caricatură de sezon

@dragos c butuzea

conformistul de bernardo bertolucci

un regal vizual

imdb

dincolo de amănunte intelectuale - că este după un roman de-al lui alberto moravia, că adresa victimei din film (profesorul de filozofie) este adresa reală a lui godard (gurul lui bertolucci)

dincolo de poezelele din hadrian  - animula vagula, blandula, hospes comesque corporis (inimioară hoinară, blânduţă, oaspete corpului şi prietenă) sau din d'annunzio, la pioggia nel pineto - ascolta. piove / dalle nuvole sparse. / piove su le tamerici / salmastre ed arse... 

dincolo că a intrat în istoria cinemaului, măcar prin afirmațiile lui coppola, scorsese sau spielberg cum că a reprezentat prima lor influență modernă, 

filmul este o capodoperă a limbajului cinematografic.

1938, italia lui mussolini. tânărul marcello clerici (jucat admirabil de jean-louis trintignant) alege conformismul politic, social și sexual (deși i se dă șansa să aleagă). astfel, pleacă cu nevasta-i burgheză la paris, să-l împuște pe fostul său profesor de filozofie, acum exilat. 

pe mine personal, subiectul (mai ales cel politic) nu m-a atras, deși îl ajută pe autor să-și expună viziunea și personajele. și nici insertul episodului subconștient homosexual ca explicație a fascismului lui clerici. nici episodul oedipian de la spitalul de nebuni nu m-a atras - deși tatăl fluturându-și mânecile negre pe fondul alb e o scenă memorabilă.

însă povestea ca atare, viața sa de lumini și umbre - vezi episodul peșterii platoniciene - de glasuri și tăceri, de intenții și lașități, de voyeurisme și implicări este desfășurată exemplar. decorurile somptuoase copleșesc, sexualitatea feminină a celor două femei (dominique sanda și stefania sandrelli) excită, iar toată Naturalețea cu care bertolucci creează cinema, în fiecare scenă, impresionează.

să luăm de pildă scena în care, din mașină, clerici trăiește doar cu ochii, privind laș, ascuns între pălărie și guler, la iubita sa care e urmărită, afară, de moarte. cum se ascunde el de după geamul mașinii, de viața din afară care poate însemna moarte. deși e pus să omoare, nici măcar asta nu-i reușește, el doar privește - cu ochi spăimoși, ce-i drept - la viața din juru-i. și noi, de câte ori facem asta?

scena spiralei umane

 

 

filmul poate fi văzut online aici

aștept ultimul bertolucci - eu și tu

nu știu dacă este mai bun decât luna, dar dacă este după un roman (io e te de niccolò ammaniti - autorul lui nu mi-e frică, e un film ce merită văzut (chiar dacă se petrece într-un subsol). să aștepăm deci!

un interviu cu bertolucci despre film aici.

necrofilul de gabrielle wittkop

twitterezumat: 

poţi găsi cadavrele sexy.

gabrielle wittkop 

necrofilul

 (le nécrophile)

 editura trei, bucurești, 2007

 traducere de doru mareș

 136 de pagini broșate

 coperta de faber studio

nu pot vedea pe stradă o femeie chipeșă ori vreun bărbat agreabil fără a nu-mi dori imediat să fie morți. (p.45) așa începe un capitol din romanul gabriellei wittkop, necrofilul.

dar nu este vorba despre un criminal, ci doar de un parizian, anticar, ce caută prin cimitire cadavre proaspete, pe care le duce acasă, cu chevroletul, ca să se împreuneze cu ele. chit că sunt femei, bărbați, tineri, bătrâni sau copii, cadavrele sunt doar niște marionete moi ce se zbat după mișcările fornicării patologice. dar adevărate.

serbarea anului nou într-o companie de bună calitate: o portăreasă din strada vaugirard moartă de embolie. bătrânica asta cu siguranță nu este vreo frumusețe, însă este extrem de plăcută, ușor de transportat, suplă și silențioasă, agreabilă, în pofida ochilor căzuți în adâncul capului, ca aceia ai unei păpuși. îi scoseseră placa dentară, ceea ce îi cam scofâlcise obrajii, dar, când am dezbrăcat-o de cămașa aceea groaznică de nailon, m-a surpins cu doi sâni tinerești, tari, mătăsoși, absolut intacți. cadoul ei de revelion pentru mine. (p.40)

de ce gabriella wittkop te face să mergi mai departe? pentru că, spre deosebire de jocul ironic al marchizului de sade, romanul e unul psihologic (conține jurnalul psihopatului lucien), psihologie care te face să "simpatizezi" cu el, să vezi lumea prin ochii săi "bolnavi". începi să tremuri odată cu aventurile sale morbide prin cimitir, odată cu desele sale escapade pe pont de sèvres, unde scapă de cadavre, odată cu călătoriile sale italiene la napoli, poarta hadesului. 

