o poveste cu o fantomă

ca să-mi piară din elitism, v-am spus cât de încântat am fost de romanul rebecca al englezoaicei daphne du maurier, fiind una dintre cărţile mele preferate? ei bine, susan hill (saitul ei aici), tot o englezoaică (de-o seamă cu mama mea), a scris şi o continuare (dar nu despre asta va fi vorba în continuare). ci asta ca să vă imaginaţi genul.

femeia în negru este un roman cu o fantomă. (apropo, după roman s-a turnat un film, se joacă chiar pe scena londoneză...) un tânăr avocat e trimis într-un ţinut de ceaţă şi mlaştini să lămurească actele unei bătrâne decedate. iar aici o întâlneşte pe femeia în negru şi are parte de experienţe terifiante.

mie romanul mi-a plăcut, mai ales că se concentrează pe trăirile personajului arthur kipps. de asemenea, e construit foarte bine, primul şi ultimul capitol încoronează bine acţiunea. stilul sec (sau poate traducerea e de vină) creează o atmosferă înspăimântătoare, de la ceţoşenia londrei (aici dickens e pastişat bine) la smârcoşenia comitatelor nordice.

într-adevăr, niciodată în viaţa mea nu am fost aşa de copleşit de spaimă, niciodată nu mi-au tremurat atât de tare genunchii şi carnea de pe mine, ca apoi să devin rece ca stânca, niciodată inima nu mi-a zvâcnit aşa de puternic, gata să-mi sară în gura uscată, apoi să înceapă să-mi bubuie în piept cum bate un ciocan pe nicovală, niciodată nu m-am simţit cuprins atât de strâns de o groază, o spaimă şi o presimţire a răului aşa de mari.parcă paralizasem. de spaimă, simţeam că nu pot să mai stau acolo, dar nici nu îmi mai rămăsese vreun strop de putere să mă întorc şi să o iau la fugă, şi eram din cale afară de sigur că, în orice moment, voi da ortul popii pe acea cărare nenorocită. (p.69)

ce mai! mi-a făcut mare plăcere citirea acestei cărţi, chiar şi în cele două ore!

susan hill, femeia în negru, editura leda, bucureşti, 2009, traducere de andrei oprea, 171 pagini
coperta iulian frăţilă & guliver/getty images

creştinismul e doar politică

agora este, fără îndoială, filmul care m-a emoţionat cel mai mult în ultima vreme.

nu prin subiectul politic:
- păgânii, creştinii şi evreii se luptă pentru putere în timpul prăbuşirii imperului roman;
- liderii sunt lipsiţi de scrupule iar cei creştini (viitori sfinţi ca chiril al alexandriei) folosesc scrierile sfinte după bunul plac;
- filozofii sunt măcinaţi de cunoaştere dar orbi la lumea din jur care se destamă.

nu prin subiectul filozofic scos din confesiunile lui augustin sau din minunata carte a lui marrou (sfântul augustin şi sfârşitul culturii antice).

nu prin jocul actoricesc, deşi mi-a plăcut rolul sclavului davus (max minghella).

ci prin viziunea regizorală a lui alejandro amenábar, care pune în vedere complet nepărtinitor credinţa, filozofia, ştiinţa unei vremi apuse - de care se foloseşte excelent pentru a-şi spune mesajul artistic care, cel puţin pe mine, m-a emoţionat toată seara după ce-am ieşit de la film:

omenirea nu e deloc bună şi nici lumea creată de ea, ci singurul lucru care rămâne e îndoiala şi dragostea individuală.

cum anume o face?
prin câteva cadre: o privire îndrăgostită şi furişă a unui sclav sclavului către stăpâna sa, o atingere a aeluiaşi de glezna aceleiaşi, un gest, o rugăciune, chiar o ucidere din dragoste.
la fel, prin cadrele luate de sus - ca "văzute" de Dumnezeu - omenirii microscopice sau pământului ca o minge de deasupra căreia răzbat ţipetele creştinilor, evreilor şi păgânilor. sau prin cadrele cu susul în jos în care cărţile plutesc în aer înainte de-a fi arse - imposibil să nu mă fi mişcat.

