buzunarele găurite ale culturii

recentul pseudo-scandal cu manuscrisele cioraniene mă face să mă-ntreb felul în care privim noi, românii, cultura: cred că mentalul colectiv are săpată ideea că domeniul culturii ţine cumva de domeniul imaterialului, al sferelor celeste, al transcendenţei, unde banii sunt blasfemie curată. 

cine ştie, poate şi religia are vreun rol pe-aici. sau poate imaginea scârboasă cultivată de comunişti a intelectualului proletar care, între-o şaibă şi-un şurub, mai recită in când în când câte-o poezea "pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, unde pătrunde ziua printre fereşti murdare". creatorul este sărac lipit, şi, ascuns de lume, şade şi trudeşte tuşind tuberculos la acea Creaţie cu C mare.

doar gloria postumă contează. iar cărţile, tablourile, sculpturile, bucăţile muzicale sunt bunuri de oferit moca întregului popor. cu poporul, pentru popor. 

intelectualul? un slujbaş pro bono. 

cum? vreun scriitor face bani din cărţi? ptiu! de-a dreptul imoral!

cărtărescu ia bani din de ce iubim femeile? 

patapievici ia bani din omu' recent? 

dan lungu şi-a făcut casă din banii cărţilor traduse?

vai! dar e total indecent! 

au ajuns scriitorii să se-mbogăţească? ah! oh!

traducătoarea de elită antoaneta ralian povesteşte aici un malentendu privind plata reeditării unei traduceri de-a domniei sale de către editura litera. cum cecul are un zero în plus faţă de ceea ce a primit iniţial pentru traducere din partea editurii polirom, dumneaei, ingenuu, refuză zeroul. unii au considerat-o eroină, alţii, fraieră. eu cred că distinsa doamnă a fost victima unei mentalităţi păguboase. că sărăcia - mai ales la un intelectual - oferă nobleţe. oare câţi oameni cunoaşteţi care achită ratele cu nobleţe?

orice produs cultural este un produs, pe o piaţă. iar produsul trebuie să aducă bani. atât creatorului, cât şi celor implicaţi în completarea procesului: în cazul cărţii, redactorul, editura, reţelele de desfacere etc. - este legea oricărui produs într-o economie de piaţă. 

dacă cioran a ales sărăcia, de ce ruda lui, moştenitoarea manuscriselor, trebuie să facă la fel? să stea şi ea săracă? să le fi dat pe degeaba poporului? dacă piaţa manuscriselor socotea că hârtiile aveau valoare, de ce să nu le vândă? doar nu le furase, le deţinea prin moştenire. 

dacă traducerea doamnei ralian era evaluată la un preţ cu un zero în plus, de ce trebuia să renunţe la bani? 

dintr-o mentalitate păguboasă, patronii editurilor nu plătesc autorii cât ar merita, dintr-o mentalitate păguboasă sunt scârţari cu traducătorii, cu redactorii şi trag grosul încasărilor pe turta lor. dintr-o mentalitate păguboasă şefii sunt opaci la dobândirea de abilităţi antreprenoriale. contează mai mult relaţiile pe care le au, partipriurile şi simpatiile faţă de semenii culţi umanistic dar profund inculţi economic.

în vremea asta, epigonii culturii noastre plescăie de poftă şi bârfesc, neînţelegând cum de dan brown, j.k. rowling - ca să rămân la cărţi - învârt milioane. 

păi, în vreme ce ăia fac afaceri, ai noştri... chiar, ce fac ai noştri?

ps. după cum s-a văzut, nu intră în discuţie valoarea artistică a produsului cultural, ci doar cea economică.

roman despre afganistan

literatura e singura care are conştiinţă, e singura care poate arăta experienţa directă a cataclismelor. marile drame ale omenirii (de pidă, războiul) nu vor rămâne prin cărţile de istorie sau prin documente, ci prin literatură. aşa spunea scriitoarea croată, dubravka ugrešić, trecută prin războiul iugoslav, la ediţia de anul trecut a festivalului de literatură. iar despre dramele afganistanului, lumea a aflat şi prin vânătorii de zmeie.
 

- vedeţi, sahib general, tatăl meu s-a culcat cu nevasta servitorului său. i-a dăruit un fiu, pe nume hassan. hassan a murit. băiatul care doarme pe canapea e fiul lui hassan. e nepotul meu. asta să le spuneţi oamenilor când o să vă-ntrebe. 

după o copilărie îmbuibată şi laşă, un tânăr afganistanez, amir, încearcă să o răscumpere, salvându-şi nepotul răpit pentru prostituţie de către un taliban pofticios psihopat.

ideea pe care e brodată cartea e, după părerea mea, aceeaşi cu cea din câteva din romanele lui michael haneke - că adevărata viaţă e cea a copilăriei, atunci ard flăcările; maturitatea nu reprezintă decât o umbră la lumina ei. 

