nicolae manolescu, „jurnalistul“ amator cu pică pe blogări

am fost notificat că în adevărul de weekend, nicolae manolescu scrie despre mine (cum desigur ghiciți, negativ).

de ce scrie despre dragoș c butuzea nicolae manolescu?

cred că ați ghicit despre ce e vorba. este despre premiul literar augustin frățilă, de 10 000 de euro, acordat de asociația casa de cultură pentru cel mai bun roman al anului 2011. în care domnul nicolae manolescu - șef al uniunii scriitorilor, șef al revistei românia literară, ambasador unesco, cel care odinioară făcea și desfăcea scriitori - nu face (vai!) parte. dacă o școală din provincie l-ar fi chemat să acorde un premiu literar de 100 de euro, nu știu dacă domnul manolescu s-ar fi repezit. deși, venerabilul spune:

în anii din urmă, nu puţine instituţii sau persoane particulare din afara ariei literare au dorit să acorde premii, dar, fără excepţie, ele au apelat la instituţii de profil, cum se spune, pentru a furniza jurii independente şi competente.  premiile nu se acordă, aşa zicând, în mod direct, ci prin intermediul unor oameni de meserie.

dar când este vorba despre 10 000 de euro, de ce nu este chemat? și, în locul lui, cine sunt chemați? trei alți critici și - stupoare! - 20 de blogări. așa că ia să le zică venerabilul câteva! raționamentul lui manolescu este următorul:  

premisa 1 (argumentul autorității argumentum ab auctoritate și ipostazierea):

(toate) premiile se acordă prin intermediul unor oameni de meserie. autoritatea premiului de aici decurge. 

premisa 2:

cei care acordă premiul (blogării) nu sunt „de meserie“, nu au expertiză pentru un premiu.

concluzie

premiul augustin frățilă nu are autoritate.

dar venerabilul nicolae manolescu nu se oprește aici. folosește același argument al autorității împotriva inițiatorului premiului. pentru bravul intelectual manolescu nu contează că inițiatorul premiului dorește să marketizeze un roman pentru ca acesta să ajungă la cât mai mult public (pentru că și publicul (prin blogări) votează); nu contează că un mecena s-a gândit să îi dea unui romancier român 10 000 de euro, în loc să-i spargă la cazino. nu, pentru venerabilul nicolae manolescu contează orgoliile proprii și frustrarea:

problema este că n-am auzit niciodată până acum de domnul de mezzo şi de asociaţia d-sale. o prezentare prealabilă ar fi fost necesară, între altele, şi pentru a cunoaşte sursa banilor.

există și trei critici literari, alex ștefănescu, dan c. mihăilescu, daniel cristea-enache, dar venerabilul nicolae manolescu trece repede amintindu-i, nu vrea să se certe cu „breasla“, cu cei „de meserie“. și atunci trece la blogări și întreabă:

cine îi alege pe „cei mai influenţi" 20 (presupunem că în materie de literatură)? cine le verifică priceperea?

venerabilul nu dă răspunsul, dar eu îi propun să-l pună pe aghiotantul domniei sale, președintele uniunii scriitorilor filiala bucurești, și el tot blogăr - dar cel mai bun blogăr dintre scriitori (că tot nu-i plac venerabilului superlativele), horia gârbea. dar probabil că e cam ocupat acum, de când e proaspăt vicepreședinte ICR, plătit cu bani de la stat. atunci poate de dan cristea, președintele juriului uniunii scriitorilor? despre cât de meseriași scriu ei despre literatură, aici și aici.

cum scrie despre dragoș c. butuzea nicolae manolescu?

lui nicolae manolescu îi trebuie și un exemplu. doar jurnalistul învață la școală că are nevoie și de „declarații“. așa că ce face venerabilul? nu intră pe vreun blog din cei 20, nu. el intră pe blogul lui un cristian (tânăr editor pasionat, romancier și colaborator vechi la observator cultural) - probabil cel care i-a și semnalat „cazul“. ia o propoziție din comentariul unui blogăr care face parte din juriu - al meu.  dragoș c butuzea. nu știu dacă a citit și comentariile injurioase de dedesubtul comentariului în care un cristian se bălăcărește cu dușmanii săi literari, de fapt, nu asta contează. contează citatul blogărului: 

o mică idee ne putem face citind o intervenţie a lui dragos c butuzea: „în afara celor care activează în ea, industria literară nu există pentru publicul cultivat, moştenite din vechiul regim, revistele literare au rămas instrumente prin care colaboratorii să poată lua nişte bani de la stat.“ am bolduit intenţionat inepţia bloggerului care, împreună cu alţi 19, va hotărî romanul premiat din cele cinci propuse de juriu...

în argumentare, nicolae manolescu comite două erori logice: 

- generalizarea pripită, secundum quid - dacă un blogăr greșește, înseamnă că toți blogării greșesc 

- sofismul - blogărul are opinii inepte despre industria literară și revistele literare, deci are opinii inepte despre literatură (doar sunt din aceeași familie de cuvinte).

revenind la opinia mea ineptă, probabil că nicolae manolescu are dovezi de la institutul național de statistică cum că cei care citesc revistele literare sunt milioane, (românia literară pe care domnia sa o conduce trăiește din fonduri proprii, abonamente și vânzări, fără stipendii) iar toate sondajele din rândul studenților, masteranzilor și doctoranzilor domniei sale, sau cele de la intrarea în cărturești au dovedit că toți cunosc industria literară românească. dar asta domnul manolescu nu trebuie decât să declare că o opinie e o inepție, și așa va rămâne. 

ce mai înseamnă manolescu pentru dragoș c. butuzea?

concluzia venerabilului fost critic literar, actual jurnalist, este că acest concurs este amator. conform dex, amator este cineva căruia îi place ceva, care are pasiune sau predilecție pentru ceva. comițând și eu un argumentum ad hominem, mi se pare mult mai onorabil să fii un blogăr ce scrie din pasiune, decât să fii „de meserie“ și să faci „jurnalism“ prost, ilogic, cu rea credință. amatoristic.

păcat pentru cineva pe care îl consideram până nu demult un reper intelectual. 

___________________________________________________________________