mişto la lecturi urbane/oraşul citeşte! şi la party-ul de după.

am citit. cu oameni alături. apoi am vorbit.

jenant - ridicol - penibil

eu cred că, spre deosebire de situaţiile jenante, care nu depind de tine şi care te iau ca din oală ca să te expună cu ce ai tu mai intim, ca pe o pereche de chiloţi murdari pe sârmă, ridicolul e asumat şi te îmbogăţeşte. în faţa situaţiei jenante, n-ai ce face decât să înghiţi, să taci şi să mergi mai departe. împiedicarea în faţa unui public numeros, căderea unei punţi dentare în farfurie, lipsa unei erecţii alături de fata visurilor – sunt cazuri care mi s-au întâmplat şi pe care le voi reţine toată viaţa mea ca pe nişte scenete peste care am tras cortina.

dar ridicolul, ridicolul este un act de un mare curaj şi, după mine, un act existenţial. dincolo de conotaţiile artistice – comedia, burlescul etc. – ridicolul provoacă o anume situaţie socială tocmai scoţându-i în evidenţă absurdul. scălâmbăiala în mijlocul unor oameni care dansează vals, purtarea a două şosete de două feluri, a unei batiste total neasortate, condimentarea discuţiei cu măscări în mijlocul unui public „ales” – toate pe deplin asumate – îţi fac un statement propriu, un stil. (mi-aduc aminte de romanele lui kundera unde ridicolul ia rol de experienţă fundamentală – poetul îngheţat din viaţa e în altă parte, femeia din gluma etc).


nu spun foarte multe de penibil – e încercarea eşuată de a transforma o situaţie jenantă într-una ridicolă. exemplul cel mai recent, „victoria prostănacului”.

oraşul citeşte iar

pentru că data trecută am lipsit, m-am gândit ca azi să nu. mai ales că cică e şi un after reading party! detalii here.

see you la metrou unirii 1!

dincolo de cauzalitate.

urmare de aici

al doilea roman al trilogiei somnambulii
1903. esch sau anarhia
esch e un tip care deşi simte într-un fel, face altfel. de pildă, vrea să se răzbune pe un contabil escroc, dar ciocneşte un pahar de vin cu el. se culcă cu fetici, dar se-ndrăgosteşte de-o văduvă grasă cu o dăruire administrativă. vrea o slujbă onorabilă, dar intră-ntr-un business cu lupte-ntre femei.

deşi simte că are forţa necesară şi toată încrederea că o să reuşească să străpungă şi să mântuiască haosul în care totul era suferinţă şi crispare, în care prieten şi duşman se înfruntau fără a ajunge să se lupte unul cu altul (p.223), esch procedează altfel.

ce m-a atras la acest al doilea roman al trilogiei somnambulii nu sunt magnificele eseuri poetice ale lui broch găsite şi în precedentul, nu ironia nespus de fină şi cuviincioasă ce răzbate din fiecare pagină, ci viziunea scriitoricească: personajului i se întâmplă lucruri. el gândeşte sub influenţa lumii, dar ajunge să facă altcumva. pare că e mân(t)uit de cineva de sus, un păpuşar invizibil şi nobil, în răspăr cu ceea ce personajul vrea de fapt, în contingentul vieţii, unde tot ceea ce se întâmplă e până la urmă totuna.

romanul e populat cu fete bătrâne, văduve, revoluţionari ologi, idioţi, circari, prostituate etc. iar printre ele, esch se mişcă ca un somnambul. însă somnambulia sa e normală, în lumea anormală ca un coridor nesfîrşit, drept şi neted.

în eseul său despre broch din arta romanului, kundera spune că esch e rebel cum era şi luther, dar eu zic că are dreptate nu în sens romanesc, aşa cum vede scriitorul ceh, ci în sens religios - esch e atins de graţie, pentru mântuire, într-o lume haotică. vorba tot a lui kundera - dincolo de cauzalitate.

