despre multe antologii românești proaste

sunt de acord cu antologiile.
dar numai cu cele care-și propun ceva mai mult decât de a fi vândute cu orice preț.
sunt de acord cu antologiile de poezie, în care, alături de poeții consacrați (pentru care cumperi, de fapt, cartea), mai ai surpriza să găsești câțiva cu potențial.
sunt de acord cu antologiile de proză, ce-și propun să reprezinte un curent, o generație, o temă, o țară, un gen.
sunt de acord cu antologiile de umor, căci râsul e, ca și moartea, veșnic. 

însă în ultimii ani, mi se pare că s-au înmulțit antologiile românești proaste. la art, humanitas, un pic și polirom, găsești adunături de texte heteroclite scrise fără nici o noimă. să tragi cu tunul dacă găsești maxim 2 texte mai de doamne-ajută, pe care să le recitești.
de la culegeri de articole ale unui autor, în care acesta aruncă cu lopata texte cu câte-n lună și stele, pe care le publică să mai scoată și el un ban de-un mic și-o bere, 
la antologii tematice - primii blugi, prima țigară, primii bunici, primele cratițe de intelectuali - în care ha-ha-ha hi-hi-hi 80% dintre texte sunt tâmpenii (dar musai simpatice!) scrise la comanda, simpatiile și obligațiile antologatorului, în care cei mai mulți autori, chiar dacă n-au dispoziție sau talent, scriu despre, să fie-n trend.
fără noimă valorică decât strict comercială, mi s-a scârbit de prezența acestei maculaturi care inundă rafturile, la fel ca unele almanahuri comuniste, pe care le citești la-nceput de an, iarna, lângă sobă, să nu te plictisești, apoi îți faci focul cu ele; ca un ziar care te-amuză azi, dar mâine sfârșește pe fundul găleții. astfel de antologii își au locul lor de veci, în cel mai bun caz, la anticariat.

ce citesc acum

o nuvelă mai inedită a lui cehov, ecranizată în 2010

din nou, roblogfestul cultural

din nou, nu comentez alegerea juriului - a cărui componență a fost, de data asta, secretă. mi-e tot mai greu să înțeleg criteriile de selecție... poate cultural rămâne doar așa, un nume, și nu un adjectiv. foarte puține bloguri înscrise. și mai puține noi. poate că sunt, dar nu se înscriu la concurs, pentru că poate nu contează.

și nu vreau să spun că cei care au câștigat nu meritau, ba da. cunosc blogurile și le apreciez mult, pe iv cel naiv l-am întâmpinat în blogrol cu căldură, iar cartea sa este unul dintre produsele cele mai calitative ce pornesc din online în cultura mainstream. de asemenea, filme-cărți.ro merită tot respectul pentru acribia cu care comenteaza filme și cărți, de o mare diversitate - uneori sunt comentat și eu pe-acolo (și nu am înțeles de ce dintotdeauna pozitiv).
dar. în ceea ce privește locul 3, de ce ar merita un loc fruntaș în fața altor bloguri, unul alcătuit din notițele unui autor pentru un roman istoric - și numai despre tulcea - nu înțeleg. doar dacă din juriu făceau parte tulceni iubitori de romane istorice.

dar îmi explic repede că nu prea era de unde alege. totuși, nu sunt de neglijat unele bloguri găsite doar cu acest prilej - evident, nu le amintesc pe cele din blogrol:

• gavagai, pentru mulțimea temelor atinse - m-a tușat cu postarea despre pynchon :) - de la recenzii, jurnal și creații proprii, la cum se sărută și la istoria telenovelelor, într-un template frumos și curat.
• revelația mea de acest an roblogfest este contamporania, un blog muzical despre muzica clasică, aparținând lui ștefan niculescu - evenimente și elemente de cultură muzicală. cu acestă ocazie, am regăsit în blogrol un blog colectiv dispărut, tot despre muzică clasică, al unor inimoși tineri, 433.ro
• blog de bucurești, prin care putem cunoaște în mod simpatic colțuri mai puțin cunoscute din capitală.
• un blog de mediu! - greenly magazin,

! am găsit chiar un blog amuzant, citate motivaționale, în care am întâlnit-o, alături de francisc bacon și la rochefoucauld, și pe... celine dion.

la categoria de film, mirarea mea a atins culmea cu alegerea - de către public, de data aceasta - a blogului colectiv filme tari, în care găsim spoilere și comentarii ca făcute de elevi de clasa a patra și neînțelegeri flagrante - vezi la dolce vita sau pe aripile vântului. de unde se vede că acesta este nivelul culturii cinema în românia. deh, l-am avut pe sergiu nicolaescu... :(

ps. nu pot înțelege și pace de ce participă bloguri în care se scrie din ani în paști?

de ce ar face sex un indian cu o iapă pe un templu?

în cartea sa „prigoana plăcerilor” (despre care am scris aici), filozoful  francez michel onfray discută despre sculptura zoofilă de mai sus, de pe templul de la khajurāho, templu ce a făcut și face deliciul erotic al turiștilor europeni, templu amenințat cu distrugerea de însuși ghandi și salvat de tagore.

fragmentul este amuzant. onfray întâlnește în india un „guru tantric” care nu vede în această scenă decât un soldat care, pe câmpul de luptă, înlocuiește o femeie cu o iapă. totuși, dacă ne uităm mai bine, vedem chiar alături o femeie care-și acoperă fața, aruncând doar un ochi. lângă, un bărbat se masturbează de zor.  lărgind scena,  mai găsim trei femei în apropiere. așadar, care este rostul? noi, ca europeni, nu ne putem decât excita,  uimi sau categorisi așa grozăvie – voaiorism, zoofilie, onanism...

continuarea postului este pe blogul colectiv, sex reader, căruia m-am alăturat prin acest prim post. mă veți mai găsi, deci, și pe-acolo.

înserare livrească...

ilustrație de anand naorem de aici

sexul și trăsura

copiez mai jos scena faimoasă a sexului din trăsură între doamna Bovary și amantul ei, léon dupuis, străbătând străzile din rouen și din afara lui. 

Se întoarse; și atunci, fără pătinire sau vreo direcție, [trăsura] vagabondă la-ntâmplare. Putu fi văzută la Saint-Pol, la Lescure, la Mont Gargan, la Rouge-Mare, în piața Gaillard-bois; pe strada Maladrerie, pe strada Dinanderie, în față la Saint-Romain, Saint-Vivien, Saint-Maclou, Saint-Nicaise, — în fața Vămii, — la Basse Vieille-Tour, la Trois-Pipes și la Cimitirul Monumental. Din când în cînd, birjarul de pe capră arunca priviri disperate înspre cârciumi. Nu înțelegea ce furie a locomoției îi împingea pe oamenii ăștia să nu mai vrea să se oprească. Mai făcea câte-o-ncercare, dar imediat auzea în spatele lui exclamații furioase. Atunci dădea bice mai tare celor două mârțoage toate o sudoare, dar fără să ia aminte la hârtoape, agățând ici-colo cu roțile, fără să-i pese, demoralizat, și aproape plângând de sete, de oboseală și de tristețe.

Și în port, în mijlocul camioanelor și a butoaielor, și pe străzi, la colțul bornelor, burghezii căscau ochii mari, uimiți în fața acestui lucru atât de extraordinar în provincie, o trăsură cu storuri trase, care apărea așa în mod continuu, mai închisă ca un mormânt și clătinată ca o corabie.

O dată, în miezul zilei, în plin câmp, când soarele își arunca cel mai tare razele contra vechilor lămpi argintii, o mână goală ieși de sub perdeluțele de pânză galbenă și aruncă cu ferfenițe de hârtie, care se împrăștiau în vânt și se-abăteau departe ca niște fluturi albi, pe un câmp de trifoi roșu în floare.

Apoi, pe la șase, trăsura se opri pe o străduță din cartierul Beauvoisine și din ea coborî o femeie care mergea cu voalul lăsat, fără să întoarcă capul.*

(traducerea mea)

mi se pare o scenă plină de ironie fină.
în prima parte avem perspectiva birjarului, participant '"activ" la scenă. neobișnuit cu un așa itinerar absurd, el se vede implicat într-o furie a locomoției, acolo unde era o furie a sexului. cine mai văzuse la rouen o partidă de sex într-o trăsură?  a se remarca indiciul "mârțoagelor tot o sudoare".

în a doua parte avem perspectiva trecătorilor burghezi, care văd cum o trăsură se tot învârte în mod ciudat în cerc, fără motiv. printre ei, se află poate și flaubert însuși, care vine să pună punctul pe i: o fi partida de sex ascunsă ca un mormânt - sexul burghez e trist ca un mormânt, plin de prejudecăți și meschinărie - , dar ea duce departe, ca o corabie; ea poate duce și la rău de mare, prin hâțânarea trupurilor.

apoi mersul "rușinos" al emmei, după partida cu tânărul léon, înseamnă revenirea personajului la sumbra viață burgheză, la viața de familie, rolul ei de femeie respectabilă, anonimă. ea nu întoarce capul - semn sau al regretului, sau al nostalgiei -, merge înainte. voalul acoperă - doar parțial - ceea ce s-ar putea vedea: o față luminată de  amor? una satisfăcută de sex? una obosită de efort? una întristată de întoarcere?

o imagine minunată, a ferfenițelor de hârtie (déchirures de papier) aruncate pe câmp, în trifoiul roșu - de ce roșu? - îmi este totuși ascunsă. deși a constituit un element al procesului de ultraj, iar unii exegeți amintesc simetria cu fluturii negri din scena căsătoriei emmei, când aceasta aruncă buchetul. să reprezinte imaginea seminţei ţâşnite în carnea roşie? sau o avea alt rost?
___________________________________________

*Elle revint; et alors, sans parti pris ni direction, au hasard, elle vagabonda. On la vit à Saint-Pol, à Lescure, au mont Gargan, à la Rouge-Mare, et place du Gaillard-bois; rue Maladrerie, rue Dinanderie, devant Saint-Romain, Saint-Vivien, Saint-Maclou, Saint-Nicaise, — devant la Douane, — à la basse Vieille-Tour, aux Trois-Pipes et au Cimetière Monumental. De temps à autre, le cocher sur son siège jetait aux cabarets des regards désespérés. Il ne comprenait pas quelle fureur de la locomotion poussait ces individus à ne vouloir point s'arrêter. Il essayait quelquefois, et aussitôt il entendait derrière lui partir des exclamations de colère. Alors il cinglait de plus belle ses deux rosses tout en sueur, mais sans prendre garde aux cahots, accrochant par-ci par- là, ne s'en souciant, démoralisé, et presque pleurant de soif, de fatigue et de tristesse. 

Et sur le port, au milieu des camions et des barriques, et dans les rues, au coin des bornes, les bourgeois ouvraient de grands yeux ébahis devant cette chose si extraordinaire en province, une voiture à stores tendus, et qui apparaissait ainsi continuellement, plus close qu'un tombeau et ballottée comme un navire.

Une fois, au milieu du jour, en pleine campagne, au moment où le soleil dardait le plus fort contre les vieilles lanternes argentées, une main nue passa sous les petits rideaux de toile jaune et jeta des déchirures de papier, qui se dispersèrent au vent et s'abattirent plus loin, comme des papillons blancs, sur un champ de trèfles rouges tout en fleur. 

Puis, vers six heures, la voiture s'arrêta dans une ruelle du quartier Beauvoisine, et une femme en descendit qui marchait le voile baissé, sans détourner la tête.