4 iunie 2011

criticii noştri sau "specialiştii lecturii" - 2

continuare de aici.

horia gârbea
pe horia gârbea îl găsim mai uşor, are blog personal, fiind doar preşedinte al uniunii scriitorilor bucureşti. când l-am văzut în persoană de departe, anul trecut, la o agapă pustie în club a, mi s-a părut atunci că opiniile sale sunt pertinente şi bine argumentate.

dar acum, luând alte păreri "avizate" ale acestui specialist al lecturii, am găsit acestea:

despre romanul viaţa lui kostas venetis  de octavian soviany (aici):
după ce în trei sferturi de articol e povestit o parte din subiect - probabil ceea ce i-a "adus desfătare" criticului (fie vorba între noi, romanul e citit la repezeală, fragmentul de mai jos nu e "real", face parte dintr-un vis) :
june fiind, el îi cere primului dintre amanţii săi, turcului yussuf, în schimbul virginităţii, favoarea de-al sodomiza pe vanghelis, argatul care o coţăia pe maică-sa. zis şi făcut...
urmează concluzia:

meşteşugit scris, luînd-o adesea ca voce narativă pe cea a lui kostas, supus delirului agonic, înţesat cu episoade stranii şi crude, cu personaje ilustrînd o scufundare infernală a lumii, romanul lui octavian soviany este şi o reuşită la nivelul lexicului şi sintaxei. dulce şi vîscos ca mierea din baclava sau iute ca iataganul, stilul voit şi justificat „balcan peninsular” produce desfătare. lucrată şapte ani (după datarea finală), acestă realizare nu poate fi ignorată. la finalul ei, sertarele se închid şi concluzia decurge clar, deşi oarecum surprinzător, din premise.
deci dacă vă doriţi să citiţi o reuşită la nivelul lexicului şi sintaxei, citiţi viaţa lui kostas venetis. e sfatul criticului literar.

romanul trei femei de stelian ţurlea (aici):
subiectul: "relatare iscusită, invers cronologică, a biografiei a trei femei 
autorul:
- se pricepe foarte bine să creeze personaje feminine
- se pricepe foarte bine să dea cuvîntul personajelor feminine ca naratori
- se pune cu succes în locul personajelor feminine.
romanul:
- are suspans
- are dimensiune socială
- are poveşti de dragoste
- e într-un cuvînt o carte captivantă, lesne de citit fără a fi reductivă sau a apela şi la efecte ieftine

"reproşul care se poate aduce":
- rezolvarea cam precipitată şi bruscă / dezvăluirea, în numai cîteva pagini de final, a punctului de pornire şi al „cloului” acţiunii (nu are rost să-l dezvălui aici)
- protagonista care realizează acel big-bang-ul / deznodămîntul, nu prea pare potrivită pentru ceea ce îi atribuie, spectaculos, autorul.
concluzia sa de critic? stelian ţurlea se pricepe la femei. şi 3 steluţe.

mi se pare un standard foarte jos de interpretare şi evaluare literară din partea unui doctor, fie el şi în inginerie. totuşi el reprezintă uniunea scriitorilor bucureşti nu doar prin comitete şi comiţii, dar şi pe la evenimente internaţionale. de luaţi orice revistă sau site de critică străină şi faceţi comparaţia, ale domnului gârbea vi se vor părea rezumate şcolăreşti.  

va urma

11 comentarii:

  1. :))) "specialiştii lecturii" e un titlu foarte inspirat da' păcat că-i cenzurat! abia aştept următoarele 18 episoade.

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Butuzea, cred ca cineva trebuie sa va atentioneze totusi pentru a nu intra complet in derizoriu. Autoritatea unor critici se contesta demontandu-le cartile (umpli cateva rafturi cu ce au publicat cei zece membri ai celor doua jurii), nu zgariind internetul... nu e unghiul de atac potrivit. E lucru stiut ca niciun juriu nu e infailibil, acest loc comun puteti sa-l rasdemonstrati si dvs. Gasiti o carte buna care nu a fost nominalizata (am vazut ca v-a placut "Radacina de bucsau") si argumentati critic ca e mai buna decat celelalte cinci nominalizari de la categoria proza. Sau procedati la fel pentru orice alta categorie sau pentru toate, daca puteti rasfoi mai bine decat atatia critici, cum se subintelege din tonul dvs. Altfel va angajati intr-un demers ridicol numai bun pentru ignoranti.... si asta de dragul unui amic scriitor care stia ca n-are cum sa scoata castanele din foc!...

    RăspundețiȘtergere
  3. autoritatea unor critici se poate duce de râpă singură şi de la o simplă afirmaţie/poziţie adoptată - fără să fie nevoie ca cineva să le citească teancurile de produse tipărite (asta în cazul în care autoritatea a existat). mai precis, autoritatea criticilor nu se demontează din exterior, lipsa ei poate fi în schimb constatată. în plus nu văd de ce opiniile exprimate de critici pe internet ar trebui considerate inferioare sau irelevante faţă de cele exprimate în cărţi. suportul de hârtie sau cantitatea de text garantează calitatea?

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt de acord cu tine ]n ceea ce prive;te calitatea criticii literare, dar... De ce te implici ? Credeam ca ai pus drept subtitlu acel citat din Cehov pentru ca si tu simti la fel. Nu-ti mai bate capul. Cel mai tare critic literar este publicul. Ori ii place, ori nu-i place !

