3 aprilie 2012

sexul și trăsura

copiez mai jos scena faimoasă a sexului din trăsură între doamna Bovary și amantul ei, léon dupuis, străbătând străzile din rouen și din afara lui. 

Se întoarse; și atunci, fără pătinire sau vreo direcție, [trăsura] vagabondă la-ntâmplare. Putu fi văzută la Saint-Pol, la Lescure, la Mont Gargan, la Rouge-Mare, în piața Gaillard-bois; pe strada Maladrerie, pe strada Dinanderie, în față la Saint-Romain, Saint-Vivien, Saint-Maclou, Saint-Nicaise, — în fața Vămii, — la Basse Vieille-Tour, la Trois-Pipes și la Cimitirul Monumental. Din când în cînd, birjarul de pe capră arunca priviri disperate înspre cârciumi. Nu înțelegea ce furie a locomoției îi împingea pe oamenii ăștia să nu mai vrea să se oprească. Mai făcea câte-o-ncercare, dar imediat auzea în spatele lui exclamații furioase. Atunci dădea bice mai tare celor două mârțoage toate o sudoare, dar fără să ia aminte la hârtoape, agățând ici-colo cu roțile, fără să-i pese, demoralizat, și aproape plângând de sete, de oboseală și de tristețe.

Și în port, în mijlocul camioanelor și a butoaielor, și pe străzi, la colțul bornelor, burghezii căscau ochii mari, uimiți în fața acestui lucru atât de extraordinar în provincie, o trăsură cu storuri trase, care apărea așa în mod continuu, mai închisă ca un mormânt și clătinată ca o corabie.

O dată, în miezul zilei, în plin câmp, când soarele își arunca cel mai tare razele contra vechilor lămpi argintii, o mână goală ieși de sub perdeluțele de pânză galbenă și aruncă cu ferfenițe de hârtie, care se împrăștiau în vânt și se-abăteau departe ca niște fluturi albi, pe un câmp de trifoi roșu în floare.

Apoi, pe la șase, trăsura se opri pe o străduță din cartierul Beauvoisine și din ea coborî o femeie care mergea cu voalul lăsat, fără să întoarcă capul.*
(traducerea mea)

mi se pare o scenă plină de ironie fină.
în prima parte avem perspectiva birjarului, participant '"activ" la scenă. neobișnuit cu un așa itinerar absurd, el se vede implicat într-o furie a locomoției, acolo unde era o furie a sexului. cine mai văzuse la rouen o partidă de sex într-o trăsură?  a se remarca indiciul "mârțoagelor tot o sudoare".

în a doua parte avem perspectiva trecătorilor burghezi, care văd cum o trăsură se tot învârte în mod ciudat în cerc, fără motiv. printre ei, se află poate și flaubert însuși, care vine să pună punctul pe i: o fi partida de sex ascunsă ca un mormânt - sexul burghez e trist ca un mormânt, plin de prejudecăți și meschinărie - , dar ea duce departe, ca o corabie; ea poate duce și la rău de mare, prin hâțânarea trupurilor.

apoi mersul "rușinos" al emmei, după partida cu tânărul léon, înseamnă revenirea personajului la sumbra viață burgheză, la viața de familie, rolul ei de femeie respectabilă, anonimă. ea nu întoarce capul - semn sau al regretului, sau al nostalgiei -, merge înainte. voalul acoperă - doar parțial - ceea ce s-ar putea vedea: o față luminată de  amor? una satisfăcută de sex? una obosită de efort? una întristată de întoarcere?

o imagine minunată, a ferfenițelor de hârtie (déchirures de papier) aruncate pe câmp, în trifoiul roșu - de ce roșu? - îmi este totuși ascunsă. deși a constituit un element al procesului de ultraj, iar unii exegeți amintesc simetria cu fluturii negri din scena căsătoriei emmei, când aceasta aruncă buchetul. să reprezinte imaginea seminţei ţâşnite în carnea roşie? sau o avea alt rost?
___________________________________________
*Elle revint; et alors, sans parti pris ni direction, au hasard, elle vagabonda. On la vit à Saint-Pol, à Lescure, au mont Gargan, à la Rouge-Mare, et place du Gaillard-bois; rue Maladrerie, rue Dinanderie, devant Saint-Romain, Saint-Vivien, Saint-Maclou, Saint-Nicaise, — devant la Douane, — à la basse Vieille-Tour, aux Trois-Pipes et au Cimetière Monumental. De temps à autre, le cocher sur son siège jetait aux cabarets des regards désespérés. Il ne comprenait pas quelle fureur de la locomotion poussait ces individus à ne vouloir point s'arrêter. Il essayait quelquefois, et aussitôt il entendait derrière lui partir des exclamations de colère. Alors il cinglait de plus belle ses deux rosses tout en sueur, mais sans prendre garde aux cahots, accrochant par-ci par- là, ne s'en souciant, démoralisé, et presque pleurant de soif, de fatigue et de tristesse. 