orașul napoli a mai fost descris în două romane pielea și gomora.

ba chiar să te și îndrăgostești, odată cu el, de suzanne (evident, o tânără tot moartă):

pielea suzannei, Crinul meu cel frumos, începea să pară de marmură din cauza petelor violacee. am pus și mai mulți saci cu gheață. aș fi vrut s-o păatrez pe suzanne pentru totdeauna. și am păstrat-o aproape două săptămâni, dormind pe apucate, hrănindu-mă numai cu ceea ce găseam prin frigider, uneori bând prea mult. tic-tacul pendulelor, trosnetele mobilelor aveau o marcă specială, ca de fiecare dată când era prezentă Moartea. căci ea e marea matematiciană care dă valoarea exactă a datelor problemei. (p.59)

e bine că romanul e foarte scurt, se citește într-o oră, și zic eu că e de-ajuns. pentru a-ți pune sub fața ochilor și a minții un caz patologic, dar nu mai puțin uman. iar meritul gabriellei wittkop este că nu ia partea personajului, nici nu-l condamnă, doar încearcă să ofere o viziune ciudată a lumii. sub ochii noștri. și, literar, literar. 

carte care pe mine a reușit să mă și excite.

viața autoarei e interesantă: homosexuală declarată, se căsătorește din pasiune intelectuală cu un dezertor neamț din al doilea război mondial, și el homosexual, cu 20 de ani mai mare decât ea. el e eseist și istoric, ea scrie în franceză, dar și în germană, colaborează la frankfurter allgemeine zeitung. locuiesc în germania. bolnav de parkinson, soțul se sinucide, cu sprijinul ei. la fel și ea, la 82 de ani, în 2002, bolnavă de cancer pulmonar. 

poemele porno ale lui emil brumaru

emil brumaru

 opere, 2 (submarinul erotic)

 editura polirom, iași, 2009
 472 de pagini legate
 coperta de radu răileanu

o mișcare bună a celor de la polirom să promoveze cartea cu poezii porno ale lui emil brumaru (volumul 2 al ediției de lux de opere) la 30 de lei. în vreme ce doar un volum din ea, separat, costă 25 (cel de la editura trei, "povestea boiernașului..."), avem aici cinci volume, inclusiv sonetele din "infernala comedie" (e-adevărat, fără ilustrațiile lui șerban foarță de la brumar).

enfin, dacă n-ați citit brumaru, citiți-i măcar poeziile porno (pudicii le numesc erotice), și nu doar că veți citi și savura cât de bine sună căcatul, pizda, lindicul și pula într-un sonet, dar chiar vă veți delecta cu o viziune jucăuș-nostalgică a amorului.

în curul tău căcatul stă moale și gălbui, 

beșica-ți este plină de al urinei ud, 

dar ochii, nori în gene, sunt ca ai nimănui, 

urechile, sub bucle, muzici cerești aud.

ți-e pizda puturoasă ca o scrumbie rea, 

lindicul ți se zbate întruna, scurt și gros, 

dar sufletul tău palid culcat e o lalea

în dup-amiaza blondă pe o mătasă roz.

și-n gură-ți putrezește sperma ce-ai supt-o ieri

și între sâni de-asemeni de spermă ești pătată, 

dar tu, cea mai moțată și zână-ntre muieri, 

pășești prin praful lumii ca de-un zefir purtată.

        și-n degete ții varga minunilor din rai

        deși ți-e gândul numai la pulele de cai!

(sonetul 14, p.118)

pe stilul amorului trubaduresc, brumaru imaginează alinturi poetice mozolind cuverturi, mătăsuri grele, milaneze, franjuri, broderii, pe care le simți  recuzită obligatorie trupului femeiesc, accesorii ale cărnii uneori obosite, lăsate, împuțite, dar întotdeauna excitante. mirosuri și texturi, așa e erosul trecut și prezent al lui brumaru.

erai nesimțit de frumoasă!

aveai căptușeli de mătasă

pe-acolo pe unde nu-i voie

să umbli decât la nevoie

cu mâinile, ba chiar cu gura,

în clipele date de-a dura

de îngeri ce-și lasă scriptura

și-o iau halandala prin lume, 

cu numbul și-aripile-n spume, 

când muști dintr-o pară zemoasă.

erai nesimțit de frumoasă...

(cântec naiv, p.209)

și, în fine, o poezie favorită, cu lolite, sonet școlăresc:

elevele se duc la școală, 

își pun chiloții în penar

și-apoi pe săli pizduța goală

și-o plimbă-n recreații mari.

și cad când trece-un diriginte,

ca el să le miroase-n cur

și să le fută fără minte, 

dacă nu-i numeni primprejur.

sau măcar dânsele să-l sugă

îngenuncheate pe ciment

în cea mai delicioasă rugă, 

pe capul pulei plimbând lent

        buzele groase, limba-n floare, 

        până când sună de intrare... (p.242)

blogul autorului aici.