nolan vise reci

începutul / inception

se bazează pe găselniţa că putem călători în visele unor oameni, unde putem lua sau pune idei (în subconştient). dicaprio e un specialist în astfel de călătorii, împreună c-o gaşcă şi primeşte o misiune, să pună o idee în mintea cuiva prin vis în vis în vis în vis.

ideea filmului este extrem de fertilă, însă regizorul/scenaristul o foloseşte doar pentru a construi decoruri şi efecte speciale à la matrix şi a derula acţiune pură.

emoţie ioc (a remarcat şi bola). doar suspans pe baza binomului reuşeşte - nu reuşeşte. şi fiind un film hollywoodian...
a! era să uit! sonorul e bombastic, la cinema!

călătorie pe mare cu don quijote

în aşteptarea - cred că până la urmă zadarnică - a jurnalului lui thomas mann, mă desfăt cu câteva notaţii diaristico-eseistice găsite aiurea. pentru că prefer încă scrierile socotite îndeobşte minore ale acestui scriitor german.

introducere

e în 1934. thomas mann are 59 de ani, are nobelul pentru casa buddenbrook, a scris muntele vrăjit şi primul volum din iosif. naziştii au iniţiat o campanie împotriva lui, aşa că locuieşte în elveţia.
iar el trece atlanticul pentru prima oară, alături de doar 20 de persoane (din cauza depresiunii economice). s-ajungă în america. şi pentru că această călătorie de 10 zile e un "prilej sărbătoresc şi serios", ia cu el don quijote şi ţine jurnal.

cuprins
una dintre talentele lui mann este divagaţia şi amânarea - preludiile foarte lungi - moştenit, cred, că de la balzac. aşa că iată-ne în acest jurnal cu zeci de panseuri personale şi inpersonale ivite din mintea călătoare a scriitorului.

găsim notaţii despre fluiditatea mării, despre acasă, despre unii călători, despre măsurarea timpului, despre breakfast, despre muzicanţii de pe vapor.

 

şi evident, câteva idei despre don quijote:

• don quijote este un produs al culturii creştine, al psihologiei şi al omeniei creştine (înjosirea şi înălţarea) (p.237)
• realitatea în realitate - don quijote şi panza ies din roman ca realităţi potenţate într-o lume care, ca şi ei, reprezintă o treaptă superioară a realităţii (curtea ducală) - este preluată şi de romantici (e.t.a. hoffmann)

am mai găsit 3 idei remarcabile:

• orice ar zice istoricii pesimişti, omenirea are o conştiinţă, fie numai o conştiinţă a bunului gust. (p.203)
• libertatea are nevoie de fondul contrastant al unei puternice încătuşări şi condiţionări, nu numai exterioare, ci interioare, adevărate. (p.248)
• pentru a pune bazele viitorului, nu este de ajuns să fim "contemporani", în sensul mişcării actuale, la care poate lua parte orice măgar, plin de trufie şi plin de dispreţ covârşitor împotriva liberalismuluii depăşit, care mai ştie ceva despre alte lucruri. trebuie să păstrăm timpul nostru în noi înşine, cu toată complexitatea şi contradicţiile lui, căci multilateralul [exprimat prin mit] nu unicul, pregăteşte viitorul. (p.243)

thomas mann, pătimirile şi măreţia maeştrilor, editura muzicală, bucureşti, 1972, traducere de iosefina şi camil baltazar, 136 pagini

coperta de aurelian petrescu

foto de aici.

café noir paris

mi-ar plăcea să fiu aici:

de aici.

lupta cărţilor contra traficului

de aici.

mij

ştiind că-mi place arghezi, mi-a zis că-mi va plăcea volumul. şi chiar aşa. peste tot, jocurile de cuvinte spulberă scorţoşeniile şi "profunzimile" tradiţiei noastre presudoeminesciene, chiar ale Esteticului cu e mare de dragul esteticului. descopăr dragostea de cuvinte şi bucuria dionisiacă:

Dac-aş şti, n-ar fi pe bune.
Dac-aş fi, tot nu ţi-aş spune.
Dac-aş vrea, n-aş vrea ca tu
să ştii dacă da sau nu.

Sau, în caz extrem, n-aş vrea
să ştii dacă s-ar putea.
Oricum tot n-aş mai fi sigur:
de-asta pot să te asigur. (p.63)

sau

Şarlotele iacătă freamătă
şansele-n lacăt sau camătă
aţi prins de la poale la vârf
le-nvolt le-nvolbur le-nvârt
le-mping în of la trag în ah iar
în splina de miere fierea zahar
îmi e
rom şi vanilie
(vremelnice zic-li-se) (p.54)

probabil că talentul lui florin dumitrescu stă în alăturările sonore: mijul mijind, nara-n nori, vaginul-sicriu Cişmigiu etc. evident sunt şi ceva nereuşite în rime - ţâţe/aţâţe, pubis/Anubis - dar nu ştii dacă nu sunt ironii jucăuşe.

şi uite-aşa mă uit eu la cer
prea fericit altceva să mai cer
prea înţelept ca să plâng
şi ca să râd prea nătâng. (p.48)

florin dumitrescu, încîntece, editura vinea, bucureşti, 2010, 88 pagini
coperta mugur grosu

blogul autorului aici.

decât o revistă

cred că numărul trei.

am remarcat - ca fiind bune:

• o super-faină bandă desenată de veronica solomon - bunica 13.
• un articol despre hipster.
• unul despre scamele din buric care cică vin din chiloţi.
• un articol fain a gabrielei piţurlea despre "frecarea cipicului".
• nişte fotografii faine de alex gâlmeanu cu oamenii de modă români.
• un articol despre cristi puiu:

[prin film] poţi livra o poveste precisă despre oameni pentru a face publicul să accepte că suntem slabi. să accepte slăbiciunile şi eşecurile noastre. nu vorbim suficient despre imperfecţiunile noastre şi cinemaul poate confrunta asta (p.119)

nu mă interesează oamenii pe care nu-i interesează cinemaul.

nu mi-a plăcut:

• articolul lui matei schwartz despre 2 surori regăsite la maturitate. e scris ca un fapt divers.
• n-am gustat nici povestea lui otto barbarul, dar nu din cauza personajului - fascinant de altfel - ci a modului de a povesti (benny panduru).