Et sur le port, au milieu des camions et des barriques, et dans les rues, au coin des bornes, les bourgeois ouvraient de grands yeux ébahis devant cette chose si extraordinaire en province, une voiture à stores tendus, et qui apparaissait ainsi continuellement, plus close qu'un tombeau et ballottée comme un navire.

Une fois, au milieu du jour, en pleine campagne, au moment où le soleil dardait le plus fort contre les vieilles lanternes argentées, une main nue passa sous les petits rideaux de toile jaune et jeta des déchirures de papier, qui se dispersèrent au vent et s'abattirent plus loin, comme des papillons blancs, sur un champ de trèfles rouges tout en fleur. 

Puis, vers six heures, la voiture s'arrêta dans une ruelle du quartier Beauvoisine, et une femme en descendit qui marchait le voile baissé, sans détourner la tête. 

2 aprilie 2012

prigoana plăcerilor de michel onfray

michel onfray 
prigoana plăcerilor 
(le souci des plaisirs)
 editura humanitas, bucurești, 2012
 traducere de emanoil marcu
 226 de pagini broșate
 coperta de angela rotaru
este cea dintâi carte a acestui filozof francez, autor de bestselleruri pentru filozofi diletanți. pe la noi au fost publicate destule, pe la nemira, polirom și humanitas.

prezenta carte se ocupă de sexualitatea umană, în istoria ei antropologică, mai ales în lumina (sau umbra?) civilizației noastre creștine, în opoziție cu cea asiatică. mai precis, se ocupă de oprimarea liberei sexualități, în opoziție cu ''arta" indiană. bun cunoscător al lui freud (nu știu dacă și admirator), onfray pornește în expediția sa intelectuală la origini, pentru a descoperi etiologia nevrozei sexuale contemporane (teza).

într-un stil eclectic, de scurt tratat, istorie a ideilor, eseu și aforism, filozoful francez ne ia de la vechiul testament ebraic la secta lui isus omul, de la sfinții părinți la sistemul bisericesc actual, chiar și cel pseudo-seculatizat și caută să ne convingă că ceea ce gândim despre sex nu (mai) e cușer pentru persoana noastră. de aceea, inspirându-se din modul de a iubi indian, faimoasa kama sutra, onfray propune un eros solar - o subiectivitate libidinală. să nu catalogăm, fenomenologizăm sau încadrăm sexualitatea, ci să o descoperim fiecare, în funcție de nevoile individuale.

inventarea unei senzualități, fabricarea unei voluptăți, confecționarea unei plăceri, crearea unei bucurii nu țin de un proiect comunitar sau global, colectiv sau general, religios sau politic, ci de voința proprie a fiecărui individ. (p.226)

pe tot parcursul cărții, n-am putut să nu-i dau dreptate, chiar dacă uneori argumentația a stat, în văzul autorului, să fie violată de sentențiozități, retorisme și ironii gratuite. nu m-a deranjat desigur ateismul autorului, însă "prigoana" pe care autorul înusuși o face pare manifest comunistoid. totuși, apostolul pavel e mai mult decât defulare a propriei impotențe, sfântul augustin mai mult decât o relație "complicată" cu mama sa, cântarea cântărilor mai mult decât niște metafore puerile ale celor doi parteneri. asemenea reducționisme prea-corecte politic deranjează buna credință a cititorului și te fac să te gândești foarte ușor la manipulare.

de două mii de ani trăim într-o civilizație clădită pe ficțiunea existenței istorice a lui isus. această legendă se dezvoltă sub formă de nevroză prin demersul sfântului pavel, care încearcă să-și extindă patologia la scara lumii întregi prin zelul unor fanatici persecutați, devenind ei înșiși persecutori datorită lui constantin, suveran impotrant și om rău, convertit foarte oportun la delirul adepților lui chrestos cu unicul scop de a reface unitatea pierdută a unui imperiu muribund. acest cadavru imperial, resuscitat prin noul dispozitiv istoric, devine un imperiu nou sub numele de europa. (p.40)

 coperta ediției franceze


totuși, mai trebuie remarcate câteva incursiuni în filozofia lui bataille, ale templului indian de la khajurāho, și prezentările rezumative din kama sutra.

