„rușinea“ de salman rushdie

salman rushdie 

rușinea 

(shame) 

editura univers, bucurești, 2001 

traducere de cornelia bucur

316 pagini legate 

coperta de done stan

după marea dezamăgire cu seducătoarea din florența, iată-mă redescoperindu-l pe salman rushdie cel din copiii din miez de noapte. scriitorul care îngemănează realismul magic, cu socialul, politicul și psihologicul, prin ludicul postmodern. pentru rușinea, rushdie a fost premiat în 1984 de francezi cu premiul femina pentru roman străin.

un roman de numai 300 de pagini, un „rezumat“ al copiilor... și la fel de reușit (este scris chiar imediat după). acțiunea se petrece într-o țară utopică, dar recunoaștem ușor pakistanul. recunoaștem luptele politice intestine, teocrația și tirania, dar și mentalitatea orientală, atât de exotică pentru noi, occidentalii.

evident că rushdie începe să se pregătească pentru provocările sale romanești la adresa politicii pakistaneze și a religiei islamice, provocări culminate cu versetele satanice. deși „inventează“ țări, orașe și personaje, cunoscătorii politicii pakistaneze recunosc în principalii eroi ai cărții pe președintele pakinstanului zulfikar ali bhutto în iskander harappa și pe generalul muhammad zia-ul-haq în generalul raza hyder. a nu se uita fiica, benazir bhutto, în roman fecioara arjumand, alias chiloți de tablă, viitoare prim ministru. căci femeile joacă, poate, cel mai importante roluri în roman.

Au fost odată ca niciodată două familii, ale căror destine nici moaartea nu le-a putut despărți. Crezusem, înainte de a începe, că aveam de a face cu o istorisire masculină aproape în exces, o saga a rivalităților sexuale, a ambițiilor, puterii, dominației, trădării, morții, răzbunării. Dar femeile par să fi preluat controlul. (p.191)

un trio de surori nebune, ce se claustrează singure într-un palat ca să nască din când în când copii. un doctor obez și destrăbălat, lispit de rușine, dar cel mai bun imunolog din țară. o femeie iepuroaică ce începe să nască gemeni: dupleți, tripleți, cvadrupleți, cvinteți etc. o femeie ce brodează 18 șaluri cu poveștile, unele sângeroase, din cariera politică a soțului ei. camere ce dispar, oameni care dispar, puf! pești care fug din calea dictatorilor. și o fetiță înapoiată mintal, poreclită „rușinea“, ce se va transforma dintr-o dată într-o bestie ucigașă.

... Barbaria poate apărea pe un teren cultivat, sălbăticia se poate ascunde sub cămașa bine călcată a decenței. Era, așa cum spusese mama sa, întruparea rușinii lor. (p.221)

Noi, cei care am fost crescuți cu rușine și onoare, încă pricepem un lucru care li se pare de neconceput popoarelor ce trăiesc într-o lume ulterioară morții lui Dumneazeu și tragediei: și anume, că oamenii sunt dispuși să sacrifice ceea ce iubesc mai mult pe lume pe altarul implacabil al mândriei. Printre rușine și nerușinare trece axa în jurul căruia ne învârtim; condițiile meteorologice la ambii acești poli sunt extreme, feroce. Nerușinare, rușine: rădăcinile violenței. (p.127)

cum se înlănțuie toate acestea e meritul scriitorului rushdie, ce-și continuă și-și va continua epopeile orientale postmoderne, realist-magice. și mi-era dor de aceste jocuri postmoderne, de secol trecut 20. de complicitățile cu cititorul, de relativizarea realității și a ficțiunii, de inserțiile biografice, de ironii,  auto-ironii și pastișe.

un „basm“ perfect, ce curpinde în mrejele sale file de istorie pakistaneză. dar în care personajele nu sunt personalitățile istorice, iar pakistanul nu e pakistan. iar rushdie nu e rushdie.
o bună dovadă de literatură bună.

romanul poate fi citit în pdf aici.

alte păreri la boghi, adrian avarvarei (în cheie socială) și la taalex.