„orestia“ de eschil

eschil

orestia (agamemnon.
hoeforele. eumenidele)

 editura univers, bucurești, 1979

 traducere de alexandru miran

 222 pag. broșate

 coperta vasile socoliuc

agamemnon - cel ucis de nevastă în baie

după 10 ani de război troian, agamemnon, după ce a cucerit bogata cetate troia, se-ntoarce acasă.

criminala clitemnestra
prefăcându-se că nu mai putuse de dorul lui, nevastă-sa, clitemnestra, îl întâmpină pe covor roșu. dar ea e sora curviștinei elena care-a provocat războiul, și n-are scrupule, așa că-l omoară pe agamemnon în cadă, la prima baie, în mod sadic. o omoară și pe una dintre amantele pe care învingătorul și-o adusese cu el, pe prorocița blestemată să nu fie crezută, casandra. iată, criminala sadică, cum povestește isprava:

CLITEMNESTRA
Atunci, zăcând, el își dă duhul, iar sângele, țâșnind din rănile străpunse, mă împroașcă, picături întunecate, nu mai puțin plăcute pentru mine, decât e roua sclipitoare, dar dumnezeiesc, pentru semințele din muguri. (p.79)

iaca și amantul
aflăm apoi că în vremea asta, cât timp bărba-su se războia departe, ea și-a tras amant, pe vărul mai laș al soțului, egist. nu era el prea bun la războaie - căci n-a plecat la troia - însă era expert, se pare, în sexul cu femeia altuia iar mai apoi convingerea ei să-l omoare.

uciderea lui agamemnon, desenatorul grec nu citise piesa, căci în locul clitemnestrei, el îl pune pe egist

ceea ce corul bătrânilor cetății îi reproșează:

    Ești o muiere! Ai rămas acasă, pândind să se
întoarcă luptătorii din război!
    Ai pângărit culcușul unui bărbat de seamă, ai pus
la cale moartea maimarelui oștirii! (p.89)

oare merita războinicul agamemnon să fie ucis de nevastă-sa în baie, după 10 de ani de lupte cu troienii?
- ucigașa zice că da, pentru că și-a jertfit fiica, pe ifigenia, înainte de plecarea la război.
- amantul ucigașei zice că da, pentru că tatăl lui agamemnon i i-a servit tatălui lui egist, la masă, pe propriii copii la dejun, așa că blestemat să fie!

Va dăinui o lege, cât Zeus va dăinui pe tron:
„Vinovatului pedeapsă!“ (p.86)

hoeforele

a doua piesă e cea mai slabă din trilogie. are două părți principale:
1) una în care cei doi copii orfani de tată - oreste și electra - își plâng peste ani tatăl
2) oreste, fiul ucisului agamemnon, îndemnat de oracolul din delphi, își ucide mama și pe amantul acestuia, egist.
nimic spectaculos.

eumenidele - cea mai mișto piesă a lui eschil

fără îndoială, mai abitir decât prometeu înlănțuit, eumenidele (binevoitoarele) este cea mai șmecheră din piesele lui eschil.
de ce?

cine erau eriniile? 
pentru că personajele sunt eriniile (furiile la romani), care pornesc după ucigașul de mamă, oreste, să-l înnebunească de cap, ca pedeapsă pentru matricid.

eriniile sunt personaje horror, care fac parte din zeitățile vechi, născute (potrivit theogoniei lui hesiod) din picăturile de sânge scurse în gaia, de la castrarea lui uranos.
sunt ființe înaripate, cu șerpi împletiți în păr sau în mâini și au în mâini torțe sau bice.
au lăcaș în erebos sau în tartaros.

Născute pentru rele, hălăduiesc în umbra din care
se împărtășește răul și sub pământ, în Tartaros, 
de oameni urgisite și de zeii din Olimp. (p.151)

rolul eriniilor este de a-i pedepsi pe oameni: pe prorocii care prevestesc prea mult, dar mai ales pe criminali, care zdruncină echilibrul omenirii și care trebuie să purifice prin canoane, dacă nu înnebunește.

cum le „rezolvă“ atena pe erinii și le face blânde?
ele nu se supun zeilor, nici chiar lui zeus, și se iau în gură chiar cu apolo sau cu atena. doar că șmechera atena le transformă din răuvoitoare în binevoitoare, care-i binecuvântează pe greci. astfel, folosindu-se de unealta tribunalului areopagilor, soarta lui oreste este luată din mâna eriniilor (a blestemului crimei) și dată pe mâna oamenilor.

judecata lui oreste, între apolo și atena

este o acțiune de îmblânzire a stihiilor originare, a schimbării legilor talionului în legile jurisprudenței. iar oreste este prilejul oportun.

nu mai spun despre prezența în piesă a templului de la delphi, centrul lumii elene, unde preoteasa pythia, muritoarea care ședea deasupra crăpăturii din pământ care emana aburi, și care profețea destinele elenilor, se sperie ea însăși de erinii.

oreste la delphi, între atena și apolo, cu eriniile dormind

iată ce spun eriniile despre dreapta măsură:
- Nici anarhie, nici puteri despotice, iată măsura. (p.180)
- Neîngrădit de teamă, care muritor mai știe să rămână drept? (p. 180)
- Nu te-nvoi să-ți petreci în
  orânduire anarhică viață,
  dar nici sub noime despotice,
  Cumpănește în toată măsura,
  așa-i rânduiala divină
  împotriva puterii cu toane. (p.171)
- Cel care, singur, fără să fie silit, 
  se poartă cu dreptate, 
  va dobândi fericirea;
  el nu va pieri niciodată cu totul,
  În schimb, răzvrătitul obraznic,
  care a strâns, împotriva dreptății,
  de-a valma, atâtea grămezi
  de comori ticăloase, 
  fără-ndoială, va fi nevoit
  să-și coboare pânza, cu vremea, 
  când va sta îngrozit
  lângă verga corăbiei ruptă. (p.172)

dincolo de acțiunea plină de personaje mitologice și de zei, eschil pune niște probleme. este, dincolo de poet, un filozof care aduce în mintea spectatorilor idei și probleme ce țin de viața oamenilor în genere și de cea de zi cu zi.