şi o scenă minunată despre ceea ce înseamnă miracolul creştin - împărţirea pâinilor la flămânzi - mi-a amintit ce anume pierdem când mergem la biserică şi ne declarăm creştini.

recomand filmul tuturor cu drag! şi pentru că nu sunt andrei gorzo :)

1 ianuarie 1919 - 27 ianuarie 2010

jerome david salinger.

despre două cărţi aici şi aici.

o lansare tipic românească

aseară am fost ivitat în club expirat la lansarea unei antologii de poezie românească contemporană (blogul cărţii aici) pentru uzul tinerilor - o iniţiativă excelentă a editurii vinea şi a lui andrei ruse. despre carte în curând, însă acum vreau să mă refer la eveniment, ce se-nscrie perfect în tipicul lansaărilor noastre provinciale.

în loc de locaţia complet nenimerită pentru o lansare, din cauza nu a fumului, ci a aspectului general de tavernă mohărâtă expirată, unde întunericul nu sporea misterul, ci îl pierdea de tot,
era nimerită o locaţie tinerească, luminoasă, colorată, vie - în acord cu coperta cărţii (care mie-mi place mult.)

în loc să stea la o masă ascunsă fie de coloanele groase ale clubului, fie de spectatorii dinpicioare, pe care ca s-o vezi trebuia să dai din coate sau s-aştepţi să plece cineva din faţă
era nimerit ca organizatorii să stea în picioare - ar fi căpătat vizibilitate şi mult mai multă atenţie.

în loc de permanenta improvizaţie de tip "hai, care autor mai vine să ne citească?" la un microfon fără amplificator sau "cine vrea să ne spună cel mai frumos vers dintr-o poezie de dragoste?" (n-a vrut nimeni) când se ştie reticenţa spectatorilor la expunere,
era nimerit să fi existat o ordine prealalbilă, în care să se ştie cine citeşte, ce citeşte; în care discursul să urmeze o structură pregătită dinainte. ar fi fat o notă de seriozitate şi, de ce nu, de profesionalism.

mărturisesc că aveam alte aşteptări de la lansarea unei cărţi de poezie - un gen dificil şi deja respins de cititorii români. aşteptam idei noi, multă imaginaţie şi multă luare în serios, mai ales că e vorba de tânăra generaţie, ce nu ar trebui să moştenească teribilismul opac de tipul vai, ce boemi şi neînţeleşi suntem noi, poeţii.
reuşita unui eveniment (proiect) depinde de satisfacţia celorlalţi, în folosul cărora acesta a fost creat.
să fim oare noi, spectatorii?

despre eveniment a mai scris vaxaly aici.

2 evenimente livreşti

azi merg la 7 seara în expirat la lansarea volumului colectiv de poezie iubirea e pe 14 februarie.

*

la chioşcurile de ziare a apărut volumul minuscul al lui mircea cărtărescu nostalgia (o ediţie cât o casetă audio - de tip vechi!- scoasă de humanitas cu gazeta sporturilor). costă 17 lei. bibliofilie! (dacă nu-mi luam visul (prima ediţie cenzurată a nostalgiei), o cumpăram sigur!)

critica de carte murdărită

n-ar fi trebuit să-mi pese că o recenzie onestă (a lui marius chivu) la o carte (de cristian tudor popescu) poate fi utilizată (conform blogului revistei cultura) de un jeg de ziar (românia mare) în scopuri murdare.

însă constat că nu poţi scăpa nici aici (când e vorba de literatură) de mareea de care vorbea flaubert:

j'ai toujours tâché de vivre dans une tour d'ivoire; mais une marée de merde en bat les murs, à la faire crouler... (am încercat mereu să trăiesc într-un turn de fildeş; dar o maree de căcat loveşte pereţii, ca să-l dea jos)