am învățat câteva lucruri:
- nu știam că la al cincilea conciliu de la constantinopol (869-870), e respinsă trihotomia suflet-spirit-corp, optându-se pentru dihotomia corp-suflet. (p.73)
- de abia sfântul augustin atribuie păcatului originar un caracter sexual, în cetatea lui dumnezeu. (p.78)
- marchizul de sade a fost în realitate (și) un delincvent - răpiri, otrăviri, sechestrări, amenințări cu moartea, violențe, lovituri și răniri etc. (p.112)
- montaigne: există mai mari diferențe între un om și alt om, decât între un animal și un om. (p.171)

o traducere ca de obicei, foarte bună, cu care ne-a obișnuit emanoil marcu, aka soirs.



nu vi se pare că onfray seamănă cu meryl streep? lol.

o altă impresie despre carte a apărut la vincuslusorum.

30 martie 2012

travaliu pentru carte

am avut norocul să particip la nașterea unei cărți - de la prima variantă până la încasarea banilor din librărie. e o experiență unică. iată o etapă a drumului în lume - tiparul.

   

27 martie 2012

Oops, they did it again! Sau cum a fost la o încă lansare cam plicticoasă.

Cum a fost la lansarea romanului Purificare, de Sofi Oksanen, eveniment găzduit de librăria Cărtureşti - Verona, marţi, 27 martie, începând cu ora 18, şi privit prin ochii a doi participanţi.

Constantin Piștea – participant la lansare 
Am aşteptat-o pe Sofi Oksanen vreo 10 minute peste ora anunţată, întârziere pusă pe seama traficului de Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecţiei Biblioteca Polirom, în cadrul căreia a apărut romanul Purificare. Totuşi, aşteptarea n-a fost chinuitoare. Am avut parte de scaune şi de un aer plăcut, cu iz de ceai şi fără nicio urmă de fum de ţigară, cum, din păcate, se întâmplă la evenimente asemănătoare de la Clubul Ţăranului. Din fericire, Cărtureştiul s-a onorat şi onorat-o pe Sofi Oksanen cu o atmosferă plăcută. Pe pereţi, fotografii cu orhidee, pe mesele vorbitorilor, ceşcuţe pentru cafea şi ceai.

Bogdan Stănescu a amintit de Nabokov. Citez din memorie: un bun romancier e un conglomerat fericit dintre un povestitor, un învăţător şi un vrăjitor. Oksanen se încadrează în descrierea lui Nabokov, şi-a exprimat părerea Bogdan-Alexandru Stănescu.

Apoi, a vorbit Excelenţa Sa, Ulla Väistö, ambasadoarea Finlandei în România, despre pasiunea cu care a citit romanul, în timpul unei curse aeriene de la Mexico City la Haiti (parcă), locuri care îi reveneau ca responsabilitate diplomatică prin anul 2009. Apoi, Bogdan-Alexandru Stănescu i-a poftit la cuvânt pe trei invitaţi, care să acopere elementele din menţiunea-Nabokov.

Simona Sora a vorbit din punctul de vedere al criticului literar (acoperind, fireşte, povestitorul). Am reţinut faptul că a identificat „centrul secret” al romanului (o sintagmă propusă de Orhan Pamuk) în conglomeratul ură-vinovăţie-ruşine şi a fost de acord cu doamna ambasador, care spusese că lectura cărţii este supusă inevitabil unui filtru personal. Simona Sora a mai vorbit despre magia cuvintelor, fapt care ducea către cea de-a treia calitate a unui romancier. Numai că următorul vorbitor a fost Ioan Stanomir, publicist şi politolog, care a acoperit „învăţătorul” şi a pus romanul finlandezei în contextul istoric şi a relaţionat evenimentele din Estonia comunistă cu cele din România şi estul Europei. Mi-a plăcut discursul lui Stanomir, cursiv, concret, aplicat, pasionat. După care, a venit rândul magiei, rândul „vrăjitorului”, jucat de actriţa Coca Bloos. Precum antevorbitorii, doamna Bloos s-a declarat onorată de posibilitatea de a lectura public din romanul acesta, care i-a plăcut foarte mult, şi a spus că, dacă ar fi după domnia sa, ar citi tot romanul. Am crezut că glumeşte, ca toţi cei de faţă, desigur. Cartea sa era înţepată de cel puţin zece semne, dar n-am crezut că se gândeşte să citească tot ce-şi însemnase. Şi, dacă am uitat să menţionez că discursurile celorlalţi duraseră, în total, 20-25 de minute, ei bine, după cel puţin acelaşi interval, doamna Bloos nu terminase lectura, deşi citea prost (pentru unul care avea lectura făcută, dar şi pentru unul care nu o avea, intonaţia era total anapoda, de parcă atunci ar fi citit prima dată textul), deşi audienţa dădea semne clare de plictis (înainte să părăsesc jenat sala, am prins comentariile în consecinţă ale celor care erau în jurul meu), deşi Bogdan-Alexandru Stănescu schimba ocheade cu Oana Boca (PR-ul Polirom) căutând, parcă, soluţia ieşirii din situaţie.

