fericirea pe care mi-o visez: tot timpul din lume.
alex. leo şerban
după moarte Timpul se retrage din corp şi amintirile - atât de indiferente, atât de palide - sunt şterse din cel care nu mai este şi vor fi curând şi din cel pe care îl torturează, şi în care, în cele din urmă, vor pieri, când dorinţa unui trup nu le va mai întreţine.
proust, timpul regăsit.
- un mod hermeneutic deschis de a face critică de film
- un stil proto-blogăristic de a face jurnalism
- un mod elegant, pedant şi poliperspectiv de a trăi cultura: literatură, cinema, fotografie, pictură, blog
ce m-a învăţat?
- să "trăiesc" emoţional cultura
- că auto-antagonismul poate fi creator
- că o nişă e mai cool decât o catedrală
voi fi mereu onorat că modestul meu blog va păstra arhivate câteva fărâme din spiritul lui a.l.ş.
iar ca omagiu, melodia pe care şi-o dorea la înmormântare, alături de prieteni cu micsandre sălbatice şi poze cu marilyn:
foto de aici.


