de pe urma unui om rămân şi cărţile şi filmele pe care le-a iubit

invaziile barbare (les invasion barbares, 2003)

imdb

un tânăr bogat află că tatăl său de departe mai are puţin de trăit. îi vine aproape şi se gândeşte să-i facă ultimele clipe fericite, indiferent cu ce costuri. ajută până la urmă şi la moarte. 

un film deci despre moarte, morală, ratare, dar mai ales iubire. într-o epocă de profundă barbarie. 

pe alocuri, un domn lăzărescu intelectual, afemeiat, cu un fiu bogat. nu e mult talent actoricesc, însă scenariu mie mi-a plăcut, măcar pentru acele bavardeli intelectuale. 

totuşi, deşi vorbesc despre cărţi şi filme până când mor, unii intelectuali se mai întreabă şi despre ce-au lăsat în urmă, ceea ce e ok. de văzut, dar nu neapărat.
 

mai jos un fragment de reţinut. 

contrar a ceea ce crede lumea, secolul 20 nu a fost chiar atât de sângeros.un milion de oameni au murit în războaie, la care se adaugă 10 milioane din timpul gulag-ului rusesc şi un milion pe câmpurile de luptă din China. asta înseamnă 13 - 13,5 de milioane de morţi.

nu este prea impresionant în comparaţie cu secolul 16, când spaniolii şi portughezii au reuşit, fără camere de gazare sau bombe, să facă să dispară 150 de milioane de indieni din america latină.

e muncă multă, 150 de milioane de persoane dintr-un foc. veţi spune că au avut susţinerea

bisericii, dar totuşi e muncă multă. între timp, în america de nord, olandezii, englezii, francezii şi americanii s-au simţit inspiraţi şi au decapitat încă 50 de milioane. în total 200 de milioane de morţi. cel mai mare masacru în istoria umanităţii.

asta s-a întâmplat aici, în jurul nostru. şi nici măcar un mic muzeu al holocaustului.

cum îmi plac tabloidele

© philip belger

phil berger a tabloidizat copertele câtorva clasice şi a primit şi un premiu pentru asta, student silver addy aaf greenville.
singurele tabloide care-mi plac.

choke by chuck

a doua după survivor. la 10 lei. copertă kitsh (după afişul filmului), da' mişto. 

personajul principal, victor mancini, face parte dintr-un cerc de obsedaţi sexual:

ai auzit-o pe-aia cu petrecerea surpriză aranjată pentru o casnică drăguţă, când toţi prietenii ei şi familia s-ar fi ascuns, cică, într-o cameră, iar când au năvălit peste ea ca să-i ureze "la mulţi ani", ar fi găsit-o întinsă pe canapea, în timp ce câinile casei îi lingea untul de arahide dintre picioare? (p.17)

sau indivizii care au alunecat la duş şi au căzut fix în sticla unuroasă cu şampon. care au fost atacaţi de unul sau mai mulţi necunoscuţi şi sodomizaţi cu lumânări, bâte de baseball, ouă fierte (!), lanterne sau şurubelniţe, care acum se cer extrase. (p.18)

şi, deşi a făcut medicina, victor mancini lucrează figurant într-un parc-muzeu împreună cu prietenul său cel mai bun, danny, labagiu convins:

prima oară când am făcut laba, am crezut că eu am inventat-o. m-am uitat la mâna mea năclăită şi mi-am zis: "o să mă-mbogăţesc din asta". (p.44)

dar staţi liniştitţi, cartea nu are numai astfel de poante murdare de sex, acestea doar o condimentează - uneori prea mult - însă am găsit un adevărat manifest burlesco-tragic împotriva civilizaţiei & culturii americane, faţă de care personajul principal profită în felul său, de pildă, lăsându-se salvat de necunoscuţi.

dar mie cel mai mult mi-a plăcut mama lui, curajoasă şi asocială în tinereţe, iar acum, la bătrâneţe, alzheimerizată într-un sanatoriu. câteva ziceri de-ale ei: 

generaţia mea şi toată miştocăreala noastră nu fac lumea mai bună. ne petrecem atât de mult timp judecând ceea ce au creat alţii, încât noi, la rândul nostru, n-am mai ajuns să creăm decât foarte, foarte puţin. (p.128) Iluminismul s-a sfârşit. astăzi trăim în plin Întunecism. (p.113)

putem trece prin viaţă lăsându-i pe alţii să ne spună cine suntem. dacă suntem sănătoşi sau nebuni. sfinţi sau dependenţi de sex. eroi sau victime. lăsând istoria să decidă cât de buni sau cât de răi suntem. 

lăsând trecutul să ne hotărască viitorul.

sau putem hotărî şi singuri.

şi poate că ţine de noi să inventăm ceva mai bun. (p. 323)

de ce aţi citi cartea?
pentru că generaţia nouă de scriitori îl pastişează la greu pe palahniuk, pentru că atitudinea sa über-burlescă şi sexualizată faţă de prezent e socotită über-cool.
dar mie survivor mi s-a părut mai mişto.

chuck palahniuk, sufocare (choke), editura polirom, iaşi, traducere de mihai chirilov,324 pagini
coperta de manuela oboroceanu 

alte impresii la ioana ristea, ionuca, gabriel şi adela chioveanu.

lecţia de bacalaureat

când mass media şi nu numai se dă de ceasul morţii vizavi de rezultatele de la bacalaureat - de parcă nu ştia toată lumea că în ultimii ani se copia în draci ca absolvenţii să se-nscrie lejer şi fără examen la universitate, unde urmau să-şi confirme nivelul scăzut în faţa profesorilor, majoritatea la fel de dezinteresaţi.

ei bine, în această turmă de loaze, ce reflectă întocmai imaginea părinţilor, se mai găsesc şi pepite - doi liceeni care au luat 10 din prima: alina crăciun şi răzvan stoica. ceea ce ne spun ei este un lucru pe care îl ştim şi noi, dar numai din teorie. anume că reţeta succesului constă în muncă mai multă şi îndelungată: rămânerea peste ore şi învăţatul pe parcurs. 

într-o românie în care hoţii "deştepţi" devin miliardari într-un an-doi, reţeta aceasta a succesului e perimată. doar nu cu toţii - inclusiv eu - învăţam pentru examene doar în sesiune?

aşadar, ar trebui să învăţăm şi de la liceeni. cei care merită, evident.

ultimul ozon

cred că şi dacă ar fi fost dictatoare, catherine deneuve ar fi fost delicioasă, aşa cum este în acest film ca mamă, gospodină, soţie, amantă, patroană, deputată...

continuarea poate fi citită pe blogul cinesseur, aici.