Provocare bloggeristică

Într-un articol destul de recent din Dilema veche, Andrei Pleşu trage un semnal de alarmă asupra „culturii” de internet.
El zice aşa:
A fi cult înseamnă nu doar să acumulezi/reţii/depozitezi cunoştinţe, ci să le gândeşti, să le interpretezi, să-ţi pui întrebări despre ele – metaforic spus, cultura ca „aventură a drumului, ca baroc al tatonărilor”.
Internetul este, printre altele, un instrument de aflare/acumulare a cunoştinţelor, a informaţiilor.
Atunci a fi cult nu înseamnă a acumula cunoştinţe (internet), ci şi altceva.
Pornind de aici, Pleşu denunţă (denunţă, nu condamnă!) concluzia greşită că internetul înseamnă cultură.

Cu alte cuvinte, internetul e parte a culturii, şi nu cultura însăşi. Sunt total de acord.
Ce zici despre asta, Adi?

Germania confirmă din nou

Acţiunea e complexă.

J moare. M îşi schimbă viaţa: Îşi lasă slujba şi se-apucă de prizat. Apoi o găseşte pe C. C găseşte în M un caz. Un ménage à trois, în care al treilea e la timpul trecut, J. Mai sunt - un câine, Jacques Chirac şi două oraşe, Leipzig şi Viena.

Plus politică, trafic de droguri, Balcani, crime, totul într-o acţiune aiuritoare ca un joint. Un puzzle în care totul se desluşeşte de-abia la sfârşit. Întâmplări şi senzaţii, fractali de viaţă pură, într-o excelentă operă literară made în Germany.

PS. Autoarea va veni la Festivalul de literatură de săptămâna asta.

Juli Zeh (foto), Vultur şi înger, Ed. Niculescu, Bucureşti, 2007, 396 p, trad. Radu-Mihai Alexe (traducător super!)

B de la Brando, Bertolucci şi butter

Nu ţin minte să fi văzut decât două filme de-ale lui Bertolucci:

Student fiind, am văzut la Cinematecă Ultimul tangou la Paris (din care reţinusem faza cu untul), apoi Visătorii, mai recent, pe DVD.
Ei bine, am revăzut aseară regalul lui Marlon Brando din Ultimul tangou la Paris. Poate şi pentru că tocmai ce-am trecut şi eu pe Rue de Passy şi pe podul Bir Hakeim, unde s-a filmat.
E un film al singurătăţii. După sinuciderea soţiei, Paul e singur, mama acesteia rămâne şi ea singură, chiar şi noua iubită, Jeanne, e singură. Şi cei doi iubiţi se izolează de lume, ca într-un turn de fildeş - nu-şi spun nimic despre cine sunt, cine au fost, nu vor să ştie de lumea de-afară (căci "orice, în afara locului ăsta, e un rahat").
Sunt scene minunate cu uşi, încăperi, pereţi, geamuri, labirinturi existenţiale în care n-ai ce face decât să le fii prizonier.
Câteva replici:
- E minunat să nu ştii nimic, spune Jeanne. Apoi propune: Poate vom avea orgasm fără să ne atingem.
- Ca să te eliberezi din singurătate, trebuie să priveşti moartea în faţă, în ajungi în curul morţii, spune Paul. Aici găseşti gaura în care se naşte frica.
- Când ceva se termină, începe din nou.

Eveniment literar - saptamana viitoare

Să vedem cum o să iasă. Abia aştept să pun întrebări dintre cele mai provocatoare, să iau autografe, să scriu aici impresii. S-o cunosc pe Juli Zeh, al cărei roman tocmai îl citesc şi-mi place.

Plus ce s-o mai ivi...

Link aici.

Dilematicul Dragoş

Am avut o mare bucurie să scriu acum într-o revistă de demult pe care o apreciez mult - Dilema veche - mai ales că-i a lui Pleşu.

De asemenea, în aceeaşi revistă, întâlnesc două afirmaţii pe care le-ar fi spus Nicolae Manolescu:

1. X-ulescule, dacă eu nu vreau să exişti, nu exişti. Dacă eu nu te bag în Istorie, ai dispărut!

2. Dacă noi, criticii literari, nu vă băgăm în seamă cu toată literatura voastră online, voi nu existaţi.

Hm!
Şi a fost o vreme când îmi plăcea mult de Manolescu. Acum cred i-ar trebui măcar un Martin Walser.

Să presupunem că...

... mai ai trei luni de trăit. Şi timp să mai citeşti/reciteşti doar trei cărţi. Care-ar fi acelea?
Eu aş reciti:
1) Aşa grăit-a Zarathustra de Nietzsche;
2) epistolele pauline;
3) pagini alese de mine din Proust (din În căutarea timpului pierdut).

Leapşa merge la următorii: luciat, ionuca, adrian ciubotaru, white noise, cezar, sebastian, anda grarup, capricornk, mayuma, cinabru, palimpsestul, silviu, anaayana, gramoşii, pantacruel, arthur, lorin, oompa, raul etc.