călătorie în sicilia cu lampedusa (1)

Monument comemorativ situat în parcul de pe Foro Italico din Palermo,
dedicat scriitorului Giuseppe Tomasi di Lampedusa.

Am plecat în Sicilia mai mult după lectura câtorva greci antici, care construiseră în antichitate o civilizație care la un moment dat a fost mai mare decât cea din Atena. Am luat în schimb cu mine Ghepardul al scriitorului sicilian cu speranța că voi înțelege mai bine mentalitatea nativilor de aici, așa cum m-a ajutat foarte mult Generalul armatei moarte când am fost la Tirana să-i cunosc mai bine pe albanezi. 

Am descoperit însă muuult mai multe. 

SIRACUZA

Unul din motivele vizitării Siciliei a fost Siracuza, unul dintre cele mai vechi și mai importante orașe din lumea antică, fondat în anul 733 î.Hr. de coloniști greci veniți din Corint. Lampedusa scrie în Ghepardul despre Sicilia: „această Americă a lumii antice“ (p. 114) și într-adevăr, Siracuza devenise pe atunci una dintre cele mai bogate, puternice și prospere cetăți din Sicilia și din întreg bazinul Mediteranei, rivalizând cu Atena și Roma. În secolul al V-lea și al IV-lea î.Hr., sub tiranii locali (cum ar fi Dionysios I), orașul și-a consolidat puterea militară și a construit fortificații impresionante. Aici s-a născut și matematicianul și inventatorul Arhimede, pe-aici a trecut de trei ori Platon, Pindar și Eschil au trăit pe lângă Hieron I. Și Sfântul Pavel a stat aici trei zile.

În Siracuza, punctul culminant este parcul arheologic Neapolis, unde piesa de rezistență este teatrul grec, construit din sculptarea pietrei. Putea găzdui 150 000 de spectatori.

M-a luat cu fiori pe șira spinării știind că Eschil, părintele tragediei grecești, a fost prezent acum 2500 de ani aici în public și pe scenă, că a pus în scenă premiera tragediei sale Femeile din Etna (scrisă special pentru a celebra fondarea unui nou oraș de către tiranul Hieron I) și a reluat piesa Perșii și că nu departe a și murit, că aici acum 2400 de ani au fost jucate ultimele mari piese ale lui Euripide.  

Urechea lui Dionysios este altă atracție a parcului arheologic: o peșteră uriașă de 23 de metri înălțime, sculptată în calcarul fostelor cariere de piatră antice din Siracuza. Numele i-a fost dat de pictorul Caravaggio în 1608, datorită formei de „S” a intrării care seamănă perfect cu un pavilion auditiv uman. Monumentul este faimos pentru acustica sa uluitoare, capabilă să amplifice de până la 16 ori chiar și cele mai fine șoapte din interior. Legenda spune că tiranul Dionysios I o folosea ca închisoare pentru a spiona de la înălțime - prin gaura care se vede în poza de mai jos - planurile secrete și confesiunile prizonierilor săi.

Parcul este uluitor, în el alternează urmele carierelor de unde se extrăgea piatra cu vegetația mediteraneană.

Nu departe este și un amfiteatru roman, construit în secolul I e.n., al treilea ca mărime după cel din Roma și cel din Verona. Este sculptat direct în stânca de calcar și era folosit pentru lupte de gladiatori, vânători de aninamale sălbatice și execuții publice. 

Statuia lui Arhimede

Interesant este IZVORUL ARETUSEI, o ciudățenie hidrogeologică: o oază naturală cu apă dulce care curge direct dintr-o peșteră de calcar aflată la marginea mării Ioniene, fiind astăzi decorată cu tufe verzi de papirus sălbatic (unul dintre puținele locuri din Europa unde acesta crește spontan) și populată de rațe. 

