filb 5, ziua 2 și 3

seara a doua

mai puțină lume decât în ziua întâi (a festivalului internațional de literatură bucurești), când cunoscătoarii de limbă engleză împuiaseră sala, hăhăind la fiecare shit și fuck ale ale lui will self.

aș putea spune că a doua seară a fost pentru „mai“ cunoscătorii într-ale literaturii, pentru că scriitorii români prezenți, filip florian și lucian dan teodorovici (pentru că ceva scris de scriitorul macedonean goce smilevski n-am citit nimic) scriu la fel de bine ca cei doi scriitori din ziua întâi, doar că nu folosesc limba lui shakespeare și n-au făcut stand-up comedy. 

am văzut un filip florian destul de îndârjit, care, tot repetând că e posibil să nu aibă dreptate, a vorbit despre obsesia aproape maladivă pentru literatură pe care trebuie să o aibă scriitorul, pentru a se apuca de scris. despre faptul că scrie greu, cel mai mult a scris 11 pagini într-o lună, la o bursă de creație, la tescani.

lucian dan teodorovici nu s-a dovedit bun la citit din matei brunul și a anunțat că dorește să scrie despre leprozeria de la tichilești, apoi are în plan un altul. a mai spus, de asemenea, despre piesa scrisă de attila bartis pe care o va monta, ca regizor, pe scena teatrului din iași. 

pentru mine, surpriza serii a fost scriitorul macedonean goce smilevski, un tânăr ce părea mai mult poet decât romancier. dar m-a impresionat prin două lucruri: primul, pentru care l-am invidiat, când a spus că a copilărit într-o odaie dintr-un orfelinat, mama sa lucrând acolo, am fost invidios pentru universul ce i se deschisese, pesemne, acolo. al doilea, că a scris un roman istoric (în curs de apariție la polirom) sora lui freud, din care - din păcate - nu a citit decât câteva clipe în macedoneană.

 

întrebarea mea despre literatura umoristică nu a prins, doar filip florian a spus că citește bohumil hrabal, deși la el alternează umorul cu tragedia.

mai găsiți la ionuca.

seara a treia (foto)

în seara aceasta, cel mai simpatic mi s-a părut scriitorul român mihai mateiu, din cluj, foarte timid și sincer (i-am cumpărat, de altfel, cartea). de pildă, el a spus că s-a apucat dintr-o dată de scris, nu se gândise niciodată pân-atunci: așa cum alții bat cu pumnul în perete, el a scris un text. 

la fel de simpatic a fost scriitorul maghiar, vorbitor de engleză, mátyás dunajcsik. mi-a atras atenția titlul volumului (de povestiri, cred) ce-l reprezenta - balbec beach și povestirea din care a citit, despre flaubert, proust și castorp al lui mann. 

deși metafora cea mai frumoasă a oferit-o andrew cowan - profesor de creative writing - , care a spus că relația dintre realitate și ficțiune, sau dintre personal și ficțiune e ca aceea dintre rădăcina și coroana unui copac. rădăcina este realitatea, autorul, iar ceea ce se vede este frumusețea coroanei falnice.

alte idei:

• nu există literatură masculină, feminină sau gay, (sau alte tipuri de categorii de literatură, aș completa eu), ci literatură și atât, fiecare autor însă venind cu perspectiva sa unică.
• ca să scrii despre un personaj feminin, trebuie mai întâi să stai de vorbă cu femeile.
• dacă scrii despre un porc (romanul tradus al lui andrew cowen este porcul), poți să te gândești exclusiv la câinele din copilărie - cititorul va pune întotdeauna de la el caracteristicile porcului, astfel încât va citi nu despre un câine, ci despre un porc.
• adevărul este o noțiune abstractă, ireală, ceea ce ar trebui să intereseze un scriitor este adevărul contingent, adecvarea.

mâine, seara poeziei. vine, vai, dinescu.

__________________________________________________