interioarele lui yves saint laurent cu cărţi

o colecţie gallimard (nrf) cu un tablou de matisse:

camera bibliotecii:

yves saint laurent cu modelul sibyl buck, în 1995:

şi un salon cu o pictură de géricault şi una de juan gris (vioara):

de aici.

câştigător concurs - orbitor. aripa stângă cu autograf

răspunsul corect este moara dâmboviţa din spatele blocului din ştefan cel mare.

primul răspuns corect şi complet a fost al lui Mi Hai. pe care îl rog să-mi trimită pe mail (dragosbutuzea@yahoo.com) numele pe care să fie autograful şi adresa pentru a-i trimite cartea. dacă este din provincie, o voi trimite prin poştă. dacă este din bucureşti, ne putem întâlni. sau nu.

multe felicitări!

când maestrul e mai prost decât discipolul

cică în india, un discipol avea o aşa de mare încredere în învăţătorul său, încât, doar repetând numele învăţătorului, era capabil să treacă munţi înalţi şi ape-adânci.

odată, învăţătorul l-a văzut şi a gândit: phui, ce puternic e numele meu! am dobândit puterea universului!
aşa că s-a năpustit într-o apă adâncă, tot repetînd: "eu! eu!"

şi s-a-necat, căci nu ştia să-noate.

(somadeva, ocean des rivieres de contes, gallimard, 1997)

concurs - romanul orbitor. aripa stângă cu autograf

întrebarea pentru concurs este:
cum se numea moara din nostalgia şi din orbitor - şi unde se afla ea?

răspunsul îl aştept, timp de 2 zile, drept comentariu la acest post. premiat va fi primul răspuns corect.

premiul constă în romanul orbitor. aripa stângă, împreună cu un autograf special din partea lui mircea cărtărescu pentru câştigătorul concursului.

orbitor. aripa stângă este, după mine, revelaţia anilor nouăzeci în ceea ce priveşte romanul românesc, alături de exuviile simonei popescu.

volumul este oferit de editura

căreia îi mulţumesc pentru receptivitate.

este al cincilea concurs pe care-l organizez. şi staţi liniştiţi, mai urmează!

creştinismul islamic

dac-aţi văzut filmul agora, acest roman nu e o surpriză. acţiunea se petrece taman în vremurile alea, apar chiar câteva personaje alexandriene - chiril, hipathia.

romanul a câştigat premiul internaţional pentru ficţiune arabă - un fel de booker arab, a fost comparat cu codul lui davinci (dar e mai bine scris), cu numele trandafirului (dar e mai puţin fandosit decât eco).

romanul reprezintă incursiunea unui personaj, călugărul hypa, în orientul secolului iv-v (antiohia, ierusalim, alexandria), în care zarvele religioase, ereziile şi apostaziile erau la modă - ceea ce face romanul pasionant (nestorianismul, arianismul). dar cu adevărat importantă este lupta lui hypa cu sine însuşi, cu jumătatea lui demonică, ci dragostea, cu iubirea creştină, cu întrebările sale fără răspuns, cu chingile credinţei - pentru a ieşi din ele, pentru a fi liber.

încercarea autorului - director al arhivelor din biblioteca din alexandria - este de a stabili ce înseamnă a fi om, dincolo de filozofie şi credinţă (evident, islamic fiind, utilizează pentru aceasta creştinismul). de discutat cum te poţi pronunţa "liber" contra creştinismului, dar cum o faci contra islamului, eşti linşat...

cuvintele fac cu trupul omului ceea ce nici o medicină nu este în stare să facă, căci ele sunt viaţă fără de moarte, care nu piere odată cu pieirea celui care le-a vorbit sau le-a scris (p.302)

Tatăl ceresc e o esenţă abstractă răspândită în toate aceste credinţe ale fiinţei umane... El stă mai presus de cuvântul "esenţă", mai presus de cuvintele "natură" şi "fire", mai presus de puterea noastră de cunoaştere. este prea departe de noi şi noi suntem atât de departe unii de alţii! pentru că suntem sclavi ai himerelor noatre. esenţa divină însăşi nu este decât o himeră şi teamă necunoscută pe care noi înşine am născocit-o, am crezut în ea, certându-ne pentru această născocire a noastră şi sortiţi să ne războim între noi până în veacul veacurilor, în numele ei. va veni ziua în care fiecare om va avea propria lui credinţă, deosebită de a semenului de lângă el şi, atunci, lumea întreagă îşi va pierde temeliile, iar legea va dispărea... atunci va să îmi primesc învierea singur, în chilia însingurată a mea. (p.363 - 364)

o carte pasionantă, cum spuneam.

o părere egipteană aici.

youssef ziedan, azazel, îngerul răului, editura trei, bucureşti, 2010, traducere de dumitru chican, 402 pagini
coperta de faber studio

saitul autorului aici.

platonov-ul lui mihalkov

piesă netereminată pentru pianină mecanică

v-am spus că nu-mi place deloc tarkovski (în afară de andrei rubliov)? în schimb, mă-nnebunesc după nikita mihalkov, al cărui film de 33 de ani, piesă neterminată pentru pianină mecanică - l-am revăzut ieri.

poate şi pentru că are la bază piesa fără titlu (platonov) - neterminată - a lui cehov. spun are la bază, pentru că viziunea regizorală este diferită de cea a lui cehov.
dacă cehov era profund şi tragic, mihalkov e aici burlesc. scena în care doctorul refuză cu cinism să meargă la o bolnavă ca să nu piardă petrecerea, refuz urmat de furia învăţătorului n-are nici o finalitate - se transformă imediat în comedie ieftină. la fel, furia de la sfârşit (vezi secvenţa de mai jos) a lui platonov.

prin felurite planuri şi cadre, jocuri de lumini şi umbre, teatru în film, poveste în poveste, regizorul ne scapă de plictiseala vorbăriei fără sens a personajelor plictisite.

vorbim, mâncăm, dormim şi iar dormim. şi o facem cu conştiinţa împăcată. avem pretenţii europene, dar dezvoltarea e asiatică, spune platonov.

acum ştiu şi sunt sigur: e de ajuns să trădezi o singură dată ce-ai iubit, ce-ai crezut, şi nu vei mai scăpa toată viaţa de lanţul minciunilor şi al trădărilor.

aş putea să fac analize, referinţe livreşti la cehov sau lermontov, picturale, la şişkin sau levitan, nietzscheene, despre apolinic şi dionisiac, dar eu zic c-ar fi mai bine să vedem filmul şi să ne bucurăm de el. o bijuterie cinematografică!