Ce mi-am dorit să fac şi nu am reuşit? Să o aud vorbind pe autoare, care mi s-a părut simpatică datorită coafurii (ciudăţică şi roşie ca-n poze) şi să o rog să-mi semneze exemplarul pe care-l terminasem de citit cu o seară înainte. Chiar dacă am plecat fără să-mi îndeplinesc cele două obiective, am fost mulţumit că am văzut în carne şi oase persoana care a scris o carte atât de bună.

Dragoș C. Butuzea – participant la aceeași lansare
Eu am ajuns cu întârziere – m-așteptam ca evenimentul să întârzie, ca de obicei la români. Am ajuns așadar la 45 de minute după, gândindu-mă că până vorbesc invitații, eu ajung direct la fix, fie s-o ascult pe autoare citind în finlandeză, fie răspunzând la întrebările invitaților, poate chiar ale publicului.

Deci m-am dus s-o ascult pe Sofi Oksanen și am dat de Coca Bloos, care citea din roman ca pe scenă. Eu, cum citisem romanul, nu regăseam nimic din lectura actriței, care suspina și se îndârjea tragic – pesemne nimeni nu-i spusese că genul epic e altceva decât genul dramatic. Când n-am mai rezistat, am plecat prin Cărturești să mai răsfoiesc ceva. Iar când am auzit aplauzele, m-am repezit să prind motivul pentru care venisem – Autoarea. Dar hopa! Evenimentul gata! Nu tu întrebări, nu tu lectură finlandeză (cum se obișnuiește, bunăoară, la FILB).

Puteți s-o-ntrebați orice pe Sofi Oksanen în particular, rostește unul din organizatori, Bogdan Stănescu, chemându-ne la autografe. A vorbit ieri mai mult de două ore la un alt eveniment, se scuză el. Păi dacă era obosită, de ce-l mai organizaseră și pe ăsta? Oare să-i ascultăm pe excelențele sale ambasadorii, pe onorabilii criticii literari, pe domnii experți în totalitarism, pe maeștrii actori? Sau să facă presa niște poze de grup?

Se anunțase Lansare Publică de Carte, mediul era de-așa natură ca să se bucure toată lumea de Autor. Altfel, ca admirator, îi puteam scrie foarte bine autoarei pe e-mail, cum am mai făcut cu alții. În fine, am luat un autograf și am plecat. Cu întrebarea de ce oare mă încăpățânez să mai particip la lansări? Căci nu sunt făcute deloc pentru de-alde mine.

café de flore

imdb

în zilele de azi când, atât în ceruri, cât și sub pământ, toate au devenit nepăsătoare față de soarta fiilor omului și nici o voce nu le mai vorbește de nicăieri și nu mai răspunde dorințelor lor – cum spunea nikolai leskov – iată un regizor care-și propune, cu instrumente cinematografice, să aducă înaltul cerului în soarta omului contemporan.

un film care cu siguranță, oferă o viziune – chiar dacă nu nouă – despre viață. mai precis, despre dragoste. chit că e cea de mamă, cea de iubit(ă); chit că e cea de azi sau cea de ieri; cea de aici sau cea de aiurea. un film care este de asemenea, o provocare. multe simboluri vizuale și auditive, multe legături intempestive între scene – se pare că în epoca vitezei filmele trebuie să se deruleze altfel.

antoine este un DG, are bani, vilă cu piscină, nevastă frumoasă și copii frumoși. călătorește prin lume să țină concerte. însă dincolo de viața prosperă, apare ceva subconștient, care-i dă semne. o fostă nevastă somnambulă și cu însușiri de medium, primește și ea semne și le caută interpretarea. o descoperă astfel (odată cu noi) pe vanessa paradis, o mamă ce are să crească un fiu cu sindrom down. ea își iubește atât de mult copilul, că devine dependent de el. totul se-nlănțuiește și cer(c)ul se închide perfect, la final.

ceea ce este impresionant este că, dincolo de imagini și sunete, descoperim, dacă suntem atenți, subtilul. fără efecte spectaculoase. doar ceva vise, somnambulisme și niscaiva viziuni.
o minunat de îndemânatică punere în scenă, cu mijloace cinematografice, a unei povești de viață – una manifestă și una ascunsă. destul de rar ca un film să reveleze direct o experiență reîncarnatorie.




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...