Legenda spune că nimfa Aretusa, vrând să-și apere puritatea, fuge îngrozită de zeul-râu Alfeu, care se îndrăgostise de ea în timp ce se scălda. Hăituită până la epuizare, ea strigă către zeița ei ocrotitoare: „Sînt pierdută. Dă ajutor, Diana...“, fiind ascunsă pe loc într-un nor des. Speriată de moarte, nimfa se topește într-o sudoare rece și mărturisește: „Mai repede ca de cînd am început să povestesc m-am schimbat în izvor“. Pentru a o salva, „Deliana a desfăcut pămîntul și, cufundîndu-mă prin hrube întunecoase, am mers pînă în Ortygia“, adică în Siracuza modernă. Totuși, Alfeu își lasă chipul de om și „a revenit la cel de rîu ca să se unească cu mine“, explicând astfel întâlnirea lor eternă (Ovidiu, Metamorfoze, Cartea a V-a, p. 168, trad. David Popescu).

Partea modernă a orașului, Ortigia, este mult mai barocă. Iată domul:

TAORMINA

Este o perlă siciliană suspendată pe stânci, faimoasă pentru spectaculoasa dintre munte, istorie și marea Ionică. Este al doilea ca mărime după cel din Siracuza. Zidul din spatele scenei a suferit prăbușir parțiale creând o fereastră naturală magnifică. În spatele scenei se văd marea și conul fumegând al Etnei. 

A fost contruit de greci în secolul III a.C., dar a fost complet reconstruit și extins de romani în sec. II. d.C. Evident, romanii îl foloseau mai mult pentru gladiatori și spectacole cu animale sălbatice.  

PALERMO

În Palermo, Muzeul de argeologie Antonio Salinas adăpostește unul dintre cele mai spectaculoase artefacte grecești, punice și feniciene. Găzduit într-o superbă mănăstire din secolul al XVII-lea, are ca piese de rezistență - după mine - Metopele (plăci dreptunghiulare, cu reliefuri) din Selinunte. 

Metopele timpurii de la Templul Y, sculptate în jurul anilor 580–570 î.Hr., reprezintă cea mai veche și primitivă fază artistică din Selinunte. În stânga este înfățișat un Sfinx înaripat cu rol de protector al templului, executat într-un stil geometric rigid, cu chipul cioplit plat. Placa din dreapta ilustrează Răpirea Europei de către Zeus transformat în taur, navigând pe o mare sugerată discret prin pești și valuri stilizate. 

Friza arhaică a Templului C ne arată alternanța clasică dintre triglife și reliefuri dinamice, precum Cvadriga lui Apollo sau Herakles cu Cercopii. În centrul acesteia, relieful cu Perseu și Meduza  exemplifică perfect stilul timpuriu prin frontalitatea rigidă și zâmbetul grotesc al personajelor. 

 În centrul acesteia, relieful cu Perseu și Meduza  exemplifică perfect stilul timpuriu prin frontalitatea rigidă și zâmbetul grotesc al personajelor. 

O sută de ani mai târziu, reprezentarea Nunții Sacre dintre Zeus și Hera de la Templul E marchează trecerea spectaculoasă spre clasicism. Această ultimă piesă impresionează prin anatomia fluidă și tehnica unică de a încrusta marmură albă de Paros pentru a reda delicatețea pielii feminine. 

Unele guri de scurgere ale templului - dub formă de lei - s-au păstrat în culorile originale, roșu, albastru și ocru.

iată reconstituirile templelor:

Contemporani cu grecii, în Sicilia au fost fenicienii iar muzeul pătrează 2 sarcofage antropomorfe de la Cannita (secolul al V-lea î.Hr.). Realizate din marmură, capacele lor redau siluetele stilizate ale defuncților, trăsăturile feței și coafurile trădând o puternică influență artistică elenă. Descoperirea lor chiar lângă Palermo atestă o fuziune culturală remarcabilă, demonstrând că, în ciuda rivalităților politice, aristocrația punică adopta cu entuziasm estetica și meșterii greci ai epocii.

Despre alte epoci mai apropiate de noi, într-un post viitor.