27 ianuarie 2012

vina de a nu protesta

fraţi români protestatari din piaţa universităţii!

iertaţi-mă că nu mă alătur vouă din teamă că, dacă nu aş striga jos băsescu, aş fi socotit pro-băsescu, conform psihologiei mulţimilor.

iertaţi-mă că nu am televizor de 6 ani şi nu mă las manipulat de ciutaci sau gabriele vrâncene-fire care cred că schumpeter e un actor iar colbert un creator de modă, dar ştiu ce cumpărături a făcut eba şi când s-a îmbătat boc – totul pe timpul vostru şi banii boşilor care-au devalizat conturile departamentului de comerţ exterior ale republicii socialiste românia.

iertaţi-mă că nu îi cred pe cei care proclamă dictatura într-o ţară al cărei parlament, acum doar câţiva ani, suspenda preşedintele c-o ridicare de mână.

iertaţi-mă că îi plâng doar pe bătrâni şi pe bolnavi că nu au zile în românia, dar că pe restul nu, aceştia putând oricând să-şi facă o soartă mai bună prin muncă (cinstită sau nu).

iertaţi-mă că mă revoltă mai mult decât un preşedinte chiomb judecătoarele care întârzie la şedinţe şi amână procesele, încurcate în iţe procedurale; că mă revoltă mai mult funcţionarii care mă lasă s-aştept degeaba apoi se răstesc la mine; că mă revoltă mai mult sutele de candidaţi care spun că vin la interviuri de angajare, dar care uită să mai vină; că mă revoltă mai mult medicii care pun diagnostice greşite şi elevii care-şi sfidează profesorii.

iertaţi-mă că nu-i voi crede niciodată pe crin antonescu care chiuleşte din parlament sau pe victor ponta care n-au făcut nimic semnificativ pentru mine.

iertaţi-mă că nu vă cred nici pe voi, dacă-mi veţi spune că, dac-aţi fi în locul lui băsescu, v-aţi gândi la mine, şi nu să vă plasaţi copiii în posturi comode sau în vile cu piscină.

iertaţi-mă că nu mai cred demult în idealuri, ci în acţiuni concrete, lăsate în urmă celorlalţi.

iertaţi-mă că mi-e teamă mai mult de ce se întâmplă în afara graniţelor ţării cu economia şi pacea decât înăuntrul acestora.

iertaţi-mă că vă admir doar atitudinea, nu şi finalitatea acţiunilor voastre.

iertaţi-mă că, dintre principiile democraţiei, cel mai mult admir respectul pentru opinia diferită a celorlalţi.

respect, deci!

15 comentarii:

  1. Ca să fiu în ton cu dvs(și respectându-vă poziția), întreb și eu:
    Ieertați-mă, ce-i de făcut atunci? Concret!
    Dinu D. Nica

    RăspundețiȘtergere
  2. ca să fii iertat, trebuie să ierți întâi...
    de ce noi românii judecăm tot timpul invers?!
    (inclusiv eu)

    RăspundețiȘtergere
  3. @Chipuc & @Catalin - multumesc!
    @dinu d. nica - daca as sti, as intra in politica. probabil ca un inceput ar fi ca fiecare sa-si faca treaba. cred ca ap. pavel spunea ca orice facem, sa facem ca si cand l-am da lui Dumnezeu.
    @Scorchfield - eu sunt iertator.

    RăspundețiȘtergere
  4. Iarta-ma ca iti spun, dar te aberezi. Esti plangacios si vb din carti. Ai fost tu in piata si ti-a zis cineva ca esti pro Basescu cand taceai ingandurat ? Asta cu televizorul o arunci ca pe o mantra tot timpul. Ne insulti inteligenta spunandu-ne ca ne hranim de la A3. Ti se pare destul de nasol ca unii sa schimbe sistemul electoral prin raspundere guv, sau sa creeze un partid din traseisti politici in interiorul parlamentului? Ti se pare Ok sa ai un presedinte schizoid care ti-ar spune personal ca degeaba citesti Lampedusa si o arzi intelectual ca pentru el esti un sicofant dispensabil. Sau ca mai bine te faceai sudor si tinichigiu, ca ai si carura potrivita (da, domnunl meu, asta e nivelul)? Ti-ar placea, domnul meu, ca seful tau sa hahaie chioras la tine spunandu-ti ca degeaba esti cel mai bun la ce faci, ghici ghicitoarea mea, vei pleca,pentru ca spui ce ai de spus. Jesus, as putea continua..

    Dude, intelege,acest protest e pur si simplu un act de inecat. Vreau aer in mocirla asta de grobianism, murdarie morala si acte de mahala. Vreau AER! Si ma duc sa strig.
    Apoi ma bat cu judecatori, functionari, medici, profesori.

    NU, nu am votat cu PSD, nastase, Iliescu niciodata. Ca sa fie clar. Dar imi vine atat de greu, ba imposibil sa inteleg cum poti gasi scuze unui tip care, in mod cert, va sfarsi la groapa de gunoi a istoriei.

    Mihail Sebastian spunea ca exista naivitati atat de catastrofale refreindu-se la alunecarea spre dreapta a amicului Eliade. O fi naivitate la tine sau chiar nu intelegi?

