merităm să fim alegători?

provocat de un articol în care s-a încercat legitimarea ne-mersului la vot, am conștientizat (chiar la mine însumi) viciul de gândire al alegătorului român: gândirea unilaterală, către ceilalți - ceea ce se întâmplă în politică nu e vina mea, ci a celorlalți. odată ce am votat și odată ce-mi plătesc impozitele, trebuie să beneficiez de toate drepturile mele de cetățean. investiți de mine cu putere, ei trebuie să-și facă treaba. mi-e de-ajuns să-i supraveghez de la televizor. 

ei bine, nu-i chiar așa.

așa cum suntem supravegheați de stat prin lege, și noi trebuie să supraveghem statul continuu. câți dintre noi își fac treaba perfect la serviciu, fără a fi supravegheați de șef? iar câți șefi pot rămâne șefi dacă subordonații lor nu-și fac treaba? este o relație bilaterală, reciprocă. ca titulari ai contractului social - minoritari sau majoritari - avem nu doar drepturi, dar și obligații. dacă nu ne îndeplinim obligațiile, mai avem dreptul, oare, să țipăm după drepturi?

la fiecare patru ani, țipăm la aleșii noștri că și-au uitat obligațiile, dar oare noi nu le-am uitat de 20 de ani încoace? mai ales, de la votul uninominal încoace?

- știm cine e reprezentantul nostru în parlament? cine la senat? cine la cameră?

- știm din ce partid fac parte?

- știm unde le este cabinetul?

- am fost la ei vreodată în audiență, atunci când am avut vreo problemă - am rămas fără job sau fără casă? câți bătrâni fac coadă la cabinetele parlamentare pentru problemele lor?

- le-am urmărit activitatea din parlament - din ce comisii fac parte? cum au votat? de câte ori au luat cuvântul?

orice informație poate fi totuși ușor accesată pe internet.

dacă vom spune că n-avem timp, trebuie să ne ocupăm de noi, și ei pot spune că n-au timp pentru noi, trebuie să se ocupe de ei.

nu spun că trebuie să ne transformăm în revoluționari de profesie, dar atunci când ne-ajunge cuțitul la os, câți ne gândim la cel ne reprezintă?

desigur, e ușor să ne gândim numai la băsescu și la antonescu sau ponta, conform obiceiului comunist că șeful contează, și nu pulimea. totuși, dacă pe vremea lui ceușescu aveam nevoie de-o locuință, mergeam la el sau la secretarul de partid al întreprinderii?

desigur, e ușor să ne vedem de treaba noastră, așa cum ei își văd de a lor. o dată la 4 ani ei își aduc aminte de noi, noi ne aducem aminte aminte de ei. e un contract social comod, în care obligațiile (ca și drepturile) se îndeplinesc în câteva zile de campanie electorală. e ca și cum am munci doar în ziua dinainte de salariu. e ca și cum am fi români doar de 1 decembrie.

mi se face silă de sila pe care o afișează cei care vociferează injurii la adresa politicenilor - fie ei băsești sau antonești. ei au pe deplin politicienii pe care îi merită.

faceți-vă un test:

- când ați citit ultima oară constituția?

- știți să nominalizați ultimii doi senatori și deputați care v-au reprezentat în parlament?

- știți unde le sunt cabinetele locale?

- câte petiții ați trimis la guvern sau la parlament?

- puteți nominaliza măcar 5 legi care au fost adoptate anul ăsta?

- aveți cunoștință de vreo platformă electorală?

dintre cele de mai sus, multe se aplică și în ceea ce mă privește. un pas însă eu am făcut anul acesta. în scandalul icr, mi-am găsit timp să trimit o petiție în nume personal, la care mi s-a răspuns. de asmenea, am ieșit în stradă la protestul din fața icr. și acestea din principiu, și nu pentru că mă afecta persoanal.

însă ce aș putea face, ca cetățean (european), când ceva mă va afecta personal, și-mi va ajunge cuțitul la os?

- pot merge la cabinetul reprezentatului în teritoriu;

- dacă nu sunt băgat în seamă, pot insista;

- pot protesta în fața cabinetului, pot chema presa sau televiziunea;

- pot merge la contracandidatul alesului din teritoriu;

- pot suna, ca cetățean european - la numărul 00 800 6789101 sau trimite un email aici;

- pot să mă dezbrac sau să mă piș în fața guvernului;

- pot face greva foamei.

sau pot sta în fața televizorului, discuta cu vecinii, înjura pe băsescu, sau pe antonescu, sau pe ponta etc. sau mă pot văita singur. sau scrie în mass media. sau pe blog.

depinde de mine, nu de ei - ăsta e secretul pe care ne facem că nu-l știm.

voi merge la vot. și voi vota, la fel ca și voi, în necunoștință de cauză. pe baza antipatiei față de chipurile afișate pe stâlpi. fără să mă informez cine sunt ei și ce au făcut în viața lor, până acum. voi vota în mod nerațional și nepractic. și voi avea politicienii pe care mi-i merit.

_________________________________________________________________