10 cărţi pentru gaudeamus

am propus pe adevărul 10 recomandări de cărţi scrise de autori străini, demne de a fi cumpărate la târgul de carte gaudeamus de anul acesta. pamuk, joyce, woolf, makine, papini, dar şi de botton, wallentin şi rachman. plus, evident, eminescu, prin excepţie.

despre frumusețea femeilor și altele, cu donald barthelme

Dumnezeu mi-e martor că iubesc gesturile femeilor la fel de mult ca oricare alt bărbat, atunci când, de pildă, stau pe scaunul din față al mașinii în chiloței și nu știu cum fac de se strecoară într-o ținută de stradă înainte să coboare, sau când portiera e deschisă, dar ele n-au coborât încă din mașină; iar, dacă te uiți din întâmplare pe fereastra unei case de pe trotuar, sau dacă reușești să te muți cu fereastra mai aproape de trotuar, uneori vezi câte una stând în lenjeria cea mai intimă, pe căldură, și apoi făcând iarăși treaba cu „strecuratul“ în ținuta de stradă, pe care și-o trage în sus, peste șolduri, și apoi își scutură capul, ca să i se așeze părul cum trebuie și toate alea.

Și toate astea sunt cele mai bune lucruri care au fost gândite și spuse, după părerea mea, sau care vor fi gândite și spuse vreodată, fiindcă singurul lucru care merită cât de cât pe lumea asta e frumusețea femeilor și, poate, anumite mâncăruri și, poate, muzicile de toate felurile, mai ales alea „ușoare“, cum sunt cele care se bagă la parade, cum ar fi trupa Sf. Pulaski Zdrențărosul din Orange, New Jersey, care te poate face să și plângi, creându-ți starea potrivită, fiindcă îți vorbește din inimă despre țara ta, că ce țară frumoasă este, și că chiar e țara ta, țara mea, țara noastră - genul ăsta de introspecție îți dă fiori, când o auzi interpretată de o unitate în marș. 

(donald barthelme, albă-ca-zăpada, editura leda, 2009, traducere de ana chirițoiu, pp.75-76)
 

cartea la minut - „imperfecţioniştii" de tom rachman

pot spune că mi-a plăcut un bestseller new york times:

articolul de azi, pe „adevărul“, despre intelectualitate

despre țațele culturale, cu witold gombrowicz

Amintirile! Este un blestem al umanității faptul că existența noastră pe acest tărâm nu suportă nici o ierarhie concretă și durabilă, ci totul decurge necontenit, se revarsă, se mișcă și fiecare trebuie să fie perceput și apreciat de fiecare, iar opinia celor obscuri, mărginiți și tâmpiți, opinia lor despre noi nu este mai puțin importantă decât opinia celor ageri, luminați și subtili, fiindcă omul este profund dependent de imaginea lui creată în sufletul altui om, chiar dacă acest suflet ar fi al unui cretin. Resping categoric punctul de vedere al colegilor mei de condei, care adoptă o atitudine aristocrată, superioară față de opinia tâmpiților, afirmând că odi profanum vulgus. Ce mod ieftin și simplist de a fugi de realitate, de a se refugia în megalomanie! Eu susțin că, dimpotrivă, cu cât opinia cuiva este mai mărginită, mai tâmpită, cu atât ea este mai importantă, mai arzătoare, exact ca o gheată strâmtă care se face simțită mai dureros decât una bine croită


Ah, judecata omenească, abisul judecăților și părerilor despre intelectul tău, despre inima ta, despre caracterul tău și despre toate amănuntele organizării tale - toate se deschid în fața îndrăznețului care și-a înveșmântat gândurile în tipar și le-a dat drumul în lume, pe hârtie, ah, hârtia, hârtia, tiparul, tiparul! Și nu mă refer aici la cele cordiale, la cele mai agreabile judecăți ale mătușilor noastre, nu, mai degrabă aș viza judecățile altor mătuși, ale țațelor din cultură, ale sferto-autoarelor și semi-criticelor pripășite, care-și răspândesc judecățile prin publicații. 

Căci asupra culturii universale s-a abătut un stol de muieruști pripășite, oploșite pe lângă literatură, nespus de pricepute în domeniul valorilor spirituale și de orientare în estetică, de cele mai multe roi deținătoare ale unor concepții și cugetări proprii, după care Oscar Wilde e depășit, iar Bernard Shaw este maistru al paradoxului. Ah, ele știu că trebuie să fie independente, hotărâte  și profunde, așa că de obicei sunt independente, profunde și hotărâte fără exagerare și pline de blândețe și de țață. Țață, țață, țață! Ah, cine n-a fost niciodată pe masa de lucru a unei țațe culturale și nu a fost prelucrat muțește, făr nici un geamăt de mentalitatea lor care trivializează totul și ia vieții orice urmă de viață, cine nu a citi în ziar părerea unei țațe despre el, acela nu știe ce însemnă banalitatea, nu știe ce banalitate zace într-o țață. 

Apoi să luăm opiniile moșierilor și moșiereselor, ale domnișoarelor de pension, opiniile meschine ale funcționarilor mărunți, precum și opiniile birocratice ale funcționarilor superiori, opiniile avocaților, opiniile extravagante ale elevilor, opiniile vanitoase ale bătrânilor, ori opiniile publiciștilor, opiniile militanților socialei și ale soțiilor de medici, în sfârșit, opiniilor copiilor care ascultă opiniile părinților, opiniilor slujnicelor mai tinere și ale bucătăreselor, opiniile verișoarelor, opiniile liceenelor - torente de opinii și fiecare face din tine un alt om și te imaginează în sufletul lui. De parcă te-ai fi născut în o mie de suflete neîncăpătoare! 

(witold gombrowicz, ferdydurke, editura univers, bucurești, 1996, traducere de ion petrică, pp.8-10)

„o umbră de nor“ de radu jude

o povestire cinematografică cehoviană

onorat că îmi citește modestul blog, am fost și mai onorat când am primit de la regizorul radu jude scurt metrajul (de 30 de minute) „o umbră de nor“, cu regizorul alexandru dabija în rolul principal.

pe o căldură mare, un nene merge cu mașina pe șoseaua mihai bravu și ascultă știrile la radio - războaie, meteo etc. oprește, și, mergând schiopătat, intră-ntr-un butic de cartier, în sunet de manea. vrea să-și ia un suc. prin față-i trec mai întâi trei călugărițe catolice, îmbrăcate până-n gât, mai apoi un tip borțos dezbrăcat până-n slip. și nenea intră-ntr-un bloc vechi, urcă și abia sus realizăm că-i de fapt popă, că pân-atunci era-n civil și-acum e la un muribund să-și facă meseria. numai că se va ivi o neînțelegere, iar popa-l nostru se va dovedi „cam“ incompetent în rugăciuni.

un film ca o povestire de cehov - de altfel, chipul lui cehov se va iți de după niște fotografii - la care ai pufni des în râs, dacă n-ar fi cu morți și popi. cu scene dramatice, tragice, dar și ironice - pe biroul de la protoierie, pe desktopul laptopului e neapărat o icoană, cum trebuie să fie e și pe suportul pentru mouse :)) -, chiar umoristice, de nu știi ce să crezi.

rămâi acaparat de poveste și sfârșești gândindu-te la propriul trup și la propria moarte.
un film profund, compus din fragmente ușuratice. remarcabil.

trailer: