miracolele darwinismului

după cartea neurologului antonio damasio şi după cea a sexologului jared diamond, m-am gândit să mă mai pun la punct cu câteva teorii ştiinţifice din secolul trecut, deşi ştiu că nu mulţi au astfel de curiozităţi.

autorul cărţii de faţă este o somitate în lumea ştiinţifică biologică, ca darwinist notoriu. şi scrie această carte cu pasiune şi credinţă nestrămutată în adevărul selecţiei naturale. este polemic cu anti-evoluţioniştii şi, pe lângă demonstraţii în contra creaţioniştilor, catastrofiştilor, saltaţioniştilor, puctuaţioniştilor, lamarckiştilor  şi mutaţioniştilor - incredibil! - face analogii uimitoare cu lumea calculatoarelor. ba chiar şi creează un program de creaţie a "vieţii" artificiale după regulile naturale (se descarcă de aici).

am reţinut câteva principii ale darwinismului, pe care nu mai ştiu dacă le-am învăţat la şcoală sau nu, dar care acum m-au cam pus pe gânduri:

• procesul de selecţie naturală (metaforic intitualt ceasornicarul orb) nu are în vedere nici un scop (pe termen lung)
• oamenii nu au o idee intuitivă asupra imensităţii timpului disponibil pentru transformarea evolutivă, de accea nu pot înţelege uşor procesele acesteia
• evoluţia s-a făcut prin paşi cumulativi, mici, (nu prin salturi mari) prin selecţia dată de supravieţuirea exemplarelor puternice
• evoluţia se face prin dezvoltarea embrionară datorită mutaţiilor genelor care o controlează (o mutaţie se face aprox. la 1 milion de generaţii)
• dacă un proiect e suficient de bun pentru a evolua 1 dată, acelaşi principiu de proiectare e suficient de bun pentru a evolua de 2 ori, din puncte de plecare diferite, în diferite părţi ale lumii animale. (p.121)
• evoluţia e constructivă

alături de aceste principii ale evoluţionismului, richard dawkins explică multe teorii legate de genetică, despre apariţia vieţii organice din viaţa anroganică (cap. 6) şi adesea m-am poticnit în lectură, din cauza dificultăţilor de înţelegere.

m-au dat pe spate niscaiva exemple din lumea vie, de care auzisem întâmplător sau n-auzisem chiar deloc (deşi am făcut un liceu de chimie-biologie). spicuiesc:

• liliecii au elaborat tehnica ecolocaţiei şi a emisiei/recepţiei cu milioane de ani înainte ca strămoşii noştri să coboare din copaci.
• deplasarea doppler - apare când sursa şi receptorul se mişcă unul în raport cu celălalt
• creierul e un calculator de 10 "giganeuroni"
• o celulă are capacitatea de a stoca informaţie astfel încât ar încăpea  enciclopedia britanică de 3-4 ori (p.146)
• vacile şi mazărea au o genă identică (histona H4) care presupune un existenţa unui strămoş comun de 1-2 milioane de ani
• organismele există pentru perpetuarea ADN şi nu invers (sunt "cutii")
• organismele se împart în două: bacterii şi eucariote
• genele acţionează pentru propria lor propagare în fondul comun de gene al speciei
• noi şi cimpanzeii avem în comun 99% din gene.
• preferinţa femelelor pentru penisurile lungi e "oprită" de selecţia utilitară (bărbatul s-ar împiedica) :)

în fine, cartea este inteligentă, bine structurată şi se citeşte cu plăcere, deşi încet. este o lectură excelentă pentru timpul liber, mai ales că nu e obligatorie pentru şcoală. :)

ca mod de înţelegere a lumii, evoluţionismul darwinist are mult firesc şi bun simţ. cel puţin, din cartea lui dawkins.

ps. a nu se începe cu chestii religioase, vă rog!

richard dawkins, ceasornicarul orb (the blind watchmaker), editura humanitas, bucureşti, 2009, traducere de simona mudava, 398 de pagini

coperta (frumoasă) de andrei gamarţ

varianta în engleză a cărţii poate fi descărcată de aici.
o conferinţă (titrată) ted a autorului aici.

a mai scris sorin lavric aici.

cititul e sexi şi la ei

m-am gândit că, după ce femeile au citit atâta pe-aicea - fie nud aici sau aici, fie îmbrăcate aici - cred că e şi rândul bărbaţilor. îmbrăcaţi, evident. 

un nou târg de carte. la mol

cică de azi, la afi cotroceni, se inaugurează un nou târg de carte. bookland.
programul de mâine e de la 10:00, nonstop până duminică, la ora 23:30.
n-am aşteptări de la un aşa eveniment - cmon, târg de carte la mol? - aşa că: să mă duc, să nu mă duc?...

buzunarele găurite ale culturii

recentul pseudo-scandal cu manuscrisele cioraniene mă face să mă-ntreb felul în care privim noi, românii, cultura: cred că mentalul colectiv are săpată ideea că domeniul culturii ţine cumva de domeniul imaterialului, al sferelor celeste, al transcendenţei, unde banii sunt blasfemie curată. 

cine ştie, poate şi religia are vreun rol pe-aici. sau poate imaginea scârboasă cultivată de comunişti a intelectualului proletar care, între-o şaibă şi-un şurub, mai recită in când în când câte-o poezea "pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, unde pătrunde ziua printre fereşti murdare". creatorul este sărac lipit, şi, ascuns de lume, şade şi trudeşte tuşind tuberculos la acea Creaţie cu C mare.

doar gloria postumă contează. iar cărţile, tablourile, sculpturile, bucăţile muzicale sunt bunuri de oferit moca întregului popor. cu poporul, pentru popor. 

intelectualul? un slujbaş pro bono. 

cum? vreun scriitor face bani din cărţi? ptiu! de-a dreptul imoral!

cărtărescu ia bani din de ce iubim femeile? 

patapievici ia bani din omu' recent? 

dan lungu şi-a făcut casă din banii cărţilor traduse?

vai! dar e total indecent! 

au ajuns scriitorii să se-mbogăţească? ah! oh!

traducătoarea de elită antoaneta ralian povesteşte aici un malentendu privind plata reeditării unei traduceri de-a domniei sale de către editura litera. cum cecul are un zero în plus faţă de ceea ce a primit iniţial pentru traducere din partea editurii polirom, dumneaei, ingenuu, refuză zeroul. unii au considerat-o eroină, alţii, fraieră. eu cred că distinsa doamnă a fost victima unei mentalităţi păguboase. că sărăcia - mai ales la un intelectual - oferă nobleţe. oare câţi oameni cunoaşteţi care achită ratele cu nobleţe?

orice produs cultural este un produs, pe o piaţă. iar produsul trebuie să aducă bani. atât creatorului, cât şi celor implicaţi în completarea procesului: în cazul cărţii, redactorul, editura, reţelele de desfacere etc. - este legea oricărui produs într-o economie de piaţă. 

dacă cioran a ales sărăcia, de ce ruda lui, moştenitoarea manuscriselor, trebuie să facă la fel? să stea şi ea săracă? să le fi dat pe degeaba poporului? dacă piaţa manuscriselor socotea că hârtiile aveau valoare, de ce să nu le vândă? doar nu le furase, le deţinea prin moştenire. 

dacă traducerea doamnei ralian era evaluată la un preţ cu un zero în plus, de ce trebuia să renunţe la bani? 

dintr-o mentalitate păguboasă, patronii editurilor nu plătesc autorii cât ar merita, dintr-o mentalitate păguboasă sunt scârţari cu traducătorii, cu redactorii şi trag grosul încasărilor pe turta lor. dintr-o mentalitate păguboasă şefii sunt opaci la dobândirea de abilităţi antreprenoriale. contează mai mult relaţiile pe care le au, partipriurile şi simpatiile faţă de semenii culţi umanistic dar profund inculţi economic.

în vremea asta, epigonii culturii noastre plescăie de poftă şi bârfesc, neînţelegând cum de dan brown, j.k. rowling - ca să rămân la cărţi - învârt milioane. 

păi, în vreme ce ăia fac afaceri, ai noştri... chiar, ce fac ai noştri?

ps. după cum s-a văzut, nu intră în discuţie valoarea artistică a produsului cultural, ci doar cea economică.

roman despre afganistan

literatura e singura care are conştiinţă, e singura care poate arăta experienţa directă a cataclismelor. marile drame ale omenirii (de pidă, războiul) nu vor rămâne prin cărţile de istorie sau prin documente, ci prin literatură. aşa spunea scriitoarea croată, dubravka ugrešić, trecută prin războiul iugoslav, la ediţia de anul trecut a festivalului de literatură. iar despre dramele afganistanului, lumea a aflat şi prin vânătorii de zmeie.
 

- vedeţi, sahib general, tatăl meu s-a culcat cu nevasta servitorului său. i-a dăruit un fiu, pe nume hassan. hassan a murit. băiatul care doarme pe canapea e fiul lui hassan. e nepotul meu. asta să le spuneţi oamenilor când o să vă-ntrebe. 

după o copilărie îmbuibată şi laşă, un tânăr afganistanez, amir, încearcă să o răscumpere, salvându-şi nepotul răpit pentru prostituţie de către un taliban pofticios psihopat.

ideea pe care e brodată cartea e, după părerea mea, aceeaşi cu cea din câteva din romanele lui michael haneke - că adevărata viaţă e cea a copilăriei, atunci ard flăcările; maturitatea nu reprezintă decât o umbră la lumina ei. 

conflicte între talibani şi ruşi. conflicte între paştuni (cu piele albă) şi hazari (cu piele neagră). conflicte între talibani şi tradiţionalişti. conflicte între datorie şi egoism. conflicte între poftă şi reputaţie.  - tensionează intriga cărţii şi face să n-o laşi. 

orice femeie are nevoie de un bărbat, chiar dacă acesta ucide cântecul din ea. (p.196)

un băiat care nu se apără singur devine un bărbat care nu poate apăra nimic. (p.242)

în opinia lui baba, israelul era o insulă de "bărbaţi adevăraţi" într-o mare de arabi care erau prea ocupaţi să se îngraşe din petrol ca să le mai pese de ai lor. "israelul face asta, israelul drege aia" - zicea baba, imitând în bătaie de joc accentul arabilor. "păi faceţi ceva! luaţi atitudine! dacă sunteţi arabi, ajutaţi-i pe palestinieni atunci!" (p.140)

nu-i un roman cu teză, ci cu bun simţ şi cu multă dragoste faţă de o ţară oropsită. un roman scris bine, cu aromă de şcoală de scris americană. 

khaled hosseini, vânătorii de zmeie (the kite runner), editura niculescu, bucureşti, 2008, traducere de mihaela s. oprea-anton, 405 pagini

coperta neprecizată

saitul autorului aici şi a fost ecranizat în 2007 (imdb).

au mai scris despre carte tomata, arana, ionuca, lenebarbie, bookblog, diana (căreia nu i-a plăcut).

a.l.ş.

fericirea pe care mi-o visez: tot timpul din lume.

alex. leo şerban

după moarte Timpul se retrage din corp şi amintirile - atât de indiferente, atât de palide - sunt şterse din cel care nu mai este şi vor fi curând şi din cel pe care îl torturează, şi în care, în cele din urmă, vor pieri, când dorinţa unui trup nu le va mai întreţine.

proust, timpul regăsit.

ce-a lăsat în urmă?

• un mod hermeneutic deschis de a face critică de film
• un stil proto-blogăristic de a face jurnalism
• un mod elegant, pedant şi poliperspectiv de a trăi cultura: literatură, cinema, fotografie, pictură, blog

ce m-a învăţat?

• să "trăiesc" emoţional cultura
• că auto-antagonismul poate fi creator
• că o nişă e mai cool decât o catedrală

voi fi mereu onorat că modestul meu blog va păstra arhivate câteva fărâme din spiritul lui a.l.ş.

iar ca omagiu, melodia pe care şi-o dorea la înmormântare, alături de prieteni cu micsandre sălbatice şi poze cu marilyn:

ne vedem luni.
foto de aici.