    RăspundețiȘtergere
  5. @A.Buzdugan - dupa criteriul raftului, si pavel corut ar trebui sa fac parte din juriu. :)
    nu e vorba de autoritate, ci de competenta. ar trebui sa faca mai mult efort sa dovedeasca ca pot face o ierarhie macar la nivel rezonabil, nici macar la standarde occidentale.
    iar exemplul din cazul lui dan cristea e din revista luceafarul (print). iar amicul scriitor nu concureaza, pentru ca nu a scris nimic in 2010.

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnule Butuzea, sunteti un individ inteligent, rafturile semnificau faptul ca vorbiti in necunostinta de cauza. Cine stie ce veti ajunge sa mai taiati din Andrei Terian (banuiesc ca sunteti la curent cu faptul ca l-a inlocuit pe Ion Pop care s-a recuzat avand doua carti scoase anul trecut, una de poezie si una de critica), in loc sa-i rasfoiti prima data cartea despre Calinescu…
    Daca ati avea o vedere panoramica asupra literaturii romane, ati vedea si criteriile ce au contat in alegerea celor 10 membri de catre consiliul USR. Nu sunt hiperspecializati pe un gen, sunt activi (inca citesc) etc. Si nu cred ca a existat pana acum vreo carte geniala care sa nu fi intrat in carti…
    Observatia legata de prietenul dvs. ramane valabila, a concurat si va mai concura. Evitati pe viitor sa fiti folosit drept coada de topor.
    Salutari!

    RăspundețiȘtergere
  7. @A. Buzdugan - Domnule Buzdugan, intentia mea a fost sa iau seama la nivelul scazut in care se face "critica" literara la noi, reprezentata de fruncea breslei ce imi ia timbru literar la fiecare carte cumparata.

    nu mai imi pasa demult de premiile literare sau de premii in general - inclusiv de nobel - si nefiind scriitor, nu-mi pasa nici cat negru sub unghie de verdictele criticilor, incepand cu n.manolescu (exceptie ar face harold bloom, antoine compagnon - uriasi in comparatie cu piticii nostri) insa ca cititor, marturisesc ca as mai avea nevoie din cand in cand de un fir al ariadnei prin hatisul atator aparitii editoriale romanesti. insa se pare ca ariadna e minotaurul insusi.

    RăspundețiȘtergere
  8. Este firesc ca A. Buzdugan sa ii ia apararea lui Horia Garbea, care a condus juriul de nominalizari unde a fost mentionat si Buzdugan. Din pacate, asta ii afecteaza grav obiectivitatea scriitorului A.B. N-ar trebui sa ne bucuram pentru orice premiu sau nominalizare, atata timp cat in spatele lui/ei stau alte interese, si nu valoarea cartii in sine. Domnul Buzdugan nu crede ca au existat carti geniale care sa fi fost trecute cu vederea de acest juriu lipsit de competenta. Pai bine, se pare ca juriul de decernare va cam contrazice http://raduvancu.unspe.com/2011/06/comunicatul-juriului-de-acordare.html Adevarul este ca Horia Garbea isi baga in aceste premii in special antipatiile personale (vezi cazurile Dutescu, Nemerovschi sau Nimigean, in alti ani, Stoian G. Bogdan si altii) in dauna valorii. Nu aveti ce sa-i reprosati lui Dragos Butuzea, care a facut niste remarci pertinente legate de acesti "critici". Si inca a fost foarte, foarte bland!

    RăspundețiȘtergere
  9. @Sorin - stai linistit, n-are-a-face cartea cu premiile. habar n-am cate carti dintre cele citite - bune si faorte bune - au fost premiate si nici nu ma intereseaza.
    mi-e de-ajuns cartea in sine.

    asa ca usr duca-se!

    RăspundețiȘtergere
  10. @Sorin - Am vrut sa-l atentionez pe domnul Butuzea de la primul "episod" dedicat lui Dan Cristea (cel care a condus in fapt juriul de nominalizari), dar un conflict nestins (intre mine si Dl. Butuzea, bineinteles) m-a facut sa astept si sa-mi pastrez obsevatiile doar in cazul unei recidive.

    Am vazut comunicatul. Abia ieri in Gara de Nord am luat “Romania literara” unde am vazut si reactiile celor doi tineri critici, Terian si Cernat.
    Imi pastrez in continuare parerea despre toti cei 10 membri ai juriului, au autoritatea necesara. Comunicatul are insa mai mult efecte negative, de la decredibilizarea Premiilor USR, pana la anatemizarea nominalizatilor (si implicit a castigatorilor celor 4 categorii). Ma voi gandi la oportunitatea unui drept la replica in RL.

    Folosim termenul 'genial' diferit. Eu il folosesc cand vorbesc de Shakespeare, dvs. il folositi in cazul unor carti bune sau foarte bune. Va garantez ca nici Nimigean, nici val chimic, nici cine stie ce scriitor rezonabil nu-si considera cartile geniale…

    De obicei nu raspund vitejilor de opereta (anonimilor) mai ales cand isi fondeaza atacul pe o realitate reinventata (Horia Garbea – presedintele juriului de nominalizare), nu va asteptati sa repet acest gest. Salutari!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...