acum, când la începutul lui 2011, vestea unirii pnl cu pc mi-a provocat noi stări de vomă, simţindu-mă realmente la fundul societăţii civile româneşti, iată că o carte albastră mi-a pus sub ochi un model de urmat, pe autorul eu care-a venit să-mi ofere Speranţa. un jurnalist din generaţia mea. un jurnalist din online, care scrie pe hotnews.ro, sait pe care-l mai citesc, dar în care nu-l aflasem încă. iată ce spune dan tăpălagă:
intrată în nato şi ue, în românia se respiră mai suportabil. pucioasa mineriadelor s-a stins demult, iar morţii întinşi pe caldarâm acum 20 de ani au intrat în poveste. trăim totuşi în libertate, cea mai dulce mireasmă din pachetul cu visuri, iar în libertate orice lume poate deveni, cândva, posibilă. (p.220)
gândirea liberă, critică, expertiza autentică şi coerenţa argumentaţiei au plecat de la televizor. s-au refugiat pe bloguri, forumuri şi în postări. adevărata societate civilă s-a mutat pe net. (p.144)
ce e cu cartea asta?
este de fapt o colecţie a articolelor publicate/postate pe saitul hotnews.ro de-a lungul a 3 ani, multe dintre ele din anul ce tocmai a trecut. nemaifiind conectat de 4 ani la teve, n-am putut decât să-l cred pe autor cînd spune că mineriadele din 90 au continuat pe sticlă sub conducerea celor 3 moguli mediatici - voiculescu, vântu şi patriciu - cu unicul scop de a înlătura regimul băsescu care le ameninţă penal libertatea. prin argumentele pe care le aduce, conluzionăm că ceea ce a trebuit să fie câinele de pază al democraţiei - presa - este de fapt cel mai mare duşman.
după mine, cireaşa de pe tort a cărţii este descrierea mecanismului mafiot al justiţiei româneşti, statul-reţea, aservit şobolăneşte clasei politice incompetente şi patibulare. articolele sunt aici şi aici, iar - ceea ce mi se pare cu adevărat revoluţionar pentru presa noastră - aici sunt şi câteva soluţii:
- protestul magistraţilor integri
- un nou csm
- trecerea poziţie judiciare de la poliţie la parchet
- scurtarea duratei proceselor
- publicarea soluţiilor pe internet (ceea ce s-a început)
- reformarea modului de recrutare la curtea supremă
- consolidarea şi apărarea rolului dna
- reformarea serviciilor secrete.
interesant mi s-a părut primul articol din carte, romania: modernizare forţată sau stat nefuncţional? - poate fi citit aici - un rechizitoriu dureros al culturii (ne)democraţiei la români, nicidecum furibund ca la cioran, ci unul dureros-lucid:
românii, născuţi cu un handicap istoric şi geografic, au învăţat, ca şi moldovenii, bulgarii sau grecii, să mimeze la pefecţie valorile occidentului şi regulile capitalismului. o fac dintr-un fel de fudulie balcanică, din mândria specifică ţărilor periferice. sunt naţiile de barbari moderni camuflaţi într-un decor capitalist, cu multinaţionale şi alte ecosisteme care întreţin iluzia progresului.
românii, bulgarii sau grecii conduc mercedes, bmw sau audi, îşi fac cumpărăturile la carrefour, metro, si mall-uri, dar tot barbari au rămas în raport cu civilizaţia apuseană. în jurul acestor aparente insule de capitalism occidental, altfel adaptat rapid la spaţiul levantin, înoată rechinii capitalismului autohton. (p. 14)
alte sintagme:
- dacă îi dezbraci de băsescu, dacă le scoţi numele lui din vocabular, politicienilor români nu le rămâne nimic. (p.208)
- badea şi ciutacu scuipă în capul poporului muncitor că doarme în papuci în loc să facă revoluţie, mineriade, lovituri de stat ca să răstoarne dictatura băsesciană. (p.27)
- badea şi ciutacu scuipă în capul poporului muncitor că doarme în papuci în loc să facă revoluţie, mineriade, lovituri de stat ca să răstoarne dictatura băsesciană. (p.27)
- în străfundul inimii lor, cei mai mulţi gazetari, intelectuali şi politicieni ai româniei europene au rămas, într-un fel, mineri. (p.28)
- pdl, la fel ca pnl sau psd, este captiv reţelelor financiare construite în timp şi nu mai poate oferi soluţii administrative rezonabile. (p72)
- opoziţia din românia a renunţat la construcţie. distruge şi blochează orice tentativă de reformă, desfiinţează, în numele unui populism radical, tot ce propune guvernul boc şi traian băsescu, legimit sau nu. în vreumuri de criză, acţiunea iraţională a opoziţiei egalează incompetenţele guvernului boc. (p.76)
- iliescu are prin preajmă nostradamuşii lui, cel puţin doi: pe lorin fortuna, profetul şerpilienilor şi balaurienilor, şi pe gelu voican voiculescu, fascinat de ezoterism şi de aspectele iniţiatice ale societăţilor secrete. oameni mai vechi din psd ăşi amintesc că iliescu a avut consilieri la cotroceni cu sarcina de a-l proteja energetic. (p.59)
- opoziţia din românia a renunţat la construcţie. distruge şi blochează orice tentativă de reformă, desfiinţează, în numele unui populism radical, tot ce propune guvernul boc şi traian băsescu, legimit sau nu. în vreumuri de criză, acţiunea iraţională a opoziţiei egalează incompetenţele guvernului boc. (p.76)
- iliescu are prin preajmă nostradamuşii lui, cel puţin doi: pe lorin fortuna, profetul şerpilienilor şi balaurienilor, şi pe gelu voican voiculescu, fascinat de ezoterism şi de aspectele iniţiatice ale societăţilor secrete. oameni mai vechi din psd ăşi amintesc că iliescu a avut consilieri la cotroceni cu sarcina de a-l proteja energetic. (p.59)
- natura are oroare de vid. când [intelectualii integri] tac, alţii vorbesc în locul lor. locul lăsat gol de ei se umple imediat de falşi intelectuali, cu false repere, cu falsuri în general. spre deosebire de intelectualii autentici, impostorii nu obosesc niciodată. ticăloşia e mereu vigilentă, mereu prezentă şi disponibilă. (p.39)
sunt sigur, clienţii televiziunilor şi a oligarhilor vor spune despre dan tăpălagă că e omul lui băsescu, al monicăi macovei (căreia i-a fost purtător de cuvânt), însă eu voi şti că, indiferent că de opţiunile sale politice, un om care se pune în slujba valorilor şi a principiilor va reprezenta pentru mine un model în care voi crede cu tărie. o dovadă că sunt singur, deşi ei sunt legiune.
poate că există o românie semnificativă plutind într-o continuă aşteptare, vie şi onestă. cine va clădi pe osul sănătos al naţiunii? pe cei de bună-credinţă, meseriaşii oneşti - marea tăcută -, pe ei cine-i va reprezenta? cine-i va scoate pe i la suprafaţă? când şi cum va ajunge vocea lor să facă, totuşi, masă critică? (p.70)
dan tăpălagă, bulversarea valorilor, scrieri dintr-un timp buimac, editura humanitas & hotnews.ro, bucureşti, 2010, 234 paginibooktrailerul cărţii aici.



