ștefan caraman 92 de povești cu cărți editura herg benet, bucurești, 2012 126 de pagini legate coperta: the spartan.ro |
auzisem trecător de ștefan caraman din online, mai mult de pe facebook, dar cartea mi-a plăcut ca obiect frumos în primul rând.
apoi am început s-o ciesc în metrou, pagină cu pagină - adică povetse cu poveste. din când în când, mai rânjeam la colegii subpământeni de călătorie, care n-aveau ce face, unii, decât să se uite la mine.
așa cum am zis și în prezentarea video de mai jos, sunt texte scurte deștepte, frumos scrise, unele tandre, alte triste, dar mai toate făcute să te pună puțin pe gânduri. fapte anodine, din umbra cărților ies la lumina hârtiei grație unui autor care iubește lumea și o observă atent și melancolic.
evident că nu toate 92 impresionează. dar nu e un impediment. te obișnuiești și cu ele, și mergi fermecat până la sfârșit, ca sultanul șahriar.
multumesc
RăspundețiȘtergereStefan C