nu citisem romanul, câştigător în 1921 a premiului pulitzer.

şi cum mi-era dor de un roman mai cuminte, mai clasic, am luat din bibliotecă editarea din 1994 de la univers şi m-am lăsat dus de începuturile moderne ale societăţii americane, mai bine zis ale new york-ului secolului 19 (că tot citesc un alt roman, cu new york-ul secolului 20).

aici este vorba despre 4 personaje principale: new york-ul, tânărul newland archer, logodnica sa, may welland şi iubita, ellen olenska. 

new york-ul anilor 187- este un oraş-copil, în creaţie, cu multe mahalale din case de lemn din mijlocul cărora răsar uriaşe case în stil colonial care uimesc prin opulenţă. new york-ul a fost întotdeauna o comunitate de negustori şi nu există aici mai mult de 3 familii care se pot pretinde de viţă nobilă, în adevăratul sens al cuvântului. (p.46) este un oraş dominat de gura lumii, de prejudecăţi şi de prostie: nu "se făcea" să ajungi prea devreme la operă. apoi ceea ce "se făcea" şi ce "nu" juca un rol la fel de covârşitor în new york-ul lui newland archer, ca şi spaimele inexplicabile insuflate de totemuirle misterioase, ce hotărâseră cu mii de ani în urmă soarta strămoşilor săi. (p.8)

biblioteca autoarei de la the mount

newland archer este un tânăr de familie bună, bogat, care e avocat din plictiseală. se simţea net superior acestor specimene alese ale lumii bune din new york, citise poate mai mult, meditase mai mult, şi poate umblase mai mult prin lume decât oricare altul dintre ei. (p.11) vrea să se căsătorească c-o femeie altfel decât celelalte, pe care s-o formeze, însă dă de o gâsculiţă conformistă. dragostea o întâlneşte la vara logodnicei, prea moderna ellen. dar ellen nu e pentru americani, nici chiar pentru newland. astfel că ellen îi refuză avansurile de om însurat şi îl lasă c-un amor la distanţă. ce-i mai rămâne lui newland? nu să lupte, nu să ucidă, ci să renunţe, lăsându-şi doar o amintire în inimă: îi durase în inima lui un loşor sacru, unde o aşezase la loc de cinste, alături de gândurile şi dorinţele lui cele mai tainice. încet-încet, adevărata lui viaţă ajunsese să se desfăşoare numai acolo. (p.231) aşa încât, americanul nu e eroul din atâtea filme, ci un tânăr care renunţă la dragoste pentru căsătorie - o uniune plicticoasă determinată de interese materiale şi sociale, pe care ignoranţa, pe de o parte, şi făţărnicia, pe de alta, o împiedică să se destrame. (p.42)

ellena olenska este femeia "scandaloasă", dar superioară societăţii din care provine. de exemplu, "scandalizează" familia coborând din pachebot cu un văl negru de doliu cu aproape 20 de centimetri mai scurt decât al cumnatelor ei! de exmplu, ăşi lasă bătrânul soţ şi fuge cu amantul tânăr. ea nu e făţarnică, ci doar vrea să trăiască şi să fie fericită: oare nimeni nu vrea să afle adevărul aici, domnule archer? cât de singur poţi să fii în mijlocul acestor oameni, care de fapt nu-ţi pretind decât să te prefaci! (p.70) dar are şi limite - dacă fericirea ei înseamnă nenorocirea altora, alege până la urmă să plece. la paris. pentru mame, orice femeie care făcea imprudenţa să iubească "nelegitim" era în mod necesar lispită de scrupule, intrigantă, iar bietul bărbat - naiv - se lăsa prins neputincios în mrejele ei. (p.87)

casa autoarei de la the mount

edith wharton e o scriitoare uimitoare. are momente de ironie tandră faţă de generaţia părinţilor ei, ştie să "muşte" fin, iar crâmpeiele de romantism sunt memorabile:

mâna ei întârzia într-a lui şi, în timp ce trăsura trecu hurducăind peste puntea de scânduri spre bac, el se aplecă şi, deschizând nasturii mănuşii cafenii şi strâmte, îi sărută palma ca pe o icoană sfântă. (p.251) 

totul este la locul lui dar, faţă cu cinismul şi tâmpenia societăţii, n-ai cum să nu te-nfiori şi să te înfurii. pe scrupuloşii conformişti care doar ei ştiu ce e bine şi ce e rău, pe oamenii slabi care se lasă-n voia lor, pe cei tari care aleg să plece, să nu-şi piardă viaţa puţină pe care-o au. 

nu e nici o diferenţă cu timpurile de acum.

edith wharton, vârsta inocenţei (the age of innocence), ed. univers, buc, 1994, trad. sanda retinschi, 317 pagini

coperta de vasile socoliuc