iată câteva fragmente:
iubirea este o mare înstrăinare, o ţară mare şi străină; sunt două fiinţe şi fiecare există pe o altă stea şi nici una din ele nu e în stare să ştie vreodată ceva despre cealaltă. şi dintr-o dată nu mai există delc îndepărtare între ele şi nu mai există timp şi ele au căzut, s-au prăbuşit una în cealaltă, aşa că ele nu mai ştiu nimic despre ele însele şi nimic una despre cealaltă, şi nici nu mai e nevoie să ştie ceva. (p.243)

nimeni nu se află atât de sus încât să i se îngăduie să judece pe altul, şi nici atât de jos nu e nimeni încât sufletul său nemuritor să nu impună respect. (p.278)

fiecare dintre noi trebuie să-şi îndeplinească visul, şi cei răi şi cei sfinţi deopotrivă. altminteri, libertatea nu ar mai putea fi împărtăşită de oameni. (p.279)

nimeni nu-i mai vede pe ceilalţi în întunecime, ...iar claritatea luminoasă ce se revarsă în valuri e doar un vis. (p.280)

hermann broch, somnambulii, editura univers, bucureşti, 2000, traducere de mircea ivănescu, 146 pagini

sławomir / baltazar / mrożek

sławomir mrożek este un mare dramaturg polonez/internaţional, tradus şi pe la noi, de prin '86, eu n-am citit nimic pân-acum, am vrut cu volumul ăsta să spar gheaţa.

o carte neobişnuită, scrisă de autor ca recuperare mentală după un atac cerebral. o carte simplă, de recuperare a amănuntelor biografice. strămoşii, copilăria în anii războiului, tinereţea, începutul celebrităţii ca dramaturg, emigraţia, întoarcerea acasă.

mi-au plăcut doar câteva părţi, dar mai ales anii de vagabondaj adolescentin când, în zorii comunismului, autorul trăieşte publicând desene, jucând în piese, scriind meniuri.

seara, după cine, care avea loc în bucătăria casei bătrâneşti, mă despărţeam de unchiul ludwik şi mă duceam chipurile să mă culc. de altfel, tot nu m-ar fi controlat nimeni. când ajungeam aproape de heleşteu, în loc s-o cotesc la stânga, o luam spre dreapta şi săream peste gard. de partea cealaltă nu era nimeni, doar câmpul pustiu, dincolo de care începea pădurea. pe cerul senin, se iveau stelele. foşnetele nopţii se auzeau împrejur. începeam să alerg încet şi fără efort. aşa aleargă tinerii de nouăsprezece ani şi au impresia că pot alerga aşa fără oprire. bucuria neştirbită le dă aripi, tălpile nu mai ating pământul, iar inima le bate într-un ritm perfect. când ajungeam la pădure, tocmai răsărea luna. atunci pădurea se preschimba şi părea fermecată. mă preschimbam şi eu, devenind una cu luna, cu pădurea şi cu noaptea. cel puţin aşa mi se pare acum, când asemenea escapade sunt pierdute fără întoarcere. (p.104)

a! şi mi-a mai plăcut caracterizarea unei rude de-ale lui:

helena şi-a consacrat toată viaţa familiei. a gătit şi a făcut curat până a murit. (p.47)

altfel, dacă nu vă interesează istoria belică şi postbelică a poloniei, ocoliţi cartea, căutaţi să citiţi teatrul. sunt convins că e cu mult mai bun. şi tot respectul traducătorului stan velea, care ne-a tălmăcit pân-acum opera lui mrożek.

sławomir mrożek, baltazar, editura curtea veche, bucureşti, traducere de stan velea, 208 pagini
coperta de griffon and swans

FURIE

m-am săturat de politica românească de căcat!! m-am săturat de
nica,
patriciu,
hoţie,
mâncătorie,
bec,
boc,
alegeri,
fraudare,
crin,
moşii de la curtea constituţională,
realitatea,
antena 3,
minciună,
laşitate,
campanii,
corupţie,
prostănaci,
iliescu,
băsescu,
vadim,
editoriale,
emisiuni,
prime-time,
ue,
obama,
nato,
afganistan,
nobel,
război,
bani,
interese,
judecătoare proaste,
magistraţi veroşi,
secrete,
manele,

în românia se moare neştiut
de foame,
de boală,
de deznădejde,
de poluare,
de stres,
de mâna altuia,
de cancer,
de furie!

şi ei nu dau doi bani, deşi se duc acolo
să-mi mănânce banii
şi să mă reprezinte!