drumul e lung, viaţa e scurtă, şi o viaţă fără plăceri e o lungă şi tristă preparare pentru examenul suprem al morţei. pe (aşa zisa) viaţă viitoare - oricum ar fi, eu unul mă piş cu toată intensitatea la maximum. un hotel fin, cal arab, electricitate, auto-uri, valeţi stilaţi, hortense şi ionica, marquisette, asta ne trebuie nouă.
***
în oraşele mari, muzeele sunt ca nişte case de randez-vous patronate de stat. stai în faţa lui rafael şi pisezi o damă, flirtezi, spui minciuni, o urmăreşti volens-nolens şi con energia o enfilezi. de altfel imaginaţia damelor e excitată de toate tablourile şi statuile goale, aşa că greutatea nu e mare. încearcă la louvre să vezi, reuşeşti.
***
în bucureşti e foarte greu de lucrat cu damele. sunt dintr-o rasă imposibilă. n-au încredere, le e frică şi n-au tradiţie de galanterie. cele mai multe nu sunt capabile să iubească numai pentru amor, trebuie să aibă sau scop politic, sau mai ales un plan financiar. pentru jouissance nu riscă nici una, ca străinele, situaţia lor. lică filitti, ofiţerul, mi-a spus că de 3 ani de când se zbate, nu poate face nimic, cu toată uniforma şi dolmanul lui. s-a desperat de răceala lor.
mateiu caragiale scrisori către n.a.boicescu, în
mateiu caragiale, opere, editura univers enciclopedic, bucureşti, 2001, p. 521, 529-530, 559
Cea mai frumoasă limbă română dintre toate e a lui Mateiu. Are ce vrei: și cuvinte vechi, nemairostite, și vorbe de carnaval -injurături, porcării, și stil de salon, și simț pentru modern. Mi-ar fi plăcut să-l cunosc, să merg cu el la un șpriț în Covaci, să discutăm despre farmecul turcismelor, despre cum e posibil dandy-ismul în Balcani sau despre decizia lui taică-său de-a o tira în Germania. Cred că era mai degrabă un tip distins, scrobit și taciturn, ce avea nevoie de câteva pahare ca să vorbească; când, în sfârșit, își dădea drumul în largi confesiuni, făcea, prin cinism sau melancolie, un contrast ciudat cu ființa lui aparentă. Era un decăzut și așa este și opera lui, în care te scufunzi. Un om pe care l-a ținut în viață doar ”orgoliul” sau, cum se spune astăzi, insolența. Insolența este religia lui și ea vine din buna cunoaștere a artei, a scrisului. Mateiu era un tip livresc, unul pentru care orice scufundare în adâncurile viciului poate fi răscumpărată printr-o întoarcere din condei.
RăspundețiȘtergereBravo, d-le Suciu, sincer!
RăspundețiȘtergereRivalizați cu Ș. Cioculescu, în miniatura dvs. de portret matein - și nu sunt deloc sigur dacă ultimul este și acela care câștigă!
Dinu D. Nica
@Arthur - multumesc pentru comentariu, e chiar minunat! acea insolenta de care spui - atitudine care-ti e atat de draga - se citeste mai mult in scrisori decat in opera. dar e minunat ca, in cateva cuvinte, l-ai adus la viata!
RăspundețiȘtergere@Dinu D. Nica, Dragoș: Mulțumesc pentru aprecieri, drăguț din partea voastră. Am fost bucuros că Dragoș a avut grijă de Mateiu.
RăspundețiȘtergere