„un scriitor, doi scriitori“ de alex. ștefănescu

alex. ștefănescu

un scriitor, doi scriitori

design și ilustrații de bogdan petry

editura all, bucurești, 2014

126 pagini broșate

o carte mai puțin reușită a lui alex. ștefănescu, dar una foarte reușită a lui petry

pot afirma cu mâna pe minte că reușita acestei cărți sunt ilustrațiile - de fapt, caricaturile - lui bogdan petry. ne putem distra cu figurile unor scriitori celebri români - nichita stănescu, marin sorescu, marin preda, octavian paler, augustin buzura, emil brumaru - dar și cu figurile unor scriitori mai puțin cunoscuți publicului larg, dar de menționat într-o carte care-și propune amintiri din anii ’70-’90 - laurențiu ulici, barbu brezianu, constantin țoiu, florin mugur ș.a.

din păcate, deși își propune mult umor, anecdotele nu au de fiecare dată poante hazlii. am găsit mai multe aspecte pe care, într-adevăr, nu le știam despre scriitori, însă acestea nu au fost - sincer - de prea mare interes. nu mă interesa să mi se repete că nichita bea mult (cine n-o știe?), că octavian paler era zgârcit și mânca singur căpșuni fără să invite pe ceilalți, că marin preda îl considera pe al. piru foarte urât, că george pruteanu a dansat ceardaș la un zaiafet, că autorul a intrat singur cu ileana mălăncioiu într-un bunker, că nicolae manolescu are ironii malițioase etc.

în fine, poate prin tonul acestor „confesiuni“, unul jucăuș-nostalgic, alex. ștefănescu a dorit să omagieze oamenii pe care i-a cunoscut, să ne umanizeze hazliu scriitorii pe care noi îi știm mai mult din operă decât din viață. dar ceea ce i-a ieşit a fost mai mult o umanizare banală, comună, decât una care să ne impresioneze în vreun fel, măcar prin zâmbet.

mai degrabă am râs de insistența autorului pe faptul că norman manea nu are talent, sau de o mică inadvertență în text - că sute de sârbi învățaseră românește să-l citească pe marin sorescu în original. apoi că sute de sârbi - alții? sau tot aceiași? - învățaseră românește să-l citească pe nichita stănescu în original. și-am mai râs de fuga - la propriu - a autorului însuși de sexual insațiabila nina cassian (probabil).

sfârșesc impresia mea despre carte, dorind să cred că textul lui alex. ștefănescu a fost doar un prilej pentru petry să caricaturizeze scriitorii români (sau, mă rog, pe cei din branșa filologilor), decât că a fost construit de sine stătător, pentru plăcerea cititorului.

se pare că, după reușitele recente cu cartea despre cărțile proaste (despre care am scris aici) și cu cea de interviuri cu ioana revnic, lui alex. ștefănescu i-a urmat o mai puțin reușită carte.

păcat, căci autorul are atât de mult umor. din păcate, nu și în această carte.