conflicte între talibani şi ruşi. conflicte între paştuni (cu piele albă) şi hazari (cu piele neagră). conflicte între talibani şi tradiţionalişti. conflicte între datorie şi egoism. conflicte între poftă şi reputaţie.  - tensionează intriga cărţii şi face să n-o laşi. 

orice femeie are nevoie de un bărbat, chiar dacă acesta ucide cântecul din ea. (p.196)

un băiat care nu se apără singur devine un bărbat care nu poate apăra nimic. (p.242)

în opinia lui baba, israelul era o insulă de "bărbaţi adevăraţi" într-o mare de arabi care erau prea ocupaţi să se îngraşe din petrol ca să le mai pese de ai lor. "israelul face asta, israelul drege aia" - zicea baba, imitând în bătaie de joc accentul arabilor. "păi faceţi ceva! luaţi atitudine! dacă sunteţi arabi, ajutaţi-i pe palestinieni atunci!" (p.140)

nu-i un roman cu teză, ci cu bun simţ şi cu multă dragoste faţă de o ţară oropsită. un roman scris bine, cu aromă de şcoală de scris americană. 

khaled hosseini, vânătorii de zmeie (the kite runner), editura niculescu, bucureşti, 2008, traducere de mihaela s. oprea-anton, 405 pagini

coperta neprecizată

saitul autorului aici şi a fost ecranizat în 2007 (imdb).

au mai scris despre carte tomata, arana, ionuca, lenebarbie, bookblog, diana (căreia nu i-a plăcut).

a.l.ş.

fericirea pe care mi-o visez: tot timpul din lume.

alex. leo şerban

după moarte Timpul se retrage din corp şi amintirile - atât de indiferente, atât de palide - sunt şterse din cel care nu mai este şi vor fi curând şi din cel pe care îl torturează, şi în care, în cele din urmă, vor pieri, când dorinţa unui trup nu le va mai întreţine.

proust, timpul regăsit.

ce-a lăsat în urmă?

• un mod hermeneutic deschis de a face critică de film
• un stil proto-blogăristic de a face jurnalism
• un mod elegant, pedant şi poliperspectiv de a trăi cultura: literatură, cinema, fotografie, pictură, blog

ce m-a învăţat?

• să "trăiesc" emoţional cultura
• că auto-antagonismul poate fi creator
• că o nişă e mai cool decât o catedrală

voi fi mereu onorat că modestul meu blog va păstra arhivate câteva fărâme din spiritul lui a.l.ş.

iar ca omagiu, melodia pe care şi-o dorea la înmormântare, alături de prieteni cu micsandre sălbatice şi poze cu marilyn:

ne vedem luni.
foto de aici.

cercetare pentru români

dragii mei cititori! am nevoie de ajutorul vostru!

împreună cu result, compania la care lucrez, am început un proiect cultural pentru românia, care se referă la impactul pe care îl au anumite caracteristici culturale în viaţa socială şi organizaţioanlă la români. proiectul l-am intitulat, metaforic, anti-mioriţa şi are ca rezultat schimbări pe termen lung.

acest proiect începe cu o anchetă psiho-sociologică prin intermediul unui chestionar pe care ni-l dorim să fie completat de cât mai multă lume, din toate colţurile ţării. chestionarul poate fi găsit aici şi m-aţi ajuta foarte mult dacă l-aţi completa, voi şi alte cunoştinţe - rude, prietenii, colegii, de peste 18 ani - şi mi l-aţi trimite la adresa dragosbutuzea@yahoo.com. completarea lui durează aproximativ 30 de minute şi se referă la caracteristici ca fatalism, pesimism, creativitate, spontaneitate, centrare pe prezent, matriarhat etc.

mai multe amănunte găsiţi în comunicatul de presă aici.

vă mulţumesc!

seara oscarurilor

diseară. la 21:45, la scala. NexT.

anti-modele româneşti

"profetul" dan puric

îl admir pe dan puric în ceea ce face cu trupa lui de teatru. e un actor de elită.

când schimbă rolul însă, când apare pe sticlă sau prin locuri improprii (conferenţiar pe la atheneu sau chiar pe la facultatea de filozofie, aici), când e lăudat de unii ca "apologet ortodox", "foc nestins" şi alte asemenea, când îi văd chipul încruntat pe best seller-uri, m-apucă răcoarea pe şira spinării. uitându-mă la cei care-l elogiază, îi văd pe admiratorii extaziaţi ai legionarilor din vremea bunicului.

totul în discursul său este făcut să manipuleze emoţional:

- auto-măgulirea românească ca neam asuprit, dar ales

- recursul la istoria glorioasă a poporului român

- dumnezeu şi scriptura ca argumente

- argumentul autorităţii (citate pompoase din filozofi)

- folosirea unui haloimăs de noţiuni "tari": viaţă, moarte, români, isus, destin, mântuire etc.

- oferirea unei reţete "de viaţă" pentru toţi

totul pe o morgă cabotină - bine studiată - de înţelept al cetăţii

ce lipseşte?

- un anumit spirit critic în discurs

- auto-ironie

- exemplul personal

- asimilarea citatelor

- coerenţă a discursului (teză, argument)