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu pot spune ca stiu si inteleg tot ce se intampla cu protestele din Romania dat fiind ca sunt in afara tarii si am ales si eu sa nu am televizor insa gandesc si eu ca mai presus de schimbarea puterii ar trebui sa fie schimbarea atitudinii, mentalitatii si a propriului destin

    RăspundețiȘtergere
  6. Perfect de acord Alina. Dar oare, uneori, asta nu trebuie sa inceapa pe verticala de sus in jos? Oamenii au nevoie de modele, dintr-o nevoie atavica care vine de la maimuta incoace. Atitudinea, mentalitate tipului care conduce acum tara sunt de dintr-un film prost de tot. Faptul ca oamenii au iesti in strada dupa o serie incredibila de imbecilitati si flagrante impotriva oamenilor mi se pare dovada de schimbare a atitudinii, mentalitatii si destinului.

    RăspundețiȘtergere
  7. @George - multumesc de feedback-ul sincer. cum am spus intr-un post anterior, e buna nasterea protestului in strada, singura reactie a cetateanului faţă de conducerea unei ţări iar o ţară democratică trebuie să se confrunte des cu proteste ale cetăţenilor săi (noi n-am avut niciodată vreun "speaker's corner" din "hyde park"). insa mie mi se pare anormala politica de 20 de ani incoace, insa nu am ce face - ca om singur, decat sa merg la vot si sa votez cel mai mic rau practic. daca as fi iesit in 2005 in strada, as fi fost bagat in seama de cineva? am vazut ca degeaba l-au omorat pe ceausescu, clasa politica - vechea securitate - e aceeasi. deci varianta cu de sus in jos nu e valabila la noi. deci ramane tot de jos in sus. daca oamenii si-ar face datoria, indiferent ce tampenii fac politicienii, nu s-ar simti atat de tare. oare daca ar fi alegeri anticipate, situatia romanilor se va imbunatati? sau principesa margareta ne va scoate din criza?

    @alina - spui tare bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca oamenii si-ar face datoria, indiferent ce tampenii fac politicienii, nu s-ar simti atat de tare.

      Off doamne...as putea sa demontez in o mie de feluri crezul asta....

      pe de alta parte, asa cum am mai zis intr-un alt blog, eu cred cu tarie ca presedintele e oglinda poporului sau. Poate ca suntem un popor de cabotini, needucati, cu atitudine de mahala, plangaciosi, filistini, etc.

      Ștergere
    2. @George - referitor la prima propozitie, ma indoiesc ca politicienii occidentali sunt mai buni ca ai nostri. insa o societate asezata, din cetateni civilizati si constiinciosi, te fac sa uiti tampeniile politice.

      Ștergere
  8. @ George: De 20 de ani sperăm că totul se va schimba în momentul în care mergem la vot și punem ștampila. După 20 de ani, noi, cretinii, nu am înțeles că nu e suficient? După logica ta, după Băsescu va veni un altul, care, guess what?, va face aceleași lucruri ca și ăsta. Schimbarea nu se face în piață / nici prin pancarte / nici prin tweet-uri meseriașe / nici prin ură față de lideri. Schimbarea se face de la bază. Te uiți la tine și vezi care sunt lucrurile care te afectează pe tine direct. Guess what: spălatul dimineața cu apă și săpun nu este determinat de cine este la putere / comunicarea la ghișeu nu este dată de cine este la putere / sacul de gunoi aruncat de la geam în grădina din fața blocului nu este dat de cine este la putere / claxonatul ca disperatul în trafic, nici asta nu depinde de cine este la putere. Depinde de tine. Când țara asta va fi plină de oameni de toată isparava, atunci suntem cu toții îndreptățiți să spunem: da, statul, în forma actuală nu ne mai reprezintă; bunul-simț trebuie să dăinuie și atunci e vremea schimbării.

    Și nu man, nu trebuie să te alături oamenilor din piață, a căror identitate nu vreau să o comentez. Cel mai bine este să te zbați împotriva nesimțirii din propriile tale experiențe. Când un funcționar va primi 100 de reclamații... i se va da de gândit. Plânsetele, bociturile și cartoanele cu mesaje așa-zise șmechere nu fac parte decât din circul electoral pe care îl trăim de 20 de ani. În drum spre casă, m-am întâlnit cu 3 saci de gunoi așezați lângă stâlpul de iluminat. Pe ăla eu vreau să îl dau jos. Ăla afce parte din regimul... nesimțirii.

    RăspundețiȘtergere
  9. Acum câteva zile, câteva mii de cadre militare în rezervă au luat cu asalt TVR-ul, după care au mers în piață. Printre revendicările lor, era și următoarea: renunțarea la legea lustrației, și acceptarea în funcții publice a celor care au făcut parte din aparatul militar comunist. Mie, ca tânăr, asta mis e pare... halucinant.

    RăspundețiȘtergere
  10. Dragoș, mi-e atât de greață de politică, încât nu pot comenta on topic. Dar am găsit ceva care cred că te-ar interesa, din câte știu eu http://www.descopera.ro/dnews/9185025-cercetatorii-au-descifrat-secretul-fericirii
    E vorba de rezultatele și interpretarea